SIBEX Speculatorii au pus mizele pe "verde" la debutul săptămânii

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 iunie 2013

La Bursa din Sibiu, săptămâna a debutat cu preţuri în creştere pe segmentul futures. Interesul pentru derivate era unul de nivel mediu şi, la ora 17.30, volumul se ridica la 724 de contracte cu o valoare de peste 10 milioane de lei.

Participanţii activi au fost interesaţi îndeosebi de preţul indicelui Dow Jones pe scadenţa iunie. Numărul contractelor era, după jumătate de şedinţă, de 531 iar cotaţia indicelui creştea generos, cu 172 de puncte, la 15.234 de puncte. Preţul estimat de participanţii de pe piaţa sibiană urmărea piaţa din SUA care evolua pe creştere, indicii înregistrând o revenire după declinul de săptămâna trecută, în condiţiile în care investitorii aşteaptă, în această săptămână, întîlnirea de politică monetară a FED. DEDJIA_RON creştea la Sibex şi pe scadenţa septembrie, acumulând 143 de puncte şi valorând 15.173 de puncte. Numărul contractelor era de numai 43.

La fel ca şi în numeroase alte şedinţe, pentru restul produselor, se observau diferenţele mici la capitolul volum, acestea aflându-se mult în urma liderului, semn al poziţiei dominante a derivatului pe indicele american pe piaţa de la Sibiu.

Perechea valutară euro/dolar era tranzacţionată pe scadenţa septembrie, înregistrându-se 75 de contracte. Euro avea o evoluţie uşor pozitivă, apreciindu-se cu 0,07%, la 1,1,33600 USD. Se mai tranzacţiona la nivel modest şi cursul euro/yen japonez. Numărul contractelor pe acest produs era de 6. Moneda comună creştea cu 0,56%, la un nivel de 126,7 yeni pe scadenţa septembrie. Şi pe plan extern yenul s-a depreciat atât faţă euro cât şi faţă de toţi concurenţii săi majori, în contextul în care tendinţa pieţelor de pe mapamond a fost una pozitivă, situaţie care a dus la reducerea cererii de active de tip "heaven" (de protecţie). Tot pe segmentul derivate valutare se mai tranzacţiona şi perechea euro/leu. Speculatorii pariau pe un euro în urcare cu 0,44% pe termen scurt, la 4,53 lei. Şi pe termen mediu leul nu beneficia de suportul jucătorilor, care anticipau pentru septembrie un curs de 4,4850 lei, în urcare cu 0,56%.

În sectorul derivate pe mărfuri surprindea absenţa speculaţiilor cu preţul futures al aurului. Se observau în schimb 22 de contracte pe derivatul care urmăreşte preţul barilului de petrol. Acestea au fost încheiate pe scadenţa iulie. Se estima o creştere cu 0,44% a cotaţiei aurului negru, la 98,16 dolari.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb