SIBEX Speculatorii au revenit la starea de apatie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 septembrie 2012

UPDATE: Lichiditatea Sibex a crescut spectaculos în partea a doua a zilei

După o primă jumătate de şedinţă apatică, situaţia s-a schimbat radical la Sibex în partea a doua a zilei de joi. Numărul contractelor a ajuns la 3328 iar valoarea tranzacţiilor la peste 42 milioane lei, fiind atins cel mai bun nivel de lichiditate din septembrie. Interesul a crescut puternic pe fondul apariţiei şi impunerii unei tendinţe accentuate de creştere a cotaţiilor produselor futures externe. Aşa cum anticipam, motivele care au readus cumpărătorii pe piaţă, au fost ştirile din SUA, mai precis anunţul Băncii Centrale Americane privind implementarea de noi stimulente pentru economie. După apariţia acestuia, indicii americani au înregistrat un raliu iar futures-ul de la Sibiu a reacţionat, cu o creştere semnificativă a cotaţiei derivatului pe Dow Jones. Pentru scadenţa septembrie, DEDJIA_RON a atras 1705 contracte, generând mai bine de jumătate din volumul total al şedinţei. Cotaţia indicelui a crescut cu 151 de puncte şi a închis la 13.507 puncte. Pentru decembrie s-au înregistrat 286 contracte iar indicele a urcat la 13.449 puncte, după o creştere de 209 puncte. S-au mai remarcat şi tranzacţiile cu derivatele pe aur, prin 357 contracte SIBGOLD_RON şi 195 contracte SIBGOLD, pe scadenţa octombrie. Creşterile au fost ample, de 35,8 respectiv 31 dolari, cotaţiile celor două simboluri ajungând la 1767,8 şi 1762 USD/uncie. Şi euro a crescut faţă de dolari cu 0,66% pe scadenţa decembrie la 1,2981 USD, numărul contractelor fiind de 469.

S. N.

-----

Interesul pentru speculaţiile cu derivate s-a redus brusc în penultima şedinţă a săptămânii la Bursa din Sibiu. După ce miercuri piaţa a fost ceva mai lichidă, jucătorii au revenit la starea de apatie încheind, în jumătate de şedinţă, doar 331 de contracte cu o valoare sub 4 milioane lei. Una din posibilele explicaţii ar putea fi "exodul" cumpărătorilor de pe Dow Jones, după ce preţul futures al indicelui şi-a stopat creşterea înregistrată două şedinţe consecutive, revenind pe minus. Numărul de contracte încheiate pe simbolul DEDJIA-_RON septembrie era de 163 iar cotaţia pierdea 26 puncte, valorând 13.330 puncte. Deprecierea nu era una foarte agresivă iar speranţele revenirii cumpărătorilor pe piaţă se legau de direcţia şi de ştirile din piaţa americană. În SUA însă futures-ul indica scăderi, anticipând deprecieri pe Wall-Street pentru prima dată în trei zile, în contextul în care era aşteptat anunţul FED prin care s-ar putea iniţia o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni. Totodată, ştirile din piaţa americană a muncii nu au fost prea bune, întrucât cererile de ajutor de şomaj au crescut la 382.000, cu 12.000 mai mult decât estimările analiştilor şi cu 15.000 peste nivelul precedent.

Speculatorii care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar au încheiat, până la ora 16.45 un număr de 74 de contracte pe scadenţa decembrie. Moneda unică a evoluat nehotărât, testând şi creşterile şi scăderile şi, la ora 17.00 se aprecia timid cu 0,05% faţă de dolar, valorând 1,29020 USD.

Pe segmentul mărfurilor, aurul se afla pe creştere, dar lichiditatea era mai mult decât modestă. Până la ora menţionată au fost încheiate doar 5 contracte SIBGOLD_RON pe scadenţa octombrie. Cotaţia unei uncii câştiga 1,7 USD valorând 1732,7 dolari/uncie.

În schimb, pentru a doua zi la rând, s-au înregistrat plasamente pe derivatul care urmăreşte preţul petrolului. Concret, este vorba de 41 de contracte DEOIL_LSC pe scadenţa octombrie. Cotaţia futures a barilului creştea la Sibiu cu 1,03%, la 98,27 dolari. Şi pe pachetul Phoenix se înregistrau tranzacţii, soldate cu 11 contracte. Cotaţia PHX scădea cu 0,64%, la 4067 puncte.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni interesul era redus. Pentru DESIF5 septembrie umărul contractelor a fost de numai 5 pe scadenţa din luna în curs iar cotaţia a scăzut cu 0,05% la 1,4043 lei/acţiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb