SIBEX Speculatorii au stat din nou departe de piaţă

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 ianuarie 2013

La Bursa din Sibiu, a doua zi de tranzacţionare a săptămânii a păstrat tiparul celei precedente, interesul participanţilor fiind din nou redus. La ora 17.00 numărul contractelor era de numai 312 cu o valoare de 3,34 milioane lei. Deşi în Europa climatul era unul optimist, după ce încrederea în economie a depăşit estimările analiştilor, jucătorii au părut mai preocupaţi de ceea ce vor indica raportările companiilor din SUA pe trimestrul patru al anului precedent. Prin urmare, speculatorii tranzacţionau prudent aşteptând startul sezonului raportărilor, avizi de informaţii proaspete, pentru a-şi putea contura strategiile în funcţiile de acestea.

Pe sectorul indici, numărul contractelor futures Dow Jones era de aproape 200. Speculatorii care au mizat pe vânzare profitau de pe urma unei scăderi de 40 de puncte pe scadenţa martie 2013, până la o cotaţie de 13.269 de puncte, după cum indica piaţa la ora menţionată. Speculatorii de la Sibiu au mizat pe depreciere, conform direcţiei pieţei bursiere americane care, după o oră de la deschidere indica o evoluţie "roşie".

În ceea ce priveşte derivatele pe valute, perechea EUR/USD_RON era cea mai tranzacţionată dintre toate produsele de acest tip cu 38 de contracte pe scadenţa martie 2013. Euro pierdea din nou teren în faţa dolarului, coborând cu 0,24%. Cotaţia de la ora 17.00 valora 1,30800 USD. Moneda unică s-a depreciat în raport cu dolarul şi pe pieţele externe.

Pe segmentul mărfurilor, şedinţa era liniştită, speculaţiile cu preţul aurului fiind aproape inexistente în prima jumătate a zilei. Se mai puteau observa 11 contracte pe simbolul DEOIL_LSC pe scadenţa februarie 2013, cotaţia petrolului fiind estimată la 92,90 USD/baril, în minus cu 0,27%.

După variaţiile negative de luni, cotaţiile futures ale acţiunii SIF5 au evoluat de această dată pe plus. Pentru martie 2013, DESIF5 a crescut cu 0,68% iar pentru scadenţa iunie din anul curent preţul a închis în staţionare. Cotaţiile au fost de 1,49 şi 1,51 lei pentru o acţiune SIF Oltenia. Numărul cumulat al contractelor DESIF5 a fost de 54.

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb