SIBEX Speculatorii futures aşteaptă semnale din SUA

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 iunie 2014

După prima jumătate din cea de-a doua şedinţă a săptămânii, piaţa Sibex oferea o imagine asemănătoare cu cea din şedinţa precedentă, speculatorii aşteptând semnale de peste ocean. Lichiditatea era una redusă, la ora 17.15 numărul contractelor fiind de numai 378. Valoarea tranzacţiilor se cifra la aproape 6 milioane lei.

Cotaţia futures a Dow Jones pe scadenţa iunie estimată de participanţii de pe piaţa sibiană a evoluat mixt, pe un culoar destul de generos de 99 de puncte şi, la ora menţionată, se afla în urcare cu 23 de puncte, la 16.800 de puncte. Numărul contractelor era de 287. Cotaţia se corela cu direcţia din SUA unde se observau aprecieri după ce iniţial fluctuaţiile au fost nehotărâte, în contextul în care date noi privind inflaţia au arătat o creştere peste estimări a costul traiului de zi cu zi în luna mai. Investitorii aşteaptă totodată decizia FED privind politica monetară, astăzi (n.r. - ieri) la Washington începând o şedinţă de două zile a Băncii Centrale Americane. Pentru scadenţa septembrie cotaţia futures a Dow Jones se deprecia însă cu 14 puncte, la 16.700 de puncte iar numărul contractelor era de 45.

Pe piaţa valutară activitatea era redusă, puţinele speculaţii concentrându-se pe perechea euro/ dolar, tranzacţionată în lei. Numărul contractelor încheiate era de 21 pe scadenţa iunie. Cotaţia monedei comune creştea timid, cu numai 0,03%, la 1,35740 USD.

Pe piaţa aurului lichiditatea era foarte redusă, cu 4 contracte SIBGOLD_RON şi 3 contracte SIBGOLD pe scadenţa iunie. Preţul unciei scădea cu câte 6 şi 4,1 USD la 1266,5 şi 1266,3 dolari.

Dintre derivatele pe acţiuni, speculatorii au pariat pe DESIF5 scadenţa iunie. Se consemnau 17 contracte şi o cotaţie 1,7690 lei/acţiune, în urcare cu 0,51%.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb