SIBEX Speculatorii văd un euro din ce în ce mai slab faţă de dolar

S.N
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 mai 2012

La Sibex, şedinţa de vineri 25 mai s-a încheiat cu un volum redus, de 3731 de contracte, cel mai mic din întreaga săptămână trecută. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la puţin peste 45 milioane de lei.

Plasamentele pe derivatul Dow Jones au predominat sub aspectul lichidităţii cu 2356 de contracte pe scadenţa iunie. Preţul indicelui s-a depreciat puternic, cu 113 puncte, închizând 12.427 puncte. Evoluţia a fost una conformă direcţiei din SUA unde indicele s-a depreciat vineri, investitorii rămânând prudenţi datorită situaţiei Greciei respectiv Spaniei, ţară pentru care Standard & Poor's a redus ratingul a cinci bănci. Derivatul pe Dow Jones a fost cel mai tranzacţionat de-a lungul săptămânii cu 18.379 de contracte pe scadenţa iunie. Deşi vineri a închis pe minus, evoluţia sa de ansamblu a fost una "verde", câştigând în cele cinci şedinţe 95 puncte peste nivelul de vineri 18 mai. Şi în SUA indicele a încheiat o săptămână pe plus, prima din ultimele patru, deşi vineri s-au consemnat scăderi, investitorii fiind reticenţi la cumpărare, în condiţiile unui week-end prelungit, piaţa americană fiind luni (n.r. -azi) închisă, pentru sărbătoarea de Memorial Day.

Perechea euro/dolar a atras vineri peste aproape 800 de contracte pe scadenţa iunie. Moneda comună a continuat să se deprecieze faţă de cea americană pierzând 0,16%. Cotaţia de la închidere a fost de 1,2516 USD pentru un euro. Pentru septembrie numărul contractelor a fost de 210 iar scăderea de 0,15% la 1,2527 USD. Pe pieţele externe euro a înregistrat cea mai mare depreciere din decembrie faţă de dolar după ce, în Grecia, partidul care se opune planului de salvare are cele mai bune rezultate în sondaje şi după ce criza a dat semne de înrăutăţire în Spania. În intervalul 21-25.05 numărul contractelor EUR/USD_RON iunie a fost de 4831 iar moneda comună a pierdut peste 2% faţă de dolar pe piaţa sibiană. Pentru septembrie, în aceeaşi perioadă, scăderea a fost de 2,16% iar numărul contractelor a depăşit 2600. De pe piaţa derivatelor valutare s-a mai remarcat şi perechea liră sterlină dolar, cu 671 de contracte în cinci şedinţe şi o evoluţie pe minus a monedei britanice care a închis la 1,5649 USD.

Derivatul pe aur cu simbolul SIBGOLD a încheiat săptămâna pe locul trei în topul lichidităţii cu 2638 de contracte pe scadenţa iunie. Aurul s-a apreciat cu 14,6 dolari în şedinţa de vineri, pe un volum mic de doar 33 de contracte. Uncia a închis la 1566,30 dolari, evoluţia pe toată săptămâna fiind una negativă, cu o pierdere de 20 USD faţă de vineri, 18 mai.

Pe segmentul derivate pe acţiuni lichiditatea a fost redusă, simbolul DESIF5 atrăgând doar 400 de contracte în cinci zile.

Numărul total al contractelor încheiate la Sibex în săptămâna 21-25 mai pe toate produsele futures s-a ridicat la 32.194 iar valoarea a fost de 363,2 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chiar vroiam sa spun ca nu ma intereseaza ce cred speculatorii. Mai mult ma intereseaza ce cred muncitorii!

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb