SIBIU: Anchetă la Jandarmerie în cazul turiştilor duşi de jandarmi la Poliţie pentru că au fotografiat casa preşedintelui Iohannis

ioana Dogaru
Anticorupţie / 28 ianuarie 2016

O comisie îi va cerceta pe cei cinci jandarmi care, marţi seara, au dus la sediul Poliţiei Sibiu, doi turişti care au fotografiat casa preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit Jandarmeriei.

"S-a demarat o cercetare internă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu", a precizat, pentru AGERPRES, Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu.

Marţi seara, ofiţerul SPP care păzea casa preşedintelui Klaus Iohannis, de pe strada Bâlea din Sibiu, a chemat un echipaj de jandarmi, pentru a verifica doi turişti care fotografiau imobilul. Cei cinci jandarmi i-au legitimat pe cei doi turişti, un poliţist din Republica Moldova şi o femeie şi i-au condus la sediul Poliţiei Sibiu.

Cei doi turişti au părăsit sediul Poliţiei Sibiu după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că nu reprezintă niciun pericol.

"La sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, cele două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost aduse aseară (marţi seara n.r.), în jurul orelor 19.00, de un echipaj al Jandarmeriei. Noi nu am făcut altceva decât să interogăm bazele de date, pentru a face o verificare suplimentară, cu privire la identitatea lor. Având în vedere că nu s-a constat nimic, oamenii au fost liberi să plece", a precizat miercuri, pentru Agerpres, comisar Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

Jandarmeria Sibiu susţine că este legal să faci fotografii casei preşedintelui Iohannis, de pe domeniul public.

Jandarmii sibieni au verificat actele mai multor cetăţeni, de când fostul primar sibian a fost ales preşedinte, pe motiv că au staţionat mai mult timp în faţa casei acestuia, aflată pe strada Bâlea, în zona centrală a Sibiului, precizează agenţia de ştiri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb