SIBIU: Apă potabilă şi canalizare în Copşa Mică şi localităţile limitrofe

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 13 decembrie 2007

În oraşul Copşa Mică şi localităţile limitrofe Axente Sever, Agârbiciu, Valea Viilor, Motiş, Târnava, din judeţul Sibiu, va fi implementat un sistem zonal de alimentare cu apă potabilă şi canalizare pentru apele menajere. În vederea selectării unui antreprenor, va avea loc o licitaţie publică, în cadrul căreia va fi atribuit contractul de lucrări. Reţeaua colectoare a apelor uzate va avea 59.912 metri, iar conductele de refulare vor fi amenajate pe 20,682 m. Totodată, reţeaua de distribuţie a apei potabile va avea 47,896 m, aducţiunea de apă brută va fi alcătuită din două tronsoane cu lungimea de 3.082 de metri, în timp ce aducţiunea de apă potabilă va avea 13 tronsoane, cu lungimea totală de 9.330 m. De asemenea, vor fi construite staţii de pompare şi tratare a apei şi rezervoare de acumulare.

Contractul trebuie îndeplinit în maxim 12 luni calendaristice. Ofertele pot fi transmise până la data de 4 februarie, zi în care acestea vor fi deschise. Garanţia solicitată se ridică la 450.000 de lei. Cei interesaţi trebuie să aibă o cifră de afaceri globală anuală pe ultimii trei ani de 125 milioane de lei. Valoarea lucrărilor similare realizate în ultimii cinci ani este impusă la 12 milioane de lei. Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic va fi aleasă câştigătoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb