SIBIU Aurul, la mare căutare

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 august 2010

La debutul săptămânii, tranzacţiile realizate la Bursa din Sibiu au stat sub semnul prudenţei. Până la ora 17:15, au fost încheiate 3300 contracte cu o valoare de 14 milioane de lei. Numărul poziţiilor futures a cres­cut cu circa 1500 noi deschideri (pes­te 5%).

Pe sectorul mărfuri, s-a remarcat din nou interesul pentru contractul futures pe aur, denominat în lei (SIBGOLD_RON), care devine treptat unul dintre produsele de impact, crescând puternic în lichiditate. Conform datelor de la ora 17;15, SIBGOLD_RON a fost preferat pentru 125 contracte, urcând pentru prima dată pe podium, pe locul trei. Aurul era cotat pentru scadenţa august la 1227,1 dolari/uncie adică la 131,36 lei/gram, în timp ce cotaţia oficiala BNR este de 131,29 lei/gram, valorile fiind foarte apropiate. Variaţia faţă de cotaţia precedentă pe scadenţa august era pozitivă, creşterea fiind de 1,1 dolari. De asemenea, s-au înregistrat din nou tranzacţii cu aur pe scadenţa octombrie, în raport cu care uncia a fost evaluată la 1228,9 dolari, nivel în scădere cu 3,7 dolari.

Pe segmentul acţiunilor, piaţa s-a deschis pe creştere, detaşându-se în acest sens evoluţia derivatelor pe acţiunile SIF5 Oltenia (DESIF5) pe scadenţa septembrie. DESIF5 au coborât de la deschidere până la un minim de 1,3620 lei/acţiune înregis­trat în jurul orei 10.30. Apoi cotaţia a urcat până la maximul de 1,3899 lei consemnat în jurul orei 17.00. Diferenţa dintre minimul şi maximul zilei s-a situat, conform acestor date, la 279 puncte iar variaţia faţă de cotaţia anterioară indica un avans de 220 puncte. Pentru scadenţa decembrie 2010, DESIF5 au avut, de asemenea, o evoluţie pozitivă. Totodată, derivatele pe acţiunile Societăţii de Investiţii Oltenia s-au menţinut cele mai lichide cu circa 2200 contracte reprezentând 2,2 milioane de acţiuni schimbate între vânzători si cumpărători, până la ora 17:15.

Pe segmentul indicilor, derivatele pe indicele american Dow Jones Industrial Average (DEDJIA_RON) s-au bucurat de creşteri importante pe întreg parcursul zilei. Participanţii au anticipat, astfel, deschiderea pozitivă de pe Wall-Street. Pentru scadenţa septembrie, DEDJIA_RON au deschis la 10.210 puncte şi au atins maximul de 10.277 puncte după deschiderea pieţei americane (ora 16.30). Până la ora 17:15, DEDJIA_RON a atras aproape 900 contracte, Creşterea Dow Jones la scadenţa septembrie era de 119 puncte.

Pe piaţa valutelor, transferurile cu derivatele pe cursul de schimb euro moneda unică a stagnat la 4,25 lei pentru scadenţa septembrie.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor DEDJIA, datorită programului de tranzacţionare prelungit pentru contractul futures pe indicele american Dow Jones, care se tranzacţionează până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul .

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb