SIBIU Peste 30.000 pozitii deschise

RADU LUCA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 iunie 2005

În şedinţa din 21 iunie la bursa din Sibiu s-a depăşit pentru prima dată în această lună nivelul de 30.000 poziţii deschise, pentru cele două scadente în derulare (iunie şi septembrie). Din acest total, raportul dintre futures şi options este de 4:1, primul tip de derivate contabilizînd aproape 25.000 poziţii deschise.

Cele mai căutate contracte la termen au fost şi în această şedinţă DESIF-urile, care au s-au situat în general pe un trend descendent. Astfel, ultimele preţuri pentru DESIF2 au fost de 1.0900 lei pentru iunie şi 1.1920 lei pentru 30 septembrie.

Aceeaşi evoluţie a înregistrat-o şi DESIF5 iunie, care pentru sfîrşitul acestei săptămîni a pierdut 0.0155 lei pînă la nivelul de 1.2845 lei. În schimb cotaţia pentru septembrie a beneficiat de o uşoară apreciere (+0.0100 lei) pînă la preţul final de 1.4 lei.

Un interes sporit s-a consemnat şi pentru DETLV, care pe fondul previzionatei măriri de capital a înregistrat un avans de 0.0100 lei/acţiune (10 lei/contract), ultima tranzacţie avînd loc la 0.7451 lei, deocamdată sub preţul spot de 0.7700 lei stabilit la BVB.

În ceea ce priveşte derivatele avînd ca suport acţiunile petroliere, a fost vizată cu predilecţie scadenta din septembrie, termen pentru care DESNP a fost cotat la 0.4320 lei iar DERRC la 0.0840 lei.

După uşoară revenire din finalul săptămînii trecute, dolarul a recîştigat terenul pierdut vis-a-vis de moneda unică europeană, închizînd şedinţa la 1.2090 (+125 bps). Această evoluţie s-a simţit şi în ceea ce priveşte raportul bancnotei verzi cu moneda naţională, ultima tranzacţie pe paritatea ROL/USD fiind încheiată la nivelul de 2.9750 lei/dolar ( +0.0100 lei).

Pe piaţa opţiunilor s-au încheiat din nou tranzacţii pe DERRC acolo unde opţiunile tip PUT cu scadenta septembrie sînt din ce în ce mai căutate. Preţul de exercitare a fost de 0.0800 lei iar prima plătită a fost de 40 lei/ contract.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb