SIEGFRIED MUREŞAN:  "Convenţia PSD privind aderarea la zona euro în 2024 este o farsă. "

M.D
Politică / 12 martie 2018

Siegfried Mureşan

Siegfried Mureşan

Conform unui comunicat de presă remis Redacţiei, Siegfried Mureşan, deputatul european PMP, a declarat că: "Acordul votat la Congresul PSD de sâmbătă privind aderarea României la zona euro până cel târziu în 2024 este o nouă farsă politică a partidului condus de infractorul Liviu Dragnea."

Acsta a mai punctat că: "în decembrie 2016, România îndeplinea trei din cele cinci criterii, respectiv, criteriul privind inflaţia, cel privind deficitul şi datoria publică şi criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung. În ianuarie 2018, adică după un an de guvernare PSD - ALDE, România a mai pierdut un criteriu, cel al inflaţiei. Tratatul de la Maastricht prevede că un stat îndeplineşte criteriul privind inflaţia dacă rata anuală este cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media celor mai bune trei rate ale inflaţiei din Uniunea Europeană (UE). Or, în ianuarie 2018, România a înregistrat o rată a inflaţiei de 4,3%, cu circa patru puncte procentuale peste media celor mai bune trei rate, estimată la 0,1 - 0,4%. Ca o comparaţie, în ianuarie 2017, deci cu un an înainte, România avea o rată a inflaţiei de doar 0,1%. Ne-am întors, aşadar, la situaţia în care ne aflam în 2014, când, la fel, îndeplineam doar două din cele cinci criterii de convergenţă."

Referitor la criteriul privind dobânzile pe termen lung, acesta a declarat că: "de asemenea, este pus în pericol din cauza măsurilor populiste ale PSD - ALDE, după cum avertiza în toamnă şi economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea."

"Astfel, în timp ce liderii PSD promit o aderare la zona euro pentru 2024, Guvernul PSD - ALDE ne-a întors în 2014 cu calendarul privind aderarea la moneda unică pentru că mai îndeplinim doar două din cele cinci criterii principale de convergenţă. Mai îngrijorător este că cele mai realiste prognoze arată cum măsurile Guvernului PSD - ALDE vor duce la încălcarea şi ultimelor două criterii principale pe care le îndeplinim, întorcându-ne, astfel, la situaţia din 2010 când nu îndeplineam niciun criteriu.", a mai afirmat Sigfried Mureşan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb