SIF 6 ar putea fi înfiinţată până la sfârşitul acestui an

(N.I.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iulie 2009

Statul ar putea înfiinţa, până la sfârşitul anului, societatea care să vândă pachetele minoritare de acţiuni deţinute de AVAS. Instituţia are, în prezent, discuţii cu arbitrul pieţei de capital pentru avizarea noului "SIF", a declarat, ieri, Mircea Ursache, preşedintele AVAS. "Sunt în faza în care cred că, până la sfârşitul anului, acest portofoliu de pachete reziduale trebuie înstrăinat şi scos în afara bugetului AVAS, pentru că nu mai poate fi dus, mai ales în condiţiile actuale", a spus Ursache, citat de NewsIn.

SIF-ul în cauză va fi un fond de investiţii închis atipic, care ar urma să preia pachetele minoritare de la 336 de societăţi la care AVAS mai deţine acţiuni. Fondul, care va avea un capital social iniţial de 30 milioane euro, va fi listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iar principalul obiectiv al acestuia va fi valorificarea şi nu administrarea pachetelor minoritare de acţiuni pe care AVAS le deţine. Urmează ca, după ce acestea vor fi vândute, societatea de investiţii să îşi închidă activitatea.

Mircea Ursache susţine că, pentru 2010, nu mai vrea să bugeteze la AVAS niciun leu cu personal sau cheltuieli de administrare a societăţilor comerciale la care Autoritatea are pachete minoritare. AVAS a avut mai multe întrevederi cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), în vedea obţinerii avizului de funcţionare a viitoarei societăţi. În prezent, 3.700 de societăţi comerciale din portofoliul agenţiei au dificultăţi economice, din cauza crizei financiare.

"În momentul de faţă, în perioadă de criză, AVAS îşi justifică din ce în ce mai mult rolul pe piaţă, ca acela de asanator al activelor putrede şi determinatoare de datorii, în speranţa că odată cu revigorarea economiei vom lăsa doar acele societăţi care se pot ţine pe picioare", a subliniat Mircea Ursache. Instituţia nu va mai acorda ajutoare de stat din 2010, ultimele astfel de ajutoare fiind acordate doar până la sfârşitul lunii decembrie.

AVAS are în monitorizare post-privatizare 3.657 de contracte încheiate pentru 3.213 societăţi. În primul semestru al acestui an, au fost reziliate 3 contracte şi s-a încetat monitorizarea postprivatizare, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractuale, pentru 163 de contracte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb