SIF1 Banat Crişana, interesată de privatizarea Poştei

Alexandru Sârbu
Piaţa de Capital / 23 martie 2013

SIF1 Banat Crişana, interesată de privatizarea Poştei

SIF1 Banat-Crişana intenţionează să participe la privatizarea "Poştei Române", urmând ca, în cazul în care va câştiga licitaţia, să listeze compania la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), se arată în propunerea de plan de activitate pe acest an a conducerii. Proiectele pentru dezvoltare aflate în atenţia managementului vizează participarea la privatizările pe care statul român intenţionează să le realizeze, potrivit documentului. În funcţie de capacitatea investiţională a societăţii, aceasta va putea să participe fie singură, fie alături de alţi investitori şi/sau finanţatori.

În cazul "Poştei Române", conducerea SIF1 îşi motivează decizia prin faptul că aceasta este lider de piaţă, în funcţie de volum, cu precădere pe serviciile prestate către companii, are potenţial de creştere, un portofoliu vast de clienţi, prezintă oportunităţi de extindere pe noi domenii, aflate în creştere, şi, de asemenea, deţine o platformă pentru îmbunătăţirea profitabilităţii, o acoperire naţională de 100% şi un brand puternic.

"Având în vedere limitările de angajament ale SIF Banat-Crişana pe acest emitent, cea mai probabilă variantă de a aborda acest proiect este constituirea unui consorţiu, în care se doreşte ca SIF Banat-Crişana să aibă calitatea de leading partner. În eventualitatea în care se va realiza preluarea societăţii, SIF Banat Crişana intenţionează să propună partenerilor, precum şi celorlalţi acţionari (Statul Român şi Fondul Proprietatea) listarea ulterioară a societăţii la BVB", se arată în documentul semnat de preşedintele-director geneal al SIF1, Dragoş Bîlteanu.

Printre proiectele noi de investiţii pe care le are în vedere se numără privatizările din sectorul energetic, precum şi oportunităţile care pot să apară în urma reorganizării unor companii sau lichidării de firme care ar putea să fie viabilizate.

Managementul SIF1 ia în calcul înfiinţarea a două societăţi de tip holding, SIF Imobiliare şi SIF Hoteluri, care să administreze participaţiile la companii din sectorul imobiliar şi, respectiv, cel hotelier. Acţiunile celor două societăţi ar urma să fie listate la BVB.

În februarie, SIF Banat-Crişana a ajuns la un acord cu SAI Muntenia Invest să preia administratorul SIF Muntenia, tranzacţia fiind supusă analizei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi Consiliului Concurenţei.

SIF Banat-Crişana a înregistrat venituri de 159 milioane lei, cu 12% mai mult decât în anul anterior, creşterea fiind determinată de majorarea volumului veniturilor din investiţiile financiare cedate. SIF1 a obţinut un profit net de 100,5 milioane lei în 2012, în creştere cu 60% faţă de 2011.

Activele totale deţinute de societate au crescut cu 31% în 2012 faţă de 2011, la valoarea de 959 milioane lei, iar datoriile totale au scăzut cu 13% faţă de 2011, pe seama diminuării volumului obligaţiilor privind impozitul pe profit. În 2012, cheltuielile totale ale SIF1 au coborât cu 35% comparativ cu 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb