Sika România şi-a majorat afacerile cu 20% în primul semestru

Ovidiu Vrânceanu, Braşov
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 25 iulie 2012

Sika România şi-a majorat afacerile cu 20% în primul semestru

Firma se aşteaptă la o creştere anuală a afacerilor de 10% în următorii trei ani

Compania Sika România, cu sediul în Braşov, a încheiat primul semestru al acestui an cu afaceri în creştere cu 20% faţă de primul semestru al anului trecut. Creşterea a fost susţinută de unele proiecte industriale şi de infrastructură, iar compania estimează că în următorii trei ani va avea o creştere a afacerilor de 10% pe an.

Ioana Lorenc, marketing/PR manager al companiei, a declarat că cifra de afaceri a avut, în prima jumătate a acestui an, o evoluţie mai bună comparativ cu perioada similară a anului 2011. Domnia sa a adăugat: "Astfel, am înregistrat o creştere procentuală de circa 20% a business-ului în primele şase luni din 2012. Vânzările companiei în prima jumătate a anului trecut au fost influenţate cu precădere de derularea unor proiecte industriale şi de infrastructură, care dovedesc că investiţiile de stat şi private au început să se mai mişte, începând cu 2011", a adăugat sursa citată.

Societatea se aşteaptă la menţinerea unui trend pozitiv al volumului de vânzări în partea a doua a acestui an, a adăugat ea. În condiţiile în care piaţa construcţiilor este una incertă, "mai ales din cauza încetării finanţării de la UE, precum şi a pericolului pierderii încrederii unor investitori privaţi, din cauza frământărilor de pe scena politică internă".

Sika România a înregistrat anul trecut o creştere a cifrei de afaceri cu 17%, la 18 milioane de euro, şi se aşteaptă la un avans anual de aproximativ 10% a vânzărilor pentru următorii trei ani. Potrivit reprezentanţilor companiei, majorarea afacerilor va fi influenţată de creşterea diviziei de retail, a numărului de dis­tribuitori şi a expertizei vânzătorilor şi consultanţilor tehnici, dar şi de realizarea proiectelor de infrastructură anunţate.

"Pentru următorii trei ani avem în plan extinderea infrastructurii de cercetare şi dezvoltare prin construirea unui centru de competenţe în materiale de construcţii ce va cuprinde un laborator de betoane şi mortare şi unul pentru testarea adezivilor, dar şi modernizarea laboratoarelor existente. De asemenea, suntem în curs de construire a unei unei staţii de epurare şi luăm în calcul şi posibilitatea deschiderii unei noi unităţi de producţie", a mai spus Lorenc.

Se aşteaptă la o nouă perioadă de criză

Cele mai mari probleme cu care se confruntă compania în acest moment sunt incertitudinea politică, lipsa unor măsuri economice din partea Guvernului, deprecierea leului şi faptul că 2012 este an electoral, a spus reprezentantul Sika.

Lorenc a mai spus: "Nu excludem nici pericolul unei situaţii similare celei experimentate în decursul vârfului de criză economică din anul 2009, în timpul căruia am avut peste 100 de clienţi care au intrat în insolvenţă, afectându-ne astfel echilibrul financiar. Astfel, chiar şi astăzi avem procese pe rol cu companii în reorganizare. Chiar dacă legislaţia din România nu ne-a protejat de astfel de situaţii, Sika România are avantajul susţinerii puternice din partea unui grup multinaţional, care a înţeles problemele cu care ne confruntăm pe o piaţă afectată de criză şi ne-a acordat suportul financiar de care am avut nevoie. Astfel am avut capital să trecem peste criză, dar în acelaşi timp ne-am şi ajutat clienţii, oferindu-le limite de credit. Am reuşit să creăm astfel legături puternice şi parteneriate durabile pe termen lung".

Sika a investit 2,5 milioane euro de la intrarea pe piaţa locală în urmă cu zece ani. Fondurile au fost absorbite de sediul central, unitatea de producţie şi depozitul aferent din Braşov, de laboratoarele de cercetare şi dezvoltare pentru betoane, cât şi de centrul de competenţe pentru faţade, finalizat anul trecut, care va deservi subsidiarele Sika din Europa Centrală şi de Est.

În prezent, Sika numără subsidiare în 76 de ţări şi aproximativ 15.300 de angajaţi la nivel global. Sika a generat în 2011 vânzări de 4,55 miliarde de franci elveţieni.

Vor să facă o fabrică de mortare din ciment

Conducerea companiei Sika România, care îşi are sediul în municipiul Braşov, analizează posibilitatea deschiderii unei fabrici de mortare din ciment. "Deocamdată ne gândim dacă să pornim o investiţie tip greenfield sau să cumpărăm o fabrică de pe piaţă", ne-a declarat în urmă cu două luni Ileana Nicolae, directorul general al Sika România. Potrivit sursei citate, o investiţie într-o astfel de fabrică ar sări de 2,5 milioane de euro şi sunt luate în discuţie zonele de unde se poate procura mai uşor materia primă, în special cele din sudul ţării. "Acum aducem nisip de la peste 2.000 de kilometri, iar transportul costă destul de mult", a spus Ileana Nicolae.

Compania a finalizat anul trecut un "Centru de cercetare-dezvoltare pe faţade" în urma unei investiţii de 200.000 de euro, iar pentru acest an este planificată extinderea centrului în urma unui proiect cu finanţare din fonduri structurale, valoarea acestuia fiind de 500.000 de euro, jumătate din această sumă fiind contribuţie proprie. În urma implementării acestui proiect, compania urmează să îşi majoreze numărul de angajaţi de la 50 la 56.

Subsidiara din România a fost înfiinţată în 2002, iar în 2008 a deschis o fabrică de aditivi la Braşov. Compania este structurată în două divizii - Divizia de Construcţii şi Divizia Industrie, care furnizează pe piaţa locală materiale chimice de construcţii (produse pentru sigilări, lipiri, ranforsări, reparaţii, hidroizolaţii şi protecţii).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb