Simona Halep a ratat calificarea în finala Miami Open

V.V.
Sport / 29 martie 2019

Simona Halep (Sursa foto: Twitter)

Simona Halep (Sursa foto: Twitter)

Meciul Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 7-5, 6-1, de Karolina Pliskova (Cehia), locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, în semifinalele Miami Open. Partida a fost întreruptă de ploaie de două ori, o dată la scorul de 3-3, aproxiamtiv o oră, şi a doua oară la 5-7, 0-5, circa 70 de minute.

În urma acestui eşec, Halep a ratat ocazia de a reveni pe locul I WTA. Ea va urca totuşi de pe locul 3 pe locul 2, în clasamentul ce va fi publicat luni, informează News.ro.

Simona Halep a început bine meciul cu Pliskova, a fost agresivă, a jucat cu mingi lungi şi pe marginile terenului, care au obligat-o pe adversară să se mişte mult şi să lovească din poziţii inconfortabile. Halep a servit însă slab, a coborât nivelul de joc din ce în ce mai mult şi i-a permis jucătoarei cehe să intre mai bine în joc.

Pliskova nu a început grozav partida, dar căderea din jocul româncei i-a oferit puncte şi încredere. Sportiva cehă şi-a reglat în special serviciul, apoi loviturile imparabile şi, cum de dincolo de fileu nu a venit nicio reacţie, s-a impus cu uşurinţă.

În primul set, cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 2-2, apoi Halep a făcut break, iar Pliskova a răspuns cu rebreak. Pe serviciul Karolinei Pliskova, la 3-3, Halep a avut 40-15, dar ploaia a întrerupt partida timp de aproape o oră.

La reluare, Pliskova a comis o dublă greşeală, astfel că scorul a devenit 4-3 pentru Simona, apoi 5-3, după serviciul româncei.

Din acel moment, s-a produs o nouă prăbuşire bruscă în jocul Simonei Halep, care a pierdut nouă ghemuri la rând, cele de 5-5 şi de 5-6, la zero. La 5-6, Halep a condus cu 40-15 pe propriul serviciu, dar setul a trecut în dreptul adversarei, cu 7-5, după 49 de minute.

Simonei Halep nu i-a mai ieşit nimic în setul al doilea, iar Pliskova a făcut repede 5-0, înainte ca ploaia să oprească din nou partida, după 70 de minute de joc efectiv.

La reluarea jocului, după alte 70 de minute de pauză, fiecare jucătoarea şi-a făcut serviciul, astfel că Pliskova s-a impus, cu 6-1, după o oră şi 15 minute de joc efectiv. Partida s-a încheiat după ora locală 01.00, iar scorul întâlnirilor directe Halep - Pliskova a devenit 7-3.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb