Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe, nemulţumiţi de modificarea Codului Administrativ

D.I.
Politică / 5 iulie 2019

Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe, nemulţumiţi de modificarea Codului Administrativ

Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe au transmis, vineri, că noua modificare adusă Codului Administrativ a eliminat o parte dintre prevederile care fuseseră adoptate săptămâna trecută. Sindicaliştii au transmis că modificările sunt de natură "să creeze o stare de nemulţumire, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului, cu posibile consecinţe negative asupra colectării".

Sindicatului Naţional din Finanţe Publice SindFISC a transmis, vineri, un comunicat de presă în care exprimă nemulţumirea angajaţior cu privire la noua odificare a Codului Administrativ.

"Pe fondul ultimelor evoluţii privind modificările făcute de Guvern la forma iniţială a Codului Administrativ, prin eliminarea prevederilor referitoare la acordarea statutului special pentru funcţionarii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi ai instituţiilor subordonate, Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC, organizaţie sindicală naţională specializată în reprezentarea intereselor profesionale ale angajaţilor sistemului instituţional al MFP, îşi exprimă public nemulţumirea pentru modul în care un act normativ negociat, asumat şi aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, a fost modificat pe motiv de "eroare de formulare", conform declaraţiilor oficiale ale Purtătorului de cuvânt. În acest context, SindFISC precizează că nu renunţă la demersurile de determinare a decidenţilor abilitaţi să demareze procedurile de elaborare a Statutului Finanţistului şi la prevederea referitoare la posibilitatea de a beneficia de statute speciale a structurilor MFP şi a unităţilor subordonate", au transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, Statutul Finanţistului este necesar activitatăţii desfăşurate de angajaţii sistemului, întrucât activitatea desfăşurată de o parte din funcţionari presupune asumarea unor obligaţii specifice, suplimentar celor prevăzute în Statutul funcţionarului public şi a legislaţiei conexe, precum: disponibilitate la timp de lucru prelungit, la deplasări frecvente în interiorul ariei normale de competenţă teritorială dar şi în afara acesteia, ralierea funcţionarilor la valorile şi politicile fiscale promovate de stat.

"În plus, conform art 41, alin (3) din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarului public «măsurile speciale de protecţie pentru funcţionarii publici cu atribuţii de control şi inspecţie, executare silită a creanţelor bugetare şi pentru alte categorii de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea ANFP sau de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul ANFP...», pot fi prevăzute în astfel de statute speciale", au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia susţin că "modificările aduse iniţial proiectului de Cod Administrativ şi declaraţiile repetate a unor oficiali pe această temă, au fost de natură să inducă în rândul funcţionarilor instituţiei, un nivel ridicat de aşteptări cu privire la legiferarea reglementărilor expuse mai sus, iar renunţarea la aceste prevederi este de natură să creeze o stare de nemulţumire în rândul angajaţilor sistemului instituţional MFP, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului în realizarea sarcinilor de serviciu, cu posibile consecinţe negative asupra colectării impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat".

Codul Administrativ, adoptat săptămâna trecută prin ordonanţă de urgenţă, a fost modificat în şedinţa de Guvern de miercuri, una dintre prevederi vizând folosirea limbii minorităţilor naţionale în administraţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie să cointeresati factorii de decizie ,cu influenta in guvern,pe d l Ministru ,ca un insp ANAF ,nu poate merge in control la multinaționale cu șoselele carpite ! Este o șansă reală!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb