SINDICAT ROMATSA: "Declanşăm grevă generală pe 1 septembrie"

Ziarul BURSA #Companii / 25 august 2015

"Declanşăm grevă generală pe 1 septembrie"

Sindicaliştii de la ROMATSA vor declanşa grevă generală, pe 1 septembrie a.c., de la ora 11.00, dacă autorităţile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariaţii, a declarat ieri Gabriel Tudorache, preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

Domnia sa a precizat: "Vom declara grevă generală la nivelul RA ROMATSA, în toate subunităţile, începând cu data de 1 septembrie 2015, ora 11,00, dacă până în acel moment organele statului abilitate nu vor reuşi să rezolve problemele pe care le avem la ROMATSA. Pot să vă spun că sunt probleme de viaţă şi de moarte la ROMATSA. Deci nu e vorba de bani, nu e vorba de absolut nimic, ci chiar de viaţă şi de moarte, de siguranţa pasagerilor, de siguranţa salariaţilor ROMATSA. Avem un număr de peste 20 de procese pe care le-am intentat conducerii. Dacă până la 1 septembrie nu se găsesc soluţii şi organele statului nu iau absolut nicio măsură, vom declanşa această grevă generală aşa cum am anunţat deja".

Potrivit acestuia, impactul grevei generale "va fi catastrofal, din cauza faptului că greva nu o să dureze doar două ore, ci este o grevă generală, totală, ceea ce înseamnă că va zbura practic deasupra României doar o treime din traficul programat în fiecare zi şi, bineînţeles, aşa cum prevede legea, vom asigura toate excepţiile, situaţiile de urgenţă, SMURD, Poliţie Militară, preşedinţi etc'.

La rândul său, Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al sindicatului, a precizat că situaţia de la ROMATSA nu a fost determinată de nivelul scăzut al salariilor: "Aici nu am ajuns din cauza salariilor. Am ajuns din cauza unei probleme de viaţă şi de moarte, şi când spunem asta ne referim la siguranţa traficului aerian, la pasagerii care zboară în timp ce jos controlorii de trafic aerian sunt supuşi unui stres suplimentar, inutil, ilegal. Suntem terorizaţi psihic de acest domn director înconjurat de toată conducerea care îl ajută să încalce pas cu pas legile, să facă abuzuri de nouă luni încoace. Trebuie să înţelegeţi să greva generală este strict pentru cele 14 revendicări. Au trecut peste 30 de zile de la greva de avertisment, iar domnul director face tot ce poate ca să aducă conflictul acolo unde noi nu ne dorim. Nu ne dorim grevă generală. Facem pe această cale un apel la toate autorităţile statului, la ministrul Transporturilor, la primul ministru, la toţi care au puterea să ia o decizie. Nu trebuie să ajungem la grevă generală, dar la ROMATSA trebuie să fie linişte, trebuie reinstaurată legalitatea şi trebuie să putem să ne desfăşurăm activitatea în condiţii de siguranţă".

Pe 15 iulie a.c., controlorii de trafic au intrat în grevă de avertisment timp de două ore, între 11,00 şi 13,00, aceasta afectând 17 zboruri, dintre care 11 decolări şi şase aterizări.

Potrivit directorului general al regiei, Ion Aurel Stanciu, neîncasările ROMATSA din cauza grevei de două ore declanşate pe 15 iulie de controlorii de trafic aerian au fost calculate la 250.000 euro.

Ponta, despre greva anunţată la ROMATSA: "Eu cred că atunci când se discută cu bună-credinţă se pot rezolva lucrurile"

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că sindicaliştii de la ROMATSA, care au anunţat grevă generală de la 1 septembrie, vor trebui să aibă un dialog cu ministrul Transporturilor pe marginea revendicărilor pe care le au, înainte de o eventuală întâlnire cu el, şi şi-a exprimat speranţa că atunci când discuţiile se poartă cu bună-credinţă lucrurile se pot rezolva.

"Haideţi să discute cu ministrul Transporturilor şi după aceea...Îmi doresc să găsim orice soluţii să nu avem greve, în general. Eu cred că atunci când se discută cu bună-credinţă se pot rezolva lucrurile", a afirmat premierul, la sediul PSD, întrebat despre o eventuală întâlnire a sa cu sindicaliştii de la ROMATSA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb