Sindicatul salariaţilor Bechtel va organiza proteste dacă demersurile de rezolvare a situaţiei întreprinse pe lângă autorităţile centrale nu vor da roade şi nu va fi reluat lucrul la autostradă, a anunţat, ieri secretarul regional al Federaţiei Sindicale Familia, Nicolae Feneşan.
Sindicatul Transilvania al Salariaţilor Bechtel este afiliat la Federaţia Sindicală Familia.
Feneşan a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă demersurile de rezolvare a situaţiei întreprinse pe lângă autorităţile centrale nu vor da roade, atunci sindicatul este pregătit de proteste.
"Aceste sesizări ale autorităţilor sunt urmate, în condiţiile în care nu suntem auziţi, de sensibilizări, de presiuni gen miting de protest, gen pichetare a Prefecturii", a afirmat Feneşan, citat de Newsin.
Sindicalistul a spus că are încredere că ministerele de resort, precum şi clasa politică, vor lua decizia corectă atât din punctul de vedere al celor 2.300 de angajaţi care sunt ameninţaţi cu concedierea, cât şi din perspectiva finalizării Autostrăzii Transilvania.
Nicolae Feneşan a explicat: "Demersurile noastre vor continua. Vom face presiuni. Am făcut adrese către primarul ministru, către Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii şi am luat contacte cu CNADR. Avem încredere că lucrările se vor relua. Este o decizie politică care va trebuie să fie luată, avem speranţe că aceasta va fi atât în favoarea salariaţilor, cât şi în favoarea Autostrăzii Transilvania".