Sindicatul MAE: "Angajaţii ministerului şi-au făcut datoria"

A.C.
Politică / 21 noiembrie 2014

Sindicatul lucrătorilor din Ministerul MAE consideră regretabile ameninţarea cu sancţiuni şi cererea de rechemare a unor ambasadori în urma problemelor la votul din diaspora şi remarcă tentativa de a arunca vina asupra celor care şi-au făcut datoria şi de a folosi acuzaţiile împotriva MAE în disputa politică, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Este regretabil faptul ca s-au rostit ameninţări grave la adresa diplomaţilor MAE după primul tur de scrutin cum că vor fi sancţionaţi toţi cei implicaţi dacă un singur român din străinătate nu reuşeşte să voteze, cu toate că măsurile pentru facilitarea votului în exterior cădeau în sarcina Guvernului, nu a ambasadelor. De asemenea, este regretabilă şi solicitarea politicienilor de rechemare a ambasadorilor din ţările unde românii nu au reuşit să voteze. Transferul de responsabilitate politică de la Guvern asupra unor funcţionari din centrala ministerului sau asupra unor ambasadori a generat o politizare excesivă a Ministerului Afacerilor Externe, prin tentativa de a arunca vina asupra celor care în realitate şi-au făcut datoria cu maximă conştiinciozitate, în limita competenţelor", se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici - Organizaţia MAE, sindicat al lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe al României.

De asemenea, semnatarii comunicatului remarcă faptul că nu este pentru prima dată când funcţionarii MAE din centrală şi exterior sunt făcuţi unici răspunzători pentru orice se întâmplă dincolo de graniţele României.

"În acest fel, acuzarea instituţiei pentru neajunsuri care îi depăşesc competenţele este folosită în competiţia politică internă", susţin ei.

De asemenea, precizează că, prin statutul lor, salariaţii MAE sunt neangajaţi şi echidistanţi faţă de forţele politice din ţară, iar la recentele alegeri prezidenţiale din străinătate nu au fost semnalate cazuri când diplomaţii români ar fi făcut propagandă pentru vreun partid politic sau ar fi încercat să influenţeze alegătorii, în vreun fel sau altul.

"Angajaţii MAE şi-au făcut datoria pe deplin fiecare acolo unde a fost repartizat, încercând, prin toate mijloacele care au depins de decizia sau iniţiativa lor, să fluidizeze la maxim operaţiunea de votare şi să asigure cât mai multor alegători posibilitatea de a-şi exercita votul. Trebuie înţeles că deschiderea de secţii suplimentare de votare nu a fost de competenţa ambasadelor şi cu atât mai puţin a angajaţilor din aceste ambasade sau a personalului auxiliar trimis din centrala ministerului in sprijinul secţiilor de votare. Toţi aceşti colegi ai noştri au muncit exemplar în zilele de vot, în ciuda numeroaselor acuzaţii, insulte, violenţe sau agresiuni fizice împotriva lor din partea alegătorilor iritaţi de cozile lungi şi de perspectiva de a nu putea să voteze la cele două scrutine", se arată în comunicat.

Tocmai de aceea, angajaţii din Ministerul de Externe consideră că "asemenea procedee inacceptabile, utilizate doar pentru găsirea unor ţapi ispăşitori şi pentru gesturi demonstrative, care să dea satisfacţie - cui oare? - contribuie la decredibilizarea diplomaţiei române, la reducerea capacităţii ei de acţiune în situaţiile când statul are nevoie de experienţa şi expertiza ei şi, în ultimă instanţă, nedreptăţesc grav oamenii, compromit cu multă uşurinţă cariere şi pot distruge chiar destine".

Ei consideră că România are nevoie de o nouă lege electorală, inspirată din experienţa unor ţări cu diaspora numeroasă, o lege adecvată mijloacelor moderne de a vota (electronic sau prin corespondenţă), precum şi realităţii că există comunităţi româneşti în străinătate din ce în ce mai numeroase, mai conştiente de drepturile lor, pentru care, cu mijloacele clasice, nu se mai pot asigura fizic suficiente secţii de votare de natură a permite votul tuturor celor interesaţi să şi-l exercite.

Potrivit sindicaliştilor din MAE, incidente au existat în străinătate la fiecare ciclu electoral, de această dată din cauza unor limite obiective, decurgând din aplicarea legii electorale, dar şi din cauza unor limite subiective, datorate imposibilităţii de a evalua exact numărul de români care trăiesc într-un anumit oraş sau regiune din lume şi care doresc să-şi exercite dreptul de vot.

"Salariaţii Ministerului Afacerilor Externe au iniţiat de-a lungul timpului demersuri de amendare a legii electorale, care însă au eşuat din lipsa voinţei politice. În consecinţă, este nevoie de soluţii practice, eficiente, nu de aruncarea vinei neapărat asupra cuiva şi de politizarea forţată de către decidenţi a unei instituţii apolitice de prestigiu naţional şi internaţional, cum este Ministerul Afacerilor Externe", menţionează angajaţii din Ministerul de Externe, care anunţă că sindicatul din MAE va urmări şi sprijini măsurile pe care conducerea MAE la va întreprinde în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru asigurarea votului cetăţenilor români în străinătate, măsuri care să conducă la redobândirea credibilităţii şi imaginii MAE.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb