Sindromul Europa

Integrarea europeană are efecte curative: transformă comunismul. Pentru ca Vladimir Voronin să fie ales preşedinte din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Moldova, noua orientare europeană a liderului comunist a jucat rolul determinant. Agenţiile de presă occidentale titrau, în seara zilei de 4 aprilie, "Vladimir Voronin, comunistul pro-european, reales în fruntea Moldovei". Operaţiunea de imagine a reuşit. Pînă de curînd aliat al Moscovei, liderul de la Chişinău este astăzi cel mai activ partizan al integrării ţării sale în UE. Rezultatul politic al acestei transformări a condus la disoluţia, la sfîrşitul săptămînii trecute, a celei mai importante formaţiuni de opoziţie după alegerile parlamentare din 6 martie, Blocul Moldova Democrată. Eterogenă, deci uşor de destructurat, această grupare de partide politice de diferite nuanţe a fost redusă la nucleul său iniţial, Alianţa Moldova Noastră. Din cei 78 de deputaţi prezenţi la sesiunea Parlamentului moldovean, 75 au votat pentru Vladimir Voronin, restul pînă la 101 reprezentînd deputaţii rămaşi în jurul lui Serafim Urechian şi Dumitru Braghis neparticipînd la vot.

Cum cei 56 de deputaţi comunişti nu erau suficienţi pentru alegerea preşedintelui, acesta a fost sprijinit şi de cei 11 reprezentanţi ai PPCD, precum şi de o parte consistentă din cei 8 deputaţi ai Partidului Democrat şi cei 3 deputaţi ai Partidului Social Liberal.

Justificarea acestei schimbări de atitudine a opoziţiei a stat în poziţia europeană afişată de preşedintele moldovean în ultimele luni. Situaţia apare cu atît mai surprinzătoare cu cît relaţiile tensionate dintre comuniştii majoritari şi opoziţia creştin democrată în precedenta legislatură au condus la ridicarea imunităţii unor parlamentari PPCD şi la un conflict fără menajamente. Izolat pe plan internaţional datorită relaţiilor preferenţiale cu Rusia, o dată cu spectaculoasa ruptură faţă de Moscova, dar mai ales de conflict deschis cu Vladimir Putin, Voronin nu avea foarte multe alternative. Disputa privind parafarea memorandumului Kozak, realizat sub egida OSCE şi cu supervizarea Kremlinului privind federalizarea Moldovei pentru rezolvarea problemei transnistrene, a devenit momentul de cotitură în orientarea politică a preşedintelui moldovean. Atunci, la sfîrşitul anului 2003, Voronin, după ce a semnat pe fiecare pagină a memorandumului, nu a recunoscut că acesta a presupus şi parafarea sa şi a refuzat să mai trateze problema, trecînd misiunea OSCE în derizoriu. Întregul sistem gîndit la Moscova pentru a limita şansele statalităţii moldovene se centra pe memorandumul Kozak şi instrumentele anexe (comisia constituţională, referendum constituţional) pentru a limita perspectivele unei politici internaţionale independente a Moldovei.

După decembrie 2003, România, mult prea preocupată de anul electoral, nu a folosit oportunitatea pentru a recîştiga cel puţin o parte din poziţiile deţinute la Chişinău înaintea anului 2001. Ieşirea din izolare a fost rezultatul iniţiativei lui Traian Băsescu de a vizita Chişinăul.

Întărirea statalităţii, ceea ce în limbajul de la Chişinău înseamna o politică independentă faţă de Rusia, precum şi teama faţă de încercările grupurilor pro-ruse de a provoca o criză internă prin alegeri anticipate, au fost principalul argument al sprijinului pe care cele trei partide de opoziţie l-au oferit lui Voronin. Pentru a fi cît mai convingător în discursul său din 4 aprilie, înaintea alegerii preşedintelui Voronin, a asigurat că integrarea europeană nu este doar un "slogan politic oarecare". Deşi nu există un consens în partidul comuniştilor din Moldova în privinţa integrării europene sau a liniei antiruseşti. Voronin şi-a folosit autoritatea pentru a controla situaţia organizaţiei. Pe de altă parte, în urma unor negocieri discrete, a acceptat mai multe condiţii ale opoziţiei, inclusiv reformarea constituţiei în sensul abandonării poziţiei de lider al Partidului Comuniştilor. Vladimir Voronin apare acum ca un susţinător al libertăţii presei, deşi chiar în campania electorală care s-a încheiat cu o lună în urmă, controlul administraţiei asupra mass-media era dincolo de orice standard democratic.

Pentru a fi convingător, Vladimir Voronin intenţionează să desemneze drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe actualul ministru de externe, Andrei Stratan, care nu este membru al partidului comuniştilor şi pare deschis spre o abordare pragmatică. Faptul că printr-o operaţiune de marketing politic destul de improvizată, Vladimir Voronin a confiscat mesajul european al opoziţiei nu face mai puţin importantă schimbarea de tonalitate de la Chişinău. Consolidarea acestei tendinţe depinde însă de suportul comunităţii internaţionale, dar în primul rînd al României.