Singurătatea lui "Sleepy Joe"

Trebuie să fi fost foarte greu. Acum eşti cel mai puternic om al planetei şi peste o oră, după buletinele de ştiri, ai devenit un "fost". Iar la 81 de ani, ştii bine că acesta este capătul de drum. Pe undeva, îmi pare rău de Joe Biden. Cred că a fost un om decent. Deşi cam târziu, a luat în cele din urmă decizia corectă, de a se retrage. Starea sănătăţii sale era deja îngrijorătoare. După ultimele gafe televizate, era clar că nu mai putea duce un mandat.

Pe de altă parte, America va fi mai bună fără Joe Biden "Sleepy Joe". În mandatul său, adversarii Statelor Unite au devenit mai agresivi ca niciodată. Iranul, care era în corzi sub Donald Trump, acum exportă terorism şi fundamentalism islamic pe faţă, nici măcar nu se mai ascunde. Rusia ameninţă dimineaţa, prânz şi seara cu apocalipsa nucleară. Universităţile americane au devenit filiale Hamas. Acolo dacă eşti evreu, ai încurcat-o. Inflaţia a ajuns la niveluri şocante. Feminismul cel mai vulgar a devenit religie de stat.

Desigur, nu toate acestea trebuie decontate de Joe Biden. Structural, acesta nu este un extremist. Dimpotrivă. El este un dinozaur. Era deja senator când partidul Democrat încă cuprindea rasişti din Sud.

Păcatul lui Joe Biden este că a crezut, după plecarea lui Obama, că poate să îşi trăiască a doua tinereţe politică. Iar pentru asta a bătut palma cu extrema Stângă, infiltrată în partidul Democrat. A fost precum acei bătrânei care îşi cumpără un sacou colorat, pantaloni mulaţi şi îşi vopsesc părul, cu speranţa că o tânără mândră din vecini i-ar da atenţie. În acest timp Stânga a făcut ce ştia mai bine. A subminat America.

S-a ajuns prea departe. Nimeni nu îl va regreta acolo pe Biden. Stânga "progresistă" este pe care de a-şi agăţa speranţele de o nouă generaţie de politicieni. Aceştia sunt diferiţi de Biden, animalul politic format în anii 1970. Au asimilat sloganurile obligatorii. Şi urăsc integral America.

Kamala Harris este unul dintre aceste personaje. Începuse decent. Era cândva un procuror ambiţios din California, care spunea că ia măsuri dure împotriva infractorilor. Asta era atunci. Şi California s-a schimbat. Acum este cel mai "woke" stat din Uniune. Zilele trecute s-a votat o lege prin care profesorilor li se interzice să informeze părinţii dacă copilul lor, la şcoală, face pe "trans-genderul". Să nu îndrăznească cumva să îi oprească.

Cât despre Kamala Harris, după ce a descoperit politica "progresistă", nu mai sunt multe de spus. Cred că o să îl regretăm pe Joe Biden.

Ironia situaţiei este că democraţii aveau o carte câştigătoare. Puteau alege drept candidat un republican moderat. Secondat de un candidat democrat pe tichetul de vice-preşedinte. Asta se cheamă "politică bipartizană" în America. Un asemenea set de candidaţi i-ar fi călcat în picioare, la alegeri, pe Trump şi pe Vance.

Nu a fost să fie. Partidul Democrat a ales să transmită semnalul pentru puritate ideologică. Alegerile? Cui îi pasă să le mai câştige, de vreme ce, dacă pierzi, câştigi dreptul să faci pe victima timp de patru ani?

Pentru noi, plecarea lui Biden nu este chiar o veste bună. Cu toate păcatele sale, Biden a ţinut totuşi la relaţia cu Europa. În privinţa Ucrainei, a furnizat ajutorul militar fără de care ţara vecină probabil ar fi fost într-o situaţie încă şi mai dificilă decât acum.

Odată cu Biden se mai încheie o eră. Până acum, toţi preşedinţii americani au fost personalităţi puternice. Poţi să fii în dezacord cu ideile sau cu acţiunile unuia sau altuia, dar chiar şi cei mai slabi dintre cei care au fost aleşi în funcţia de Preşedinte aveau o personalitate proprie. Până şi Jimmy Carter, cel despre care un adversar politic spunea, memorabil, că "nu poate să meargă şi să mestece gumă în acelaşi timp".

Însă Kamala Harris, Donald Trump şi J.D. Vance nu sunt decât megafoane ideologice. Oricare va ajunge la Casa Albă, vom avea un preşedinte lamentabil din punct de vedere cultural. Discursul lor este plin de obsesii locale şi de sferturi de adevăr.

Iar Biden a făcut şi altă greşeală. Este ciudat, pentru că aşa au greşit preşedinţii "pe viaţă" din regimurile autoritare. Nici Ceauşescu, nici Gaddafi, nici Breznev şi nici Erdogan nu au ştiut când să se retragă. Nu au realizat că anii apasă prea mult de la un moment dat încolo. Au stat în funcţie până când au avut nevoie de oxigen în mască. Îl compătimesc pe Biden, însă mai mult îi compătimesc pe americani.

Am prieteni în America. Unii dintre ei predau la universităţi importante. Alţii lucrează la firme puternice. Unii sunt Democraţi, alţii Republicani. Şi văd că nici ei nu înţeleg prea bine cum Statele Unite au ajuns în situaţia asta. Să nu ai de unde alege.

Înainte să pun punct, să mai observ ceva. Uşor cu pianul pe scări! Nici noi, aici, nu suntem mai răsăriţi. Ne îndreptăm către alegeri prezidenţiale în care o parte dintre candidaţi nu ştiu pe unde au pus diploma de bacalaureat. Nici noi nu prea avem de unde alege, deocamdată. Să fim mai prudenţi, aşadar, atunci când arătăm cu degetul către alţii.