"Siretul" Paşcani intenţionează să-şi solicite insolvenţa

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 august 2010

Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC "Siretul" Paşcani SA (simbol SRT, la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti) a remis, vineri, 20 august, un comunicat BVB, în care se arată: "În şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 19.08.2010, analizând situaţia economico-financiară, din care s-a observat că, pe fondul actualei crize financiare, societatea se confruntă cu o situaţie economică dificilă, tradusă în acumularea unor debite restante, provenite în special din credite şi dobânzi bancare, impozite şi taxe datorate către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, s-a aprobat de către membrii Consiliului de Administraţie introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei prin reorganizarea activităţii".

Conform Depozitarului Central, la data de 30 iunie a.c., omul de afaceri ieşean Viorel Roman deţinea peste 43% din capitalul social al "Siretul" Paşcani SA, prin două firme pe care le controlează, respectiv SC "Scala Real Estate" SA (cu o deţinere de 32,97% din titlurile emise de "Siretul" SA) şi "Euro Continental Invest" SRL (care avea controlul asupra unui pachet de 10,75% din acţiunile SRT). De asemenea, SIF Transilvania deţinea 10,78% din titluri, iar diferenţa se afla în posesia altor acţionari, persoane fizice şi juridice.

Posibila intrare în insolvenţă a "Siretul" Paşcani SA ar putea fi de natură să afecteze derularea ofertei secundare de vânzare a acţiunilor deţinute de SIF Transilvania la societatea păşcăneană. Fac obiectul acestei oferte un număr de 17.116.533 de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/acţiune, scoase la vânzare la preţul de 0,1850 lei/acţiune. Oferta se derulează în perioada 21 aprilie - 15 septembrie, prin intermediul SSIF Actinvest SA Braşov. Nu se acceptă subscrieri decât pentru întregul pachet de acţiuni, obiect al ofertei, pe principiul totul sau nimic şi primul venit, primul servit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb