Camera de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională, a organizat cu sprijinul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale a Vămilor conferinţa cu tema Reglementările vamale ale Uniunii Europene şi implicaţiile asupra comerţului exterior românesc. Cine îi ajută pe exportatori. Probleme şi soluţii pentru importatori, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
În deschiderea Conferinţei Mihai Daraban, Vice-preşedinte al Camerei Naţionale, Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a punctat importanţa utilizării capacităţii de reţea a Sistemului Cameral românesc, singura reţea cu reprezentare la nivelul întregii ţări, prin cele 42 de Camere de Comerţ şi Industrie judeţene, cea mai puternică asociaţie a mediului de afaceri din ţara noastră. "Sistemul Cameral este partenerul natural al firmelor inclusiv prin intermediul reprezentanţelor deschise în zone ale globului unde considerăm că produsele şi serviciile româneşti au şanse sporite, beneficiind de notorietate", a afirmat Daraban. Nasty Vlădoiu, recent ales în funcţia de Preşedinte al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din România, a completat această idee accentuând sprijinul complex de care beneficiază companiile din partea Sistemului Cameral.
Consecventă programului său de consolidare a dialogului cu autorităţile şi strategiei de re-orientare geografică a relaţiilor comerciale cu precădere către zonele extra-comunitare, Camera Naţională şi-a propus să stimuleze diversificarea ofertei de export a ţării noastre şi creşterea numărului de firme care îşi internaţionalizează activitatea, beneficiind şi de reţeaua consilierilor economici.
"Oricât de profesionistă ar fi, reţeaua de reprezentare externă nu poate avea performanţe fără o reţea internă puternică, având sprijin în toate judeţele ţării. De aceea, parteneriatul cu Sistemul Cameral este foarte important pentru noi, ofertele judeţene să fie prezentate într-un mod mult mai atractiv pentru România", a declarat Radu Zaharia.
Strategia Sistemului Cameral a vizat, încă de la începutul crizei, politica de diversificare a pieţelor de desfacere şi a încurajat puternic promovarea exporturilor pe pieţele extra-comunitare.
Camera Naţională a construit o strategie proprie, vizând extinderea cooperării economice în afara graniţelor Uniunii Europene prin deschiderea de reprezentanţe ale Sistemului Cameral în contextul scăderii nivelului schimburilor comerciale ale ţării noastre cu pieţele extra-comunitare, internaţionalizarea, promovarea exporturilor şi consolidarea dialogului cu Guvernul în sprijinul oamenilor de afaceri.