Slovenia va interzice din 2030 înmatricularea maşinilor noi echipate cu motoare pe benzină şi motorină, a anunţat Guvernul de la Ljubljana, transmite Reuters.
Din 2030, noile înmatriculări vor fi posibile doar pentru maşinile care emit mai puţin de 50 g CO2/km iar în prezent numai vehiculele hibride şi electrice îndeplinesc acest criteriu, au precizat autorităţile slovace, potrivit Agerpres.
Din 2025 va fi posibilă doar înmatricularea maşinilor care emit mai puţin de 100 g CO2/km, ceea ce-i ca permite Sloveniei să-şi reducă emisiile de gaze de seră cu 9% din 2020 până în 2030.
Guvernul de la Ljubljana vrea ca până în 2030 cel puţin 17% din automobilele personale să fie electrice sau hibride, faţă de mai puţin de 0,1% din total în prezent.
Marea Britanie şi Franţa intenţionează să interzică vânzările de autoturisme pe benzină şi motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării, în timp ce Tesla, cel mai mare producător auto în termeni de capitalizare bursieră, a livrat primilor 30 de clienţi - toţi angajaţi ai săi - cel mai nou model, sedanul Model 3, destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg.
De asemenea, Executivul s-a angajat ca până în 2030 să reducă datoria ţării la 60% din PIB, plafonul maxim permis de Uniunea Europeană.
Datoria publică a Sloveniei a crescut în ultimii ani după ce în 2013 ţara a evitat la limită un pachet de asistenţă financiară pentru bănci. În 2016, datoria a scăzut pentru prima dată în ultimii opt ani iar anul acesta obiectivul autorităţilor este reducerea datoriei până la 77% din PIB.
1. Titlu click-bait?
(mesaj trimis de Coana Georgeta în data de 15.10.2017, 14:25)
Devine Bursa un fel de hotnews?
2. 60% din Pib
(mesaj trimis de anonim în data de 15.10.2017, 18:03)
Ue are glume in program.
Cat are Franta, Grecia, etc.?