Smart ID Dynamics anunţă lansarea IDMag, singurul magazin online B2B care comercializează peste 85,000 de aplicaţii, produse şi servicii specializate pentru mobilitate, de la cei mai importanţi furnizori de tehnologie la nivel internaţional, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Am creat IDMag în primul rând pentru acea categorie de clienţi pe care noi îi numim - deschizători de drumuri din mobilitate. SmartID este principalul specialist pe piaţa soluţiilor de mobilitate. Obiectivul nostru este ca până la sfârşitul acestui an să ne reducem costurile de vânzare cu până la 15% şi să ne creştem venitul pe client cu până la 20%", declară Daniel Boangiu, Managing Director SmartID Dynamics.