Soarta companiilor Electra şi Hidroenergetica devine incertă

F.A.
Companii #Energie / 21 ianuarie 2011

Reorganizarea sistemului energetic prin înfiinţarea coloşilor energetici, Electra şi Hidroenergetica, bate pasul pe loc. Numeroasele procese aflate pe rol împotriva reorganizării crează incertitudini, fapt pentru care autorităţile au început să evite avansarea unor noi date aproximative pentru constituirea celor două companii. "Nu putem să spunem care va fi data înfiinţării companiilor. Trebuie să aşteptăm să vedem ce decide instanţa. Ne preocupă şi pe noi această situaţie, mai ales că instanţa a dat ca termen chiar şi 6 decembrie 2011 (n.red.termen de judecată) 2011. Pur şi simplu este un termen nefiresc", a declarat pentru HotNews.ro, Constantin Trihenea, cel care a preluat conducerea Hidroelectrica de la 1 ianuarie 2011.

În urmă cu câteva zile, şi ministrul economiei, Ion Ariton, a declarat pentru HotNews.ro că nu a fost stabilit un termen aproximativ pentru înfiinţare. "Nu am ajuns, încă, la un punct de vedere comun cu Fondul Proprietatea", a precizat ministrul.

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb