"Socep" Constanţa continuă să aducă cele mai mari randamente investitorilor pe Bursă

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 septembrie 2010

"Socep" Constanţa continuă să aducă cele mai mari randamente investitorilor pe Bursă

Acţiunile "Socep" Constanţa (simbol bursier SOCP) s-au situat pe primul loc în topul creşterilor la o lună de la Bursa de Valori Bucureşti. Astfel, în perioada 27 august - 28 septembrie, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 84,32%, până la preţul de 0,32 lei/unitate, însă şi alte tranzacţii bursiere au adus câştiguri investitorilor.

Astfel, cei care s-au orientat, în intervalul analizat, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au înregistrat o creştere de 0,15%, în vreme ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o apreciere de 6,75%. De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a urcat cu 1,47%, ajungând la 480 de puncte.

Randamente pozitive au fost obţinute şi de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "Active Dinamic" au beneficiat de cel mai mare câştig, raportând, în perioada menţionată, o creştere cu 3,99% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).

Mai puţin mulţumite au fost persoanele care au preferat să constituie depozite în euro, Banca Comercială Carpatica înregistrând cele mai mari randamente la această categorie de plasament. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,29% din suma investită iniţial.

În schimb, tradiţionaliştii care şi-au deschis depozite în lei au înregistrat creşteri mai mici. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, marţi, o creştere de 0,19% din suma depusă, dacă au fost suficient de inspirate să aleagă depozitele în lei de la Piraeus Bank Româ-nia, care a oferit cea mai bună do-bândă.

Moneda naţională a înregistrat în ultima lună deprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 0,47%. Moneda euro a urcat în jurul pragului de 4,26 lei, în condiţiile în care dolarul s-a apreciat puternic faţă de moneda naţională.

Metalul galben şi-a accelerat scăderile în ultima lună, până aproape de 1,25%, în condiţiile în care cererea a obosit, preţul aurului coborând la nivelul 132 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb