English
Interpretarea şi aplicarea legii cu privire la clauzele abuzive în cazul contractelor de leasing a dat naştere unor soluţii care arată o aplicare neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, atât în ceea ce priveşte categoria persoanelor care pot beneficia de protecţia acestui act normativ, cât şi în ceea ce priveşte aprecierea unei clauze că fiind abuzivă, potrivit societăţii de recuperări Avestis.
Cristina Cornaci, Business Manager în cadrul Avestis International, a declarat într-un comunicat de presă remis azi redacţiei: "Sunt cu adevărat surprinzătoare hotărârile unor instanţe de judecată care, în cadrul procedurii insolvenţei, au «constatat» existenţa unor clauze abuzive inserate în contractele de leasing, în condiţiile în care debitorii sunt întotdeauna persoane juridice. Din păcate, acest mod de interpretare a dispoziţiilor legale, a creat şi creează în continuare prejudicii serioase societăţilor de leasing".
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive poate fi invocată doar de către consumatori, aceştia fiind întotdeauna persoane fizice, transmite societatea de recuperări.
De asemenea, articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori se arată că "prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezenţei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale", precizează sursa.
Pentru a avea calitatea de consumator trebuiesc îndeplinite două elemente, în mod cumulativ, respectiv aceste persoane trebuie să procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind întotdeauna o persoană fizică.
"Bunurile şi serviciile trebuie să fie procurate într-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distincţia de bază între consumator, persoană fizică, şi celelalte categorii de persoane juridice. Consumatorul nu poate fi decât o persoană fizică care îşi procură pentru uzul său propriu sau familial bunuri şi servicii, spre deosebire de persoana juridică care are un scop profesional. Aşadar, legiuitorul a reglementat cât se poate de clar care sun persoanele care pot invocă dispoziţiile legii privind clauzele abuzive, acestea fiind numai persoanele fizice", mai arată Avestis.
"Cu toate acestea, au existat hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Brăila, Judecătoria Arad, Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova şi Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în care instanţele au anulat clauzele unor contracte de leasing că fiind abuzive, prin prisma Legii nr. 193/2000, în condiţiile în care utilizatorii acestor contracte erau societăţi comerciale, respectiv societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni", spune Cristina Cornaci.
"Eroarea acestor instanţe de judecată este regretabilă, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, legiuitorul a exclus în mod expres persoanele juridice din categoria celor care pot beneficia de protecţia Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive", adaugă ea.
Avocatul Marc Aureliu Horia, colaborator al societăţii Avestis Internaţional: "Legea privind clauzele abuzive este corect reglementată, dar aplicarea acesteia de către unele instanţe de judecată, excede scopului avut în vedere de către legiuitor".
Clauza abuzivă este reglementată de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 care are următorul conţinut: "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor". Aşadar, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată că fiind abuzivă, trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiţii: Lipsa negocierii; Clauză trebuie să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante; În ceea ce priveşte lipsa negocierii clauzelor contractuale, societatea finanţatoare este pusă într-o situaţie dezavantajoasă, deoarece legiuitorul impune acesteia să dovedească contrariul, lucru practic imposibil de făcut.
Avestis mai notează: "Însă, cu privire la cea de a doua condiţie, a dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, legiuitorul a impus în sarcina debitorului obligaţia de a dovedi îndeplinirea acestei situaţii, în vederea anulării unei clauze contractuale prin prisma Legii nr. 193/2000. Pe acest aspect, se poate observa din practica unor instanţe de judecată că, pe de o parte, este ignorată în totalitate această prevedere legală, iar pe de altă parte, se face o aplicare greşită a legii".
În contractele de leasing, invocarea existenţei unor clauze abuzive pleacă de la interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţă 51/1997 privind operaţiunile de leasing care are următorul conţinut : "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la dată restituirii în temeiul contractului de leasing".
Reprezentanţii societăţii mai arată: "textul de lege menţionat mai sus este cât se poate de clar, încă de la prima frază, respectiv «dacă în contract nu se prevede altfel» debitorul are obligaţia de a restitui bunul şi de a achita debitele calculate până la data restituirii. Plecând de la acest articol, sunt instanţe de judecată care consideră că, clauza contractuală care permite finanţatorului solicitarea unor sume de bani, indiferent de natura acestora, după predarea bunului, este abuzivă prin prisma Legii nr. 193/2000, deoarece, raportat la prevederea legală menţionată mai sus, nu ar rezulta din lege obligaţia debitorului de a suporta aceste sume".
În aceste cazuri, interpretarea legii de către unele instanţe de judecată contravine legii.
Comunicatul avestis mai arată: "Trebuie precizat că actele juridice sunt nule numai dacă nesocotesc normele imperative sau prohibitive ale legii. Pe de altă parte, sunt legal făcute şi deci produc efecte juridice actele care se abat de la dispoziţiile legale, dacă acestea au caracter supletiv ori interpretativ, adică sunt norme ce se aplică numai atunci când părţile nu au hotărât altfel, cum este art. 15 din Ordonanţă nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing. Articolul 15 din Ordonanţă nr 51/1997 privind operaţiunile de leasing nu este o normă imperativă, deoarece legiuitorul a lăsat la aprecierea părţilor contractante, dacă în contract vor să prevadă altfel, adică debitorul să restituie şi ratele de leasing calculate după predarea bunului către finanţator. Ca atare, o asemenea prevedere contractuală care, aparent, vine în contradicţie cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, nu poate avea un caracter abuziv, raportându-ne la Legea nr. 193/2000, mai ales dacă se are în vedere şi suma încasată din vânzarea bunului către o terţă persoană ce se scade din valoarea creanţei, urmând ca debitorul să restituie doar diferenţa.
În lipsa unor dispoziţii legale imperative prin care să se interzică dreptul finanţatorului de a solicita debitorului şi restul ratelor de leasing calculate după predarea bunului, clauza contractuală nu poate avea un caracter abuziv.
Prejudiciul finanţatorului este evident în momentul în care debitorul nu îşi achită obligaţiile contractuale, fapt ce duce la rezilierea contractului din culpa sa, nefiind astfel recuperată în totalitate finanţarea de care a beneficiat, în lipsa căreia activitatea finanţatorului nu se justifică din punct de vedere economic.
La analizarea clauzelor prin prisma Legii nr. 193/2000, trebuie avute în vedere drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi existenţa unei corelaţii între acestea, în care trebuie menţionat efortul finanţatorului de a avansa integral suma de bani către furnizorul bunului, în vederea achiziţionării acestuia, în scopul punerii la dispoziţia debitorului, cu titlu de folosinţă, în speranţa legitimă a obţinerii de la acesta a investiţiei prin intermediul ratelor ce trebuiau achitate.
Trebuie avut în vedere şi motivul încetării contractului, având în vedere că rezilierea a intervenit din culpa exclusivă a debitorului, pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, care a însemnat în final eşecul întregii operaţiuni de finanţare, fapt ce a dus la înregistrarea unui prejudiciu evident pentru finanţator.
Se poate demonstra cu uşurinţă că prejudiciul s-a produs exclusiv în patrimoniul finanţatorului, prin situaţiile contabile. La încheierea contractului de leasing, finanţatorul achiziţionează bunul oferit în leasing, conform opţiunii utilizatorului, plătind integral contravaloarea acestuia. Această finanţare trebuie restituită de către utilizator, prin plata ratelor de leasing şi a dobânzii contractuale, care reprezintă beneficiul societăţii de leasing.
Atunci când contractul de leasing este reziliat, în urma neplăţii ratelor de leasing, finanţarea nu mai este recuperată. În funcţie de graficul de eşalonare al ratelor, încheiat odată cu contractul de leasing, se determină cu uşurinţă prejudiciul societăţii de leasing, prin scăderea din valoarea contractului a ratelor achitate şi suma obţinută în urma valorificării bunului către o terţă persoană, urmând ca diferenţa, reprezentând capitalul finanţat şi nerestituit, să fie restituită de debitor.
Atât timp cât din ratele de leasing neachitate de către debitor, calculate după predarea bunului, se scade suma obţinută din vânzarea acestuia, este exclusă existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, deoarece se evită acumularea valorii contractului de leasing cu valoarea bunului, sens în care clauza contractuală nu poate avea un caracter abuziv.
Avestis Internaţional este o companie cu capital privat, specializată în oferirea serviciilor de reposesie bunuri şi recuperare creanţe, prin mijloare amiabile şi judiciare.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
