Societăţile de asigurări trebuie să prezinte cel puţin o dată pe an informaţii privind solvabilitatea

Societăţile de asigurare şi reasigurare trebuie să pună la dispoziţia publicului în format tipărit sau electronic, cu titlu gratuit, cel puţin o dată pe an, informaţii esenţiale privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară, ca o măsură de garantare a transparenţei.

Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, care transpune varianta consolidată a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II).

Prin noul regim de solvabilitate se urmăreşte un control mai eficient al solvabilităţii asigurătorilor, întrucât acesta este prospectiv, flexibil şi bazat pe riscuri şi principii, nu pe reguli. Metodele de determinare a solvabilităţii trebuie să capteze toate riscurile cunoscute şi potenţiale ale asigurătorilor şi să determine nivelul de fonduri cu care să le acopere la valoarea de piaţă. Riscurile luate în calcul nu sunt numai cele care decurg din asigurări, ci şi cele asociate desfăşurării activităţii, cum ar fi riscul reputaţional şi decizional.

Comparativ cu regimul actual, regimul Solvabilitate II aduce modificări importante privind:

- Modul de determinare, prin formula standard sau model intern parţial/total, a cerinţei de capital de solvabilitate (SCR), bazat pe cuantificarea riscurilor interne şi externe la care este supusă societatea de asigurare şi/sau reasigurare, dar şi în funcţie de profilul real de risc pe care decide să îl adopte, de impactul posibilelor tehnici de diminuare a riscurilor, precum şi de efectele diversificării; practic, SCR este stabilită ca fiind capitalul de solvabilitate pe care societatea de asigurare şi reasigurare trebuie să îl deţină pentru a garanta că falimentul nu intervine mai des decât o dată la 200 de cazuri sau că societatea în cauză va fi în măsură, cu o probabilitate de cel puţin 99,5 %, să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiari în următoarele 12 luni;

- Cerinţa calculării de către societăţile de asigurare şi reasigurare a SCR cel puţin o dată pe an pentru a se asigura că deţin în permanenţă fonduri proprii eligibile la nivelul cerinţei de capital de solvabilitate, ţinând seama de eventualele modificări ale profilului lor de risc, precum şi cerinţa monitorizării constante a SCR şi a recalculării acesteia ori de câte ori profilul de risc suferă o modificare semnificativă;

- Identificarea şi notificarea deteriorării situaţiei financiare de către societăţile de asigurare şi reasigurare astfel încât la momentul constatării deteriorării situaţiei financiare, identificată conform procedurilor instituite, societăţile comunică Autorităţii de Supraveghere Financiară acest lucru; societăţile de asigurare şi reasigurare informează Autoritatea de Supraveghere Financiară, la momentul constatării, cu privire la faptul că SCR nu mai este respectată sau că există riscul ca aceasta să nu fie respectată în următoarele trei luni;

- Autoritatea de Supraveghere Financiară poate impune o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate numai în situaţii excepţionale, în cazurile prevăzute în prezentul proiect de lege. Scopul formulei standard a cerinţei de capital de solvabilitate este de a reflecta profilul de risc al majorităţii societăţilor de asigurare şi de reasigurare. Cu toate acestea, pot exista unele cazuri în care abordarea standardizată nu reflectă în mod corespunzător profilul de risc foarte specific al unei societăţi de asigurare şi reasigurare; majorarea de capital este menţinută atât timp cât nu sunt soluţionate circumstanţele care au determinat impunerea ei. În cazul unor deficienţe semnificative ale modelului intern parţial sau integral sau ale sistemului de guvernanţă, Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că societatea în cauză depune toate eforturile pentru a remedia deficienţele care au dus la impunerea majorării de capital. Cu toate acestea, majorarea de capital poate fi păstrată mai mulţi ani în cazul în care abordarea standardizată nu reflectă în mod corespunzător profilul de risc specific unei societăţi de asigurare şi reasigurare;

- Statuarea managementului riscului ca o funcţie centrală a oricărei de asigurare şi reasigurare;

- Transferarea activităţii de conformitate, prin urmărirea respectării legii în sarcina conducerii asigurătorului, prin intermediul adoptării unui sistem de guvernanţă şi elaborarea unui set de politici scrise de aplicare a sistemului de guvernanţă; sistemul de guvernanţă include funcţia de management al riscurilor, funcţia de conformitate, funcţia de audit intern şi funcţia actuarială; funcţiile incluse în sistemul de guvernanţă sunt considerate funcţii importante şi critice;

- Reglementarea acestor funcţii prin proiectul de lege nu împiedică societăţile de asigurare şi reasigurare să hotărască în mod independent cum vor organiza aceste funcţii în practică sau să poată fi externalizate către experţi, în limitele stabilite prin prezentul proiect; de asemenea, în cadrul societăţilor de asigurare şi reasigurare mai mici şi de complexitate mai redusă, o persoană sau o structură poate îndeplini mai multe funcţii, cu excepţia funcţiei de audit intern;

- Obligativitatea pentru toate persoanele care îndeplinesc funcţii critice de a fi competente şi onorabile, iar pentru persoanele care ocupă funcţii cheie de a fi supuse cerinţelor de notificare către Autoritatea de Supraveghere Financiară;

- Introducerea justificării argumentate, prin documente, a susţinerii poziţiei asigurătorului pentru anumite decizii adoptate;

- Aplicarea principiului proporţionalităţii atât cerinţelor impuse societăţilor de asigurare şi reasigurare, cât şi activităţii de exercitare a competenţelor de supraveghere; pentru realizarea acestui obiectiv şi pentru aplicarea adecvată a principiului proporţionalităţii, este prevăzută utilizarea de către asigurători a propriilor date pentru a calibra parametrii din modulele de risc de subscriere pentru formula standard a cerinţei de capital de solvabilitate;

- Obligativitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare, în vederea garantării transparenţei, de a face publice, prin punerea la dispoziţia publicului în format tipărit sau electronic, cu titlu gratuit, cel puţin o dată pe an, a informaţiilor esenţiale privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară;

- Transformarea procesului de supraveghere dintr-unul reactiv într-unul continuu şi prospectiv, care se bazează pe prelucrarea şi interpretarea atât a informaţiilor cantitative, cât şi a celor calitative primite de la societatea de asigurarea şi/sau reasigurare; de exemplu, posibilitatea supraveghetorului de a analiza procesul decizional al societăţii poate conduce la concluzii pertinente privind capacitatea conducerii acesteia de a gestiona de o manieră prudentă societatea în cauză; astfel, în procesul de supraveghere, apare un instrument suplimentar pe baza căruia supraveghetorul poate lua măsuri adecvate şi, de cele mai multe ori, cu caracter preventiv, în situaţia deteriorării poziţiei financiare a societăţii din cauza deciziilor neadecvate adoptate de conducerea acesteia;

- Instituirea obligaţiei societăţilor de asigurare şi reasigurare de constituire de rezerve tehnice adecvate pentru a permite acestora să-şi îndeplinească angajamentele faţă de deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiari; calcularea rezervelor tehnice, realizată prudenţial, fiabil şi obiectiv, se bazează pe informaţiile furnizate de pieţele financiare şi pe datele disponibile în general, cu privire la riscul de subscriere, conform abordării realiste; valoarea rezervelor tehnice este egală cu suma dintre cea mai bună estimare şi marja de risc;

- Introducerea atribuţiilor autorităţilor naţionale de supraveghere privind aprobarea utilizării de către societăţi a unui model intern, parţial sau total, sau a parametrilor specifici pe care societatea doreşte să îi utilizeze în cadrul formulei standard, pentru calcularea SCR;

- Utilizarea principiului persoanei prudente în ceea ce priveşte investiţiile, societăţile de asigurare şi reasigurare investind numai în active şi instrumente ale căror riscuri pot fi identificate, măsurate, monitorizate, gestionate, controlate şi raportate în mod adecvat şi care pot fi luate în considerare la acoperirea necesităţilor globale de solvabilitate, determinate conform ORSA; toate investiţiile, în special cele care constituie active care acoperă SCR şi MCR, se realizează astfel încât să se asigure siguranţa, calitatea, lichiditatea, profitabilitatea şi accesibilitatea întregului portofoliu de investiţii;

- Colaborarea între autorităţile competente în cadrul colegiilor supraveghetorilor, în vederea luării unei decizii privind utilizarea, la nivel de grup şi al filialelor din grup, a unui model intern, parţial sau total, pentru calcularea SCR;

- Cooperarea dintre autorităţile responsabile cu supravegherea societăţilor de asigurare şi reasigurare, precum şi între autorităţile respective şi autorităţile responsabile cu supravegherea societăţilor care activează în alte sectoare financiare; rolul de mediator al EIOPA în rezolvarea disputelor apărute între supraveghetorii membri ai unui colegiu; activităţile colegiului sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii tuturor societăţilor de asigurare şi reasigurare care fac parte din grup şi cu dimensiunea transfrontalieră; prin intermediul colegiului, autorităţile de supraveghere promovează convergenţa deciziilor lor şi cooperează în vederea desfăşurării activităţilor de supraveghere din cadrul grupului în temeiul unor criterii armonizate;

- Modelul inovativ de supraveghere în cadrul căruia un rol cheie este atribuit unui supraveghetor al grupului, recunoscând şi menţinând în acelaşi timp un rol important pentru supraveghetorul individual; competenţele şi responsabilităţile supraveghetorilor sunt strâns corelate cu răspunderea lor;

- Emiterea reglementărilor de nivel 2 la nivel european, în vederea armonizării şi convergenţei practicilor de supraveghere;

- Introducerea competenţei Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale de emitere de ghiduri (legislaţie de nivel 3 la nivel european), care au rolul de a promova cele mai bune practici în procesul de supraveghere;

Proiectul de lege stipulează prerogativele conferite de Directiva Solvabilitate II Autorităţii de Supraveghere Financiară de a dispune de toate mijloacele necesare pentru a asigura o desfăşurare ordonată a activităţii societăţilor de asigurare şi reasigurare în cadrul Uniunii Europene. Pentru a asigura eficienţa supravegherii, proiectul prevede că toate acţiunile întreprinse de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii unei societăţi de asigurare sau reasigurare, indiferent de importanţa societăţii în cauză pentru stabilitatea globală a pieţei.

Prezentul proiect de lege stabileşte şi competenţele Autorităţii de Supraveghere Financiară în calitate de supraveghetor din stat membru de origine.

În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor din România şi impactul prezentului proiect de lege asupra consumatorilor de produse de asigurare, ca urmare a implementării noului sistem de supraveghere Solvabilitate II, aceştia vor beneficia de societăţi de asigurare mai stabile şi sigure, capabile să îndeplinească angajamentele ca urmare a îndeplinirii cerinţelor calitative şi cantitative solicitate, în special cerinţele sporite privind componenţa fondurilor proprii. Aceasta va conduce la creşterea încrederii în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de asigurători, în special în relaţia cu asiguraţii

Prin crearea acestui cadru legislativ se asigură stabilitatea, predictibilitatea, precum şi armonizarea şi uniformizarea regimului de supraveghere şi control al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu practicile europene în materie. În consecinţă, piaţa asigurărilor din România, asigurători şi supraveghetor împreună, fac un pas decisiv pentru integrarea deplină în piaţa internă a Uniunii Europene.