SOLIDARITATE DE BREASLĂ: Corupţia din Justiţie, prea blând sancţionată

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 25 februarie 2010

Daniel Morar

Daniel Morar

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Daniel Morar a declarat, ieri, cu prilejul prezentării raportului de activitate al DNA pe 2009, că pedepsele primite de către "oamenii chemaţi să respecte legea" sunt prea mici.

Domnia sa a evidenţiat, în acest sens, situaţia magistraţilor, care, anul trecut, pentru fapte de corupţie (luare de mită şi trafic de influenţă) au primit pedepse "prea blânde", şi de trei luni închisoare.

În 2009, au fost trimişi în judecată un judecător şi doi procurori, iar instanţele de judecată au pronunţat hotărâri definitive de condamnare faţă de şase magistraţi (trei judecători şi trei procurori) pentru fapte de corupţie, conform raportului DNA, iar sumele pretinse de aceştia au variat de la 130 euro până la 45.000 euro.

"Procurorii au primit sume relativ mici, respectiv 120 euro, 250 euro, 600 euro, 700 euro ori 1000 euro, prin comparaţie cu judecătorii care au pretins şi primit sume mult mai mari, adică în cuantum de 1800 euro, 30.000 euro şi 45.000 euro, împrejurare ce îşi găseşte explicaţia în faptul că, de cele mai multe ori, decizia finală îi aparţine magistratului judecător", a arătat Morar.

Procurorul-şef al DNA a subliniat că indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii, cuantumul acesteia a fost la mimim sau orientată spre minimul special. Astfel, pedeapsa cea mai uşoară pe care a săvârşit-o un magistrat pentru fapte de corupţie a fost de 3 luni închisoare, iar cea mai mare de 3 ani închisoare.

Şpăgi în Poliţie şi vămi

Situaţia se repetă şi în cazul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, precum şi în cazul instituţiilor din sistemul financiar-fiscal (n.r. Garda Financiară, Direcţiile generale ale finanţelor publice, Autoritatea Naţională a Vămilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală). În cazul agenţilor de poliţie şi al ofiţerilor, raportul DNA arată că au fost trimise în judecată 39 de persoane.

Sumele pretinse de aceştia variază între 100 euro şi 18.500 euro, iar pedepsele aplicate, în proporţie de 75% au fost la minim şi sub minimul special.

În ceea ce priveşte corupţia din sistemul financiar-fiscal, conform DNA, prejudiciul adus bugetului de stat este de ordinul milioanelor de euro, însă, şi aici, pedepsele sunt prea mici.

Niciun demnitar condamnat definitiv

Procurorii DNA au trimis, anul trecut, în judecată, 244 de persoane cu funcţii de conducere şi control, conform raportului DNA. Totodată, doar 131 de persone au fost condamnate definitiv - pe listă nefigurând niciun demnitar - iar 169 de persoane au fost condamnate nedefinitiv. Raportul DNA mai arată că, la începutul anului curent, în instanţă, au fost trimise, printre altele, 20 de cauze ale căror subiecţi sunt membri ai Parlamentului, cinci cauze cu prim ministru şi miniştri, două cauze cu secretari de stat şi subsecretari de stat sau 24 cauze cu directori de companii naţionale de stat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DL MORAR are perfecta dreptate, dar de ce nu propune si o solutie?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb