Soluţiile BitDefender în reţeaua de magazine Carrefour

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 11 decembrie 2008

BitDefender a încheiat recent un acord de parteneriat cu hypermarketul Carrefour prin care gama de produse de securitate destinate segmentului consumer, suita BitDefender 2009, va fi disponibilă în toate cele 18 magazine din ţară.

Acest parteneriat a fost posibil prin colaborarea cu RHS Company, unul dintre principalii distribuitori BitDefender pe piaţa autohtonă. Până la sfârşitul anului viitor se estimează că prezenţa pe rafturile Carrefour va genera o creştere de minim 10% a numărului total de licenţe comercializate de BitDefender în piaţa de retail.

Acest acord pune în valoare câteva beneficii majore pe care BitDefender le oferă retailerilor, care pe lângă o suită de produse certifícate la nivel mondial, au la dispoziţie şi servicii de suport tehnic 24/7 în limba română, termene de livrare de maxim 72 de ore şi, nu în ultimul rând, sesiuni de prezentări tehnice şi comerciale sau demonstratii tehnice, în vederea susţinerii vânzărilor.

La nivel mondial, cifra de afaceri BitDefender s-a triplat în ultimii cinci ani, iar pe piaţa autohtonă deţine peste 40% din piaţa de antivirus. În acest moment, BitDefender România dezvoltă parteneriate cu peste 500 de revânzători în toată ţara şi şase distribuitori, iar peste 70% din cifra de afaceri este adusă de acest canal de vânzare.

"Modelul nostru de business este matur în prezent, prin urmare ne interesează mai mult să îmbunătăţim canalele existente ca şi stimularea intensivă a celor cu potenţial mai mare de creştere. Distribuitorii ne asigură o acoperire geografică optimă, iar clienţii lor, revânzătorii, beneficiază în permanenţă de stocuri, preţuri competitive şi consultanţă de calitate. În plus, pentru clienţii distribuitorilor noştri am dezvoltat un program de parteneriat în care avantajele cresc pe măsura rezultatelor şi implicării", a declarat Bogdan Lupu, Channel Manager România, BitDefender.

"Noi la RHS credem în oferirea doar a celor mai bune produse şi servicii clienţilor noştri, iar BitDefender s-a remarcat ca fiind alegerea perfectă pentru consolidarea ofertei noastre de soluţii de securitate a datelor. Dezvoltarea de produse de securitate a mediilor informatice presupune expertiza şi know-how pe care BitDefender le-a dobândit, demonstrat şi susţinut în toţi anii de cercetare şi dezvoltare. În aceste condiţii, parteneriatul cu BitDefender a fost un demers strategic pentru dezvoltarea afacerii noastre, pentru a le putea oferi clienţilor o soluţie completă şi imbatabilă pentru protejarea datelor", a declarat Irina Grigorescu, Director General Adjunct, RHS Company SA.

Gama BitDefender 2009 conţine trei soluţii, care se adaptează diferitelor nevoi de securitate ale utilizatorilor de calculatoare. BitDefender Internet Security 2009 răspunde cerinţelor de securitate ale unui computer conectat la Internet. Modulele Antivirus, Firewall, Antispam, Antispyware şi Parental Control oferă protecţie completă împotriva tuturor ameninţărilor informatice: viruşi, spyware, spam, încercări de phishing, intruziuni, conţinut web nedorit. BitDefender Total Security 2009 integrează module Antivirus, Firewall, Antispam şi Antispyware într-un pachet de securitate complet, adaptat atât nevoilor utilizatorilor individuali, cât şi companiilor. BitDefender Antivirus 2009 este un puternic instrument Antivirus şi Antispyware.

BitDefender este prezent pe rafturile a circa 90% din marii retaileri din Vest (Media Markt, Saturn, El Corte Ingles, Virgin Megastore, Fnac, Carrefour, Karstadt, Ocean) şi din SUA (OfficeDepot, CompUSA, Frys, etc), fiind cel mai răspândit soft provenit din Europa Centrală şi de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb