SONDAJ EY: Controalele fiscale - unde se termină normalitatea şi unde începe abuzul?

Aproximativ 70% dintre contribuabilii chestionaţi în cadrul unui sondaj EY România despre controalele fiscale se plâng de volumul mare de documente solicitat de către inspectori şi peste 57% consideră că acestea nu sunt analizate cu atenţia necesară, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Acest sondaj realizat de EY România a inclus 75% mari contribuabili, 15% contribuabili mijlocii şi 10% contribuabili mici.

Conform sursei citate, controlul fiscal în România rămâne o temă de mare actualitate oricând. Anunţat sau nu, mai rar sau frecvent, cu o tematică anume sau fără, procedură de altfel absolut necesară şi obligatorie în orice sistem fiscal, rămâne o "sperietoare" pentru contribuabil.

Motivul este simplu şi ţine de premisa de la care pornesc autorităţile de control în verificarea contribuabilului român: este imposibil ca toate documentele, înregistrările, încasările şi plăţile acestuia să fie corecte, astfel că este inevitabilă impunerea de taxe şi impozite suplimentare.

De-a lungul timpului, contribuabilii români s-au confruntat cu fel şi fel de situaţii, generic denumite "nereguli de procedură", atunci când au trecut prin controalele ANAF. De la neavizarea unei activităţi de inspecţie fiscală, la suspendarea repetată a controlului şi de la necomunicarea delegării de competenţă, la neacordarea unui termen rezonabil pentru a pregăti discuţia finală, fiecare s-a confruntat cu o situaţie sau alta, ori chiar cu mai multe în acelaşi timp.

Sub imperiul actualului cod de procedură fiscală, în vigoare din 1 ianuarie 2016, asemenea nereguli nu au încetat să apară, deşi poate mai puţin frecvent şi sub alte forme, unele dintre acestea chiar surprinzătoare.

Sondajul şi-a propus să identifice aspectele activităţii de inspecţie fiscală ce creează probleme şi nemulţumiri contribuabililor. Cu alte cuvinte, ce elemente din actul de control îi stresează pe aceştia şi cum ar putea autorităţile fiscale să ducă la un nivel superior calitatea activităţii de control a creanţelor fiscale.

Sondajul a identificat o serie de vicii care au dus, de altfel, la erodarea încrederii contribuabilului român în buna-credinţă a inspectorilor ce desfăşoară activitatea de control.

Rea-credinţă din partea autorităţilor. Faptul că în aproape 40% din cazuri contribuabilii au avut inspecţii începute în luna decembrie, fără nicio intenţie reală din partea inspectorilor de a desfăşura realmente activitatea de control. Practic, după o primă vizită, aceştia au revenit abia în anul următor, în ianuarie sau chiar mai târziu, singurul motiv pentru începerea controlului fiind acela de a nu se prescrie dreptul de a stabili creanţe fiscale pentru o anume perioadă.

Nerespectarea termenul de preaviz. În aproape 20% din cazuri, acest termen nu a fost respectat de către autorităţile de control ceea ce creează, din start, animozităţi între inspectori şi contribuabilul care, neavând la dispoziţie acest termen pentru a se pregăti (a strânge documentele şi informaţiile pentru control), este supus presiunii de a furniza rapid ce documente şi informaţii îi sunt solicitate de inspectori.

Faptul că în aproape 40% din cazuri inspectorii nu au prezentat legitimaţia, ordinul de serviciu şi/sau actul de delegare de competenţă, iar atunci când le-au prezentat, 43% dintre aceştia, nu au permis contribuabilului să le fotocopieze, acest lucru denotă neîncredere şi generează suspiciuni, afectând relaţia dintre contribuabil şi inspector.

Un alt aspect grav identificat de sondaj este că, în 38% din cazuri, nu s-a permis contribuabililor să fie însoţiţi de consultanţi fiscali externi, iar în 44% dintre cazuri nu li s-a permis să aducă avocaţi la discuţiile cu echipa de inspecţie. În Codul de procedură fiscală este prevăzut expres dreptul contribuabilului de a beneficia de asistenţă de specialitate, prin urmare, încălcarea acestui drept, cu bună ştiinţă, aduce evident atingere dreptului de apărare. De multe ori, conform răspunsurilor la întrebările din sondaj, inspectorii fiscali s-au declarat surprinşi neplăcut sau chiar furioşi de intenţia contribuabilului de a veni însoţiţi de consultanţi externi sau cu avocaţi.

În 24% din cazuri, echipa de inspecţie nu a ţinut cont de rezultatele din controlul sau controalele anterioare şi nici nu au argumentat de ce nu fac acest lucru, deşi prin Codul de procedură inspectorii fiscali sunt obligaţi să ţină cont de rezultatele anterioare, iar în caz contrar să argumenteze de ce nu se conformează acestei obligaţii.

În 75% dintre inspecţii, deşi a fost vorba despre un control prin sondaj (nu se verifică toate operaţiunile şi documentele contribuabilului), inspectorii nu au stabilit împreună cu contribuabilul un prag de semnificaţie pentru tranzacţiile ce urmau să fie analizate - spre exemplu, stabilirea ca verificarea să se efectueze asupra operaţiunilor mai mari de o anumită valoare. Astfel, desfăşurarea inspecţiei este îngreunată şi se pierde timp cu investigarea unor aspecte ce pot fi nerelevante.

Majoritatea contribuabililor (aproape 70% dintre cei întrebaţi) se plâng de volumul de documente solicitat de către inspectori şi li se pare că oricum nu sunt analizate cu atenţia necesară (peste 57%). Este evident că aici lipseşte o procedură agreată, pentru a stabili ce tranzacţii să fie verificate, astfel că se merge haotic, în toate direcţiile, până se găseşte ceva, se cer multe documente pentru orice fel de tranzacţie, ceea ce este extrem de împovărător şi cronofag.

Rezultatele sondajului relevă clar şi problema documentelor netraduse - în 74% din cazuri inspectorii nu au acceptat documente în alte limbi decât limba română. Este adevărat că legea (Codul de procedură fiscală) prevede că limba oficială este româna, dar inspectorii ar putea accepta, în cazul în care cunosc limba străină respectivă, să se uite mai întâi la documentele respective, cel puţin la aspectele care contează în tema de control, iar dacă este cu adevărat nevoie, contribuabilul să le traducă. În caz contrar, se pierde timp şi se cheltuiesc bani cu traducerea unor documente sau informaţii ce se dovedesc, în final, nerelevante ori, mai rău, nici nu sunt luate în seamă de echipa de inspecţie.

Alte aspecte care au rezultat din sondaj:

-În 37% din cazuri, contribuabilii consideră că inspecţia a fost suspendată nejustificat de către inspectori

-În 24% din cazuri, inspecţia a fost suspendată pentru ca inspectorii să analizeze dosarul preţurilor de transfer, ceea ce este nelegal, pentru că analiza respectivă nu se poate face decât în timp ce inspecţia se află în desfăşurare

-În 24% din cazuri, inspecţia a fost suspendată după împlinirea termenului maxim de desfăşurare a inspecţiei, ceea ce din nou nu este legal deoarece suspendarea poate interveni doar în timp ce inspecţia se află în desfăşurare, nu după ce ea ar trebui să înceteze

-În 50% din cazuri, contribuabilii au semnalat că activitatea de inspecţie nu a fost reluată imediat, ci după o perioadă de timp, ceea ce a prelungit nejustificat durata controlului. În practică, inspecţia durează extrem de mult - deşi termenul maxim este de 180 de zile, 47% din contribuabili susţin că inspecţia asupra lor a durat 1-2 ani, ceea ce le afectează activitatea economică, întrucât sunt nevoiţi să fie permanent la dispoziţia inspectorilor.

Un alt aspect îngrijorător este că 25% din contribuabili afirmă că li s-au cerut documente şi informaţii de către echipa de inspecţie în timp ce controlul era suspendat, deşi legea o interzice.

În aproape jumătate din cazuri (46%), nu s-a ţinut cont de jurisprudenţa naţională sau europeană, în general cu motivarea că nu este vorba despre speţe identice, iar în peste jumătate (52%) din cazuri, discuţia finală a fost doar o formalitate şi nu a existat un dialog adevărat cu echipa de control, ci doar un monolog al acesteia - şi asta doar atunci când există, deoarece în multe cazuri doar se face referire la faptul că deja contribuabilul a văzut concluziile controlului, întrucât a avut timp să citească proiectul de raport de inspecţie.

Nu în ultimul rând, în 73% din cazuri, deşi contribuabilul a depus un punct de vedere, concluziile expuse în proiectul de raport de inspecţie au rămas neschimbate. Cu alte cuvinte, şi de această dată se dovedeşte că punctul de vedere exprimat de contribuabil la finalul actului de control este doar o formalitate, inutil, la fel ca discuţia finală, întrucât aproape niciodată nu se ţine cont de acesta.

"Este evident că ceva trebuie să se schimbe radical în sistemul de control din România, ca mentalitate şi unghi de abordare a contribuabilului de către autorităţile române, la care să se adauge componenta de prevenţie, educaţie şi sfat, pentru ca acesta să ştie, pe viitor, cum să se conformeze regulilor fiscale. Exemple ca Germania, UK, ţările nordice, dar şi SUA, unde contribuabilul este mai întâi înştiinţat cu privire la control şi cum să se pregătească, lăsându-i-se la dispoziţie un timp suficient de mare, încât să fie la zi cu absolut tot în momentul în care inspectorii ajung la uşa lor, ar trebui să fie modele de urmat şi în România. Aceasta pare a fi totuşi şi intenţia autorităţilor române care recent au lansat în spaţiul public un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală ce conţine asemenea propuneri. Aşteptăm cu interes forma finală a acestora şi, bineînţeles, intrarea în vigoare", a declarat Alex Slujitoru, Avocat în cadrul Băncilă, Diaconu şi Asociaţii.