Sorina Pintea nu exclude o nouă amânare a examenului de rezidenţiat

I.M.
Politică / 16 octombrie 2019

Sorina Pintea (Sursa foto: Twitter)

Sorina Pintea (Sursa foto: Twitter)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Iaşi, că nu exclude o nouă amânare a examenului de rezidenţiat, pentru că nu există încă un ministru al Educaţiei, precizând că îi este greu să spună dacă examenul va avea loc pe 8 decembrie, aşa cum s-a propus.

"Este greu să spun dacă va avea loc pe 8 decembrie. Propunerea noastră pentru 8 decembrie rămâne valabilă. Vom vedea ce se întâmplă pe scena politică. Dacă nu vom avea un ministru al Educaţiei, data de 8 decembrie nu va putea fi respectată. Un secretar de stat al Educaţiei poate semna doar dacă ar fi împuternicit, ori cel care l-ar putea împuternici, adică ministrul, nu există. Legislaţia este foarte clară", a spus într-o conferinţă de presă la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Întrebată despre posibilele proteste ale absolvenţilor de medicină în perioada imediat următoare, Pintea a spus că ordinele pentru organizarea concursului de rezidenţiat nu pot fi semnate decât dacă avem un ministru al Educaţiei.

"Am pus data limită 8 decembrie pentru desfăşurarea concursului, astfel încât cel târziu pe 14 ianuarie să poată fi angajaţi şi să beneficieze de salariu", a precizat Sorina Pintea.

Cât priveşte o eventuală nouă amânare a datei pentru organizarea rezidenţiatului, Pintea a spus că şi această chestiune este delicată, întrucât legea precizează că acest concurs trebuie organizat în trimestrul patru al fiecărui an, iar dacă se propune amânarea pentru anul viitor, se încalcă legea.

"O soluţie ar fi adoptarea unei legi în Parlament, dar asta înseamnă vot în Senat, Camera Deputaţilor, comisii, apoi plen. Ar trebui să se facă de urgenţă. În Parlament cred că este deja târziu. Dar nu este târziu ca un preşedinte să ia o decizie şi să numească ministru la Educaţie", a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, în 4 octombrie, că examenul de rezidenţiat care ar fi trebuit să aibă loc în 17 noiembrie a fost amânat. data propusă pentru susţinerea examenului a fost 8 decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb