S&P a retrogradat ratingul pe termen lung al Volkswagen AG la "A minus"

Ziarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2015

S&P a retrogradat ratingul pe termen lung al Volkswagen AG la "A minus"

Actualizare 15:10 Landul Saxonia Inferioară îşi va menţine participaţia deţinută la Volkswagen

Landul german Saxonia Inferioară, al doilea mare acţionar al grupului Volkswagen, îşi va păstra participaţia la cel mai mare producător auto european, a afirmat marţi Stephan Weil, premierul landului şi membru al Board-ului de supraveghere al VW, transmite Reuters.

"Statul are cel mai mare interes în succesul VW", a declarat Stephan Weil într-un discurs rostit în Parlamentul regional de la Hanovra, referindu-se la participaţia de 20% pe care o deţine landul Saxonia Inferioară la Volkswagen.

Făcând referire la cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a companiei, premierul landului a declarat: "Vrem să continuăm, în pofida greşelilor fatale" .

VW va adopta noi decizii legate de recenta criză şi va trebui să-şi ajusteze planurile legate de investiţii şi profit, a explicat Weil.

Acesta a avertizat că scandalul "nu va fi clarificat în doar câteva luni".

Şi ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, s-a declarat încrezător că scandalul emisiilor de la Volkswagen nu va afecta permanent economia ţării.

Întrebat dacă criza va afecta perspectivele Germaniei, cea mai mare economie europeană, Gabriel a răspuns: "Nu, nu mă aştept ca problemele de la Volkswagen să aibă efecte de durată asupra PIB-ului Germaniei".

(I.D.)

----------

Actualizare 13:20 Grupul Volkswagen va reduce investiţiile cu 1 miliard de euro pe an la marca VW

Grupul Volkswagen va reduce investiţiile cu 1 miliard de euro pe an la marca VW, faţă de nivelul planificat, precum şi alte costuri, şi va schimba tehnologia pentru automobilele diesel, după scandalul provocat de manipularea rezultatelor testelor pentru emisiile poluante, relatează MarketWatch.

Noul board al mărcii Volkswagen a decis că vehiculele diesel "vor fi echipate cu sisteme de evacuare a emisiilor care folosesc cea mai bună tehnologie pentru mediu", potrivit sursei citate.

Vehiculele diesel destinate Europei şi Americii de Nord vor fi prevăzute cu tehnologie SCR şi AdBlue, cât mai curând posibil.

Potrivit MarketWatch, Brandul se va concentra totodată mai mult pe dezvoltarea de modele hibrid şi electrice. Noua generaţie a modelului premium Phaeton va fi electrică.

În plus, brandul VW va accelera programul de eficientizare a operaţiunilor, informează sursa citată.

(I.D.)

----------

Actualizare 13:00 Încrederea investitorilor în economia Germaniei, la minimul ultimului an după scandalul VW

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în octombrie la cel mai redus nivel din ultimul an, din cauza scandalului emisiilor poluante care afectează Volkswagen şi a încetinirii creşterii economice în ţările emergente, relatează Bloomberg.

Indicele referitor la aşteptările investitorilor şi analiştilor calculat de institutul ZEW a scăzut la numai 1,9 puncte în octombrie, de la 12,1 puncte în septembrie. Indicele, care estimează evoluţiile economice în următoarele şase luni, este în declin pentru a şaptea lună consecutiv.

Analiştii anticipau că indicele va coborî la 6,5 puncte.

(I.D.)

---------

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s a retrogradat ratingul pe termen lung al grupului Volkswagen AG cu o treaptă, de la "A" la "A minus", şi a anunţat că îl menţine sub supraveghere, cu implicaţii negative, avertizând că l-ar putea din nou revizui în scădere, în viitorul apropiat, transmite MarketWatch.

"Retrogradarea reflectă estimarea noastră conform căreia VW a arătat deficienţe materiale în conducere, guvernanţă şi gestionarea riscului. Controalele interne de la VW s-au arătat a fi inadecvate în prevenirea sau identificarea comportamentului ilegal din SUA şi din alte regiuni", se arată în comunicatul S&P.

În ultimele săptămâni, acţiunile VW au scăzut semnificativ la Bursa de la Frankfurt. În condiţiile în care capitalizarea bursieră s-a redus cu aproape 35% de la începutul scandalului, în 18 septembrie, analiştii susţin că statul ar putea interveni dacă acţiunile vor scădea şi mai mult la bursă.

Grupul Volkswagen a recunoscut recent că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Pe lângă repararea celor 11 milioane de vehicule implicate în scandalul vehiculelor echipate cu motoare diesel trucate, Volkswagen se confruntă cu perspectiva unor amenzi care ar putea să se ridice la 7,4 miliarde de dolari numai în SUA, potrivit analiştilor de la firma Sanford C. Bernstein Ltd, citaţi de Agerpres, precum şi cu pierderea încrederii investitorilor şi consumatorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb