Spirit şi fonduri sportive

În ultimul timp am tot alăturat sportului ideea de bani. Ne referim, desigur, la nevoia de investiţii în această activitate nobilă, la recompensarea eforturilor şi mai ales a performanţelor. Nuuu, nu vom dis-cuta despre cât de mult sau cât de puţin au primit sportivii pentru rezultatele de la Londra, am văzut acolo că sunt record-meni prin alte ţări care în restul timpului muncesc cu carte de muncă în tot felul de activităţi fără vreo legătură cu sportul. Ca şi pictura, prin ţările civilizate se face sport şi din plăcere, din pasiune, fără o finalitate olimpică sau competiţională remunerată. Când se ajunge la performanţă, când irumpe talentul, atunci vin şi banii, vine reclama, vin contractele.

Tot mai mult ni se relevă o lume tristă la noi. Rămaşi în inerţia unei finanţări totale şi a unui accent serios pus pe sport în vremea comuniştilor, ne trezim acum săraci, fără viitor, fără sprijin, fără nimic sigur pentru viaţă. Nici societatea româ-nească nu este una în care sportul să se bucure de respect, să aibă tradiţie de masă, astfel că exis-tă tot mai puţine resurse proprii care se duc acolo. Nu-i vorba că, în general, resursele sunt tot mai puţine, pentru orice, şi mai ales pentru ches-tii mai importante, mai vitale, pentru sănătate, pentru educaţie, pentru cultură. Dacă rezultatele foarte slabe de la recentele Jocuri Olimpice par să fie un şoc, o uimire, ceva neaşteptat, iese tot mai mult în faţă şi în public situaţia fără ieşire a unor foşti sportivi, unii bolnavi, bătrâni sau plătind obol de suferinţe pentru eforturile din tinereţe. Federaţiile de specialitate se întrec în a-şi alege în frunte tot felul de potentaţi ai zilei, care nu au nimic de a face cu res-pectivul sport sau cu sportul în general, în schimb foştii practicanţi, cei care au adus glorie şi bani respectivei federaţii, ies din atenţia publică şi se chinuiesc în tăcere, supravieţuind din greu, fără pensii, fără venituri, fără bani să-şi dreagă sănătatea.

În mod normal, orice obiect sau document care vine din această lume este pasibil de a constitui un suvenir demn de a figura într-un muzeu al sportului românesc sau de a fi vândute la licitaţii sau alte vânzări de memorabilia din sport. Mai rotund ar fi ca aceste obiecte cu potenţial de piaţă de obiecte de colecţie să plece pentru bani destinaţi sportivilor. Bute zicea că îşi dă mă-nuşile ca să repare sala în care a început să se apropie de acest sport. Se pare că a eşuat. Nişte ziarişti celebri şi combativi s-au pozat în poziţii haioase, parafrazând fotografiile de memorabilia, pentru a strânge bani care să plătească viaţa şi sănătatea unei foste canotoare. De fapt, canotoare, că sportivii de performanţă rămân sportivi toată viaţa, ca ambasadorii.

Sportivii cunosc bine valoarea unor memorabilia, a unor obiecte care le-au fost alături în momente de triumf. Nu este prima dată când evoc o observaţie mai veche, despre o licitaţie umanitară de obiecte donate de personalităţi. Se presupune că astfel de obiecte sunt valoroase pentru că vin de la aceste vedete, cum ar fi un autograf sau aerul respirat de Lady Gaga prin frumoasa noastră capitală. O mare cântăreaţă a donat nişte CD-uri, nu mare lucru, alţii au scos şi ei greu ceva important, mai mult aveai impresia că şi-au făcut curăţenie în debara. În schimb, Gică Popescu, fotbalistul, a donat ghetele cu care jucase într-o cupă europeană pentru o echipă turcească. A luat şi cei mai mulţi bani pentru asta, era o ofertă adevărată, importantă, o donaţie făcută din suflet, memorabilia pentru frumoasă amintire şi evocare.

Să nu uităm, totuşi, că la baza reînvierii jocurilor olimpice stă generozitatea unui român, poate nu prin naştere şi origine, ci clar prin devenire şi înavuţire. Evanghelios Zappa s-a născut în Grecia, în ultimul an al secolului al XVlll-lea. Adică în 1800, ca să nu mai prelungim şarada. Provenea dintr-o familie în care cel puţin mama era aromâncă, dacă nu şi tatăl sau chiar el însuşi. A fost eterist, a luptat alături de aromânii lui Marcu Bociari şi a venit în Muntenia la 33 de ani, decisiv şi hristic. S-a pus pe agricultură, pe scară largă, dar şi profundă. Este clar un modernizator al practicilor şi muncilor agricole, există un muzeu al agriculturii la Slobozia făcut bine, în care aflăm despre strădaniile sale. În 1844 a cumpărat moşia Broşteni din judeţul Ialomiţa, de la serdarul Ioan Al. Filipes-cu, ginerele domnitorului Gheorghe Bibescu, iar peste alţi 11 ani a ridicat acolo un conac ca un palat. Un alt palat, mult mai important, a ridicat în mijlocul Atenei. Se numeşte Zappeion, evident, după numele său, şi acolo se petrec cele mai tari momente din istoria Greciei, cum ar fi semnarea aderării la Comunitatea Europeană, numele de fată al Uniunii de azi. În faţa Zappeionului, legat şi el tot de ideea olimpică, se află o statuie a lui Zappa, la baza căreia se află capul vizionarului valah. El a fost înhumat, prima dată, şi după dorinţă, la moşia lui din România, unde se vede şi acum cripta. La scurt timp corpul a fost mutat pe meleagurile natale, la Labovo. Interesant este că Pierre de Coubertin l-a copiat şi aici, inima lui odihnindu-se la Olimpia.

La noi, Evanghelios Zappa a mai contribuit, decisiv mai ales financiar, la înfiinţarea Societăţii Academice Române, nu cea condusă de doamna Mungiu Pippidi, ci precursoarea de acum un secol şi jumătate a Academiei Române. Realizarea pentru care ar trebui să rămână, totuşi, în istoria Universului este, însă, reînvierea Jocurilor Olimpice. Era o mare dezbatere în Grecia şi în rândul prietenilor Eladei în jurul spiritului olimpic, dar paşii concreţi lipseau. Zappa, întreprinzător şi hotărât, a venit cu planuri şi cu bani. Găsim la el cam tot ce este important în ideea olimpică din zilele noastre şi ale lui Pierre de Coubertin, tatăl oficial al jocurilor olimpice moderne.

Evanghelios Zappa a organizat, complet şi cu bani mulţi, primele jocuri olimpice moderne, la Atena, în 1859, când baronul de Coubertin nici nu se născuse. Dar vizionarul întreprinzător murea în 1865, când baronul avea câţiva anişori. Totuşi, mai ales prin strădania vărului său, Constantin, mai sunt organizate două ediţii, în 1870 şi 1875. Cele recunoscute oficial şi internaţional au debutat în 1896.