Spiritul european

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 17 iulie 2015

CORNEL CODIŢĂ

Spiritul european? Cui îi mai pasă de spirit, cînd toată lumea tremură pentru bani! Pentru euro, dolari, lei etc. Pentru bănci, pentru siguranţa investiţiei, a depunerii, ori a întoarcerii împrumutului, pentru valoarea de mîine a dreptunghiului de plastic cu care astăzi, încă, ne achităm liniştiţi cumpărăturile, ori a hîrtiilor aflate la purtător; eu, tu, el şi, dacă tot veni vorba, chiar Banca Naţională?

Cu toate acestea, dincolo de uriaşul zbucium provocat de episodul "Grecia", din serialul de mare întindere "Criza pentru toţi!", o temă revine obsesiv, precum motiv-ul (Grundtehma) Siegfried, în opera wagneriană: Ce mai înseamnă Europa?

Încercările politicienilor de a da un răspuns acestei întrebări sunt stupefiante prin infantilism şi lipsa de substanţă. Pentru că tot era vorba despre Grecia, metoda favorită, cea mai simplistă, a fost cea prin excludere: "Grecia nu este europeană!" Prin logica terţului exclus, "Noi, restul, suntem!" De ce nu este Grecia europeană? Pentru că nu-şi poate plăti datoriile? NU! Pentru că guvernul ei ales, bazat pe o majoritate parlamentară, a încercat să reziste asaltului concertat al creditorilor pe o redută a iluziilor: "Plătim, dar nu putem înghiţi chiar toate măsurile voastre de austeritate!" I s-a răspuns pe un ton "european", desigur: "Plătiţi, dar nu cum vreţi voi, ci cînd şi cum vrem noi, iar pentru asta trebuie să faceţi asta şi asta şi... asta!" Cealaltă abordare a definirii europenismului, tot prin excluziune, a fost ceva mai restrictivă: nu Grecia este cea care a călcat în afara Europei, ci Tsipras, omul politic. Proiectul numit Europa înseamnă Democraţie, Stat de drept, Toleranţă şi Libertatea de exprimare a opiniilor. Criticii lui Tsipras susţin, sus şi tare, că omul politic a căzut la toate aceste probe de examen. Chiar la organizarea referendumului, opoziţiei i s-au tăiat sau interzis căile de exprimare publică, largă; Tsipras însuşi şi-a bătut joc de democraţie cînd a aruncat la coş, chiar a doua zi, rezultatele referendumului pe care tocmai îl declarase istoric, pentru a accepta un pachet de condiţii, supuse acum Parlamentului Elen, mai grele decît cele respinse deunăzi! În loc să caute sprijin în dezbatere şi confluenţa opiniilor diferite, care străbat societatea Greciei, Tsipras a preferat să susţină pînă în pînzele albe punctul său de vedere, iar rezultatul este acum clar: a pierdut nu doar în Europa, ci şi acasă, unde formaţiunea sa şi majoritatea ei parlamentară stau să se destrame sub greutatea uriaşului eşec şi a incertitudinilor viitorului, de la cel imediat, la cel pe termen lung.

Absolut remarcabil, dar tot pe atît de trist, acelaşi infantilism al diferenţierii prin opoziţie maniheistă a fost larg şi des folosit în lumea politică pentru a încerca izolarea Germaniei, chiar demonizarea ei, acuzată că, în gestiunea crizei greceşti, ar fi abandonat spiritul european, pentru a "regăsi", au sugerat ori chiar afirmat vocile cele mai acide, "Der Wille zur Macht" (Voinţa de Putere), ca să folosim celebrul titlu al lui Nietzsche. Ca efect al acestei "logici" Statele Unite, ba chiar şi Rusia au devenit peste noapte stăpînite de spiritul european, în timp ce Germania plutea în derivă pe oceanul extra, dacă nu chiar anti-european!!!

În sfîrşit, în cea de a treia ipostază a metodei dihotomiei, Guvernul Tsipras a încercat să-şi susţină poziţia săpînd falia: "noi guvernele suntem democraţia, deci spiritul european; voi, birocraţii de la Bruxelles, sunteţi opusul democraţiei şi deci, al Europei!!!" Printr-un soi de "afurisenie", de excomunicare politică, oficiată mai ales de Varoufakis, spiritul democratic a fost alungat de la Bruxelles, părăsind întruchiparea diavolească a instituţiilor europene, pentru a se reîncarna în "cugetul şi simţirea", autentic europene, ale guvernelor ţărilor membre UE!!! În subsol fie notat, Tsipras a încercat şi manevra jegoasă, de acelaşi tip: "Dacă noi, Grecia, nu suntem Europa, atunci ce să mai spunem despre România şi Bulgaria?!!!" Jalnic!

Prin alte părţi, pe la alţii, de bine, de rău, problema spiritului european a fost pusă, chiar dacă răspunsurile au fost atît de puţin convingătoare. La noi, în schimb, în politica din România, ea nici nu a fost formulată, măcar! Pe noi nu ne interesează "spiritul european"! Problema noastră este să nu cădem, ori să nu ne arunce careva afară, în decor, din vagonul de marfă al "Expresului Europa!" Chiar dacă nu în aceşti termeni, dar exact în acest spirit, tema a fost atacată de o singură voce, cea a Preşedintelui Iohannis!!! Restul lumii, adică ceea ce numim, aiurea în tramvai!, "clasa politică", are alte treburi: ba cu cîrjele, ba cu DNA-ul, ba cu cine ia locul cui şi care pe cine mai trage la fund.

Logica crizei economice este cît se poate de simplă: valori materiale sunt distruse, pierdute, pentru cei mai mulţi, pierzătorii crizei; valori materiale vor fi redistribuite sau refăcute, pentru foarte puţini, cîştigătorii crizei. Întrebarea este: la fel se întîmplă şi cu valorile spirituale, cu ceea ce numim spiritul Europei? A fost el distrus de Criză? Este doar temporar adumbrit, estompat? Va renaşte el, de la sine, în post-criză?

Dacă prin spirit european se înţelege voinţa politică şi aspiraţia socială, culturală, mobilizate pentru realizarea unui proiect care să adune, în loc să risipească, să mărească spaţiul libertăţii şi al cooperării la scara unui continent, la care participă, deopotrivă elitele politice, oamenii şi comunităţile lor, atunci acest spirit a fost pierdut mai de mult, înainte de "Marea Criză". Lumea politică a Europei l-a pierdut la schimbul de generaţii dintre Kohl şi Merkel, dintre Mitterrand şi Sarkozy, dintre Thatcher şi Blair.

Vestea bună este că acest spirit nu s-a născut în lumea politică, ci în aceea a culturii. Există, deci, o şansă ca el să renască, ori să capete o altă reîncarnare, în aceeaşi lume. Vestea proastă este că prima întrupare a spiritului european, în sensul construcţiei proiectului european, a fost posibilă doar în urma uriaşului cataclism social, economic şi cultural, "Marele război mondial de 30 de ani al secolului XX" (artificial împărţit de istorici în primul şi al doilea), urmat de alţi 45 de ani de "nici pace nici război" care au stat sub ameninţarea "deznodămîntului final", materializat prin distrugerea nucleară a omenirii.

Să mai zică cineva că secolul XXI nu se anunţă cît se poate de interesant!!

Opinia Cititorului ( 52 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Sunt multe greseli in articol, prea multe ca sa le listez. Totusi, autorul a surprins ceva important in sensul ca nici un fel de cheltuieli nu vor fi eficiente atata vreme cat Tsipras va conduce Grecia si i se vor da bani. Pe de alta parte, Marea Criza este cu totul altceva, ceea ce autorul iarasi nu explica.

    1. Comentariul aparține altcuiva care pare a semna la fel ca mine. Ce surpriză! Ar fi putut lista măcar o greșeală ca să verificăm că a citit textul.

      Sint confuz dar imbatrinesc cu senilitate. Nu stiu daca sint troll de.... sau de la alte servicii. Ma caut in articol si revin.

      Comentariul nu îmi aparține.

      Apartin Tarii.

      Plutonier Tanasoaie (r).

      Calculatorul este de la nepotul meu, un 486, merge bine, ma dau si eu pe Internete. 

      Cristi C nu ar scrie comentarii atât de pe langa doar ca sa isi bata joc.

      Comentariul 1.4 si comentariul 1.5 nu imi apartin. Doar comentariile 1.1 si 2.

      Care nu este comentat de cine se pretinde autor.

      Ai dreptate;nu esti ce pari a fi. 

      Tetralogia lui Richard Wagner urmărește aventurile zeilor, uriașilor, gnomilor și oamenilor, care luptă cu lăcomia și trădarea pentru a ajunge la un final izbăvitor. În prima operă (Aurul Rinului - Das Rheingold), nibelungul pitic Alberich renunță la iubire pentru a câștiga aurul Rinului, din care își face un inel care îi conferă puteri magice. În acest timp, Wotan, stăpânul zeilor, regretă promisiunea de a o da pe Freia, zeița tinereții și...

    Sa stiti ca analistii care prezinta numai o parte a adevarului, in articolele lor, o fac cointeresati, iar d-voastra nu trebuie sa cadeti in plasa lor. Articolul este pueril:

    1. Pericolul iesirii Greciei a fost articial marit tocmai pentru a demonstra oricarei alte tari ce inseamna sa fii singur intr-o lume a comunitatilor dezvoltate. Cei care au facut-o au folosit stratagema la fel cum grecii au folosit bluful santajului minoritatii impotriva majoritatii.

    2. Infantilismul nu este al... 

    1. Nea Toma, ai timp de analize stufoase....te iubesc pentru necredinta perversa

      Toma, EU-credinciosule, ce treabă are Europa cu "cutumele lor lipsite de educație fiscală"? Faci această afirmație în timp ce acuzi autorul de infantilism. Băiatule naiv, ai fost în parcul Herăstrău (pe lângă pavilionul H) la statuile personalităților politice ce au gândit proiectul european? Ce treabă are fiscalitatea cu concepțiile despre lume și viață ale oricărui om care are statuie acolo ("Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene")?

      Pentru că există și din ăștia (dacă vrei îți trimit chiar și documentele europene care pun la punct funcționarea postacilor europeni care distribuie mesaje pozitive despre UE). La punctul 3 delirezi pur și simplu. Demență totală. Celelalte guverne despre care spui nu i-au mințit pe creditori. Au făcut ce au spus că fac prin acorduri. Poate, este adevărat, că au mai întârziat privatizarea, dar nu în 3-4 miliarde € stătea salvarea lor. Au primit...

    The idea of inner European core is in favour of a group of countries, that are able and willing to proceed with the more ambitious integration programme” outside the current Treaties. The condition is to resign in order to be able to rebuild themselves as own community.

    So briefly defined Core Europe: is an institutional deepening within a group of “willing” and “able” member states, outside the TEU framework.

    (The new foundation of core Europe seems... 

    1. Mare ipocrizie care este foarte iritantă. La toți propagandiștii UE, precum Toma și alții mai școliți, auzi această sintagmă, de o prostie crasă.

      "ne integrăm profund", sau în acest caz "un program mai ambițios de integrare". Fals. În realitate, te integrezi doar cu cel pe care îl crezi la fel de autonom și independent ca tine astfel încât fiecare să își vadă de treaba lui. Adică, frate, te primesc pe tine și nevastă la mine în casă câtă... 

    Foarte bun articol a pus punctul pe i dar numai cei initiati pot intelege esenta desi a fost foarte clar exprimata.

    Un acoperis politic nu se poate pubne peste ceva fara baza culturala comuna, fara spirit si spiritualiatte comuna. Chiar asta lipseste Europei. Nu putem vorbi despre entitati economice performante fara ca acestea sa devina entitati politice care sa se aiba in ciompetente si aspectele societale, pentru ac Europa nu este o multinationala ci aspira spre o entitate... 

    1. Articolul este bun dar arată și o utopie. Spui exact ce gândeam și eu mai sus, cetățeanul al unei țări trăiește din realizările și din istoria propriei națiuni. Nu a Europei care nu există decât ca o entitate desenată de elite în laboratoare, fără nicio legătură cu aspirațiile naturale și sociale ale oamenilor.

      La nivel statistic, nimeni nu vrea să trăiască într-o comunitate de o altă naționalitate. Nimeni nu vrea să se definească drept... 

    Dl Codiță are de explicat această idee: "Tsipras a încercat şi manevra jegoasă, de acelaşi tip: "Dacă noi, Grecia, nu suntem Europa, atunci ce să mai spunem despre România şi Bulgaria?!!!" Jalnic!"

     

    Dle autor, cea mai apropiată referință la ceea ce spuneți, o trimitere a grecilor la situația României și Bulgariei în UE, nu a fost făcută de Tsipras. 

    O afirmație similară, făcută pe 13 iul de Rena Dourou, un guvernator local al Attica, ce a făcut declaraţia... 

    1. "Dl Codiță are de explicat această idee"

      Nu, taticule... tu nu esti decat un biet carcalac frustrat care se ascunde drept Cristi C.

      Domnul Codita nu are sa explice nimic. Domnul Codita este un editorialist, semneaza texte, scre argumentat. Nu este un frustrat marunt si anonim care shobolaneste pe sub articolele altora si care latra ca el vrea aia sau ailalta 

      Intenționat sau nu, dintr-o simplă greșeală de documentare (care ni se întâmplă tuturor) are datoria măcar să bage la cap dacă nu să retracteze.

      Punctul pe care îl exprim în comentariul 5 este că poziția jurnalistică a dlui Codiță se sprijină pe O MINCIUNĂ (sau pe o greșeală a mea de documentare, posibilitate pe care o admit, acesta fiind motivul pentru care simt nevoia unei explicații suplimentare, ca de pildă, la data de ..., în interviul X ..., Tsipras a... 

      Eu constat CEVA ELEMENTAR.

      Tu il somezi pe autor sa iti dea tie explicatii. 

      DAR TU CINE ESTI, SHOBOLANE, SA ITI DEA TIE EXPLICATII? CU CE DREPT BATI DIN PICIOR DIN HRUBA DIN CARE MARAI SI ACUZI?

      Daca ai ceva de obiectat, atunci FII POLITICOS, Nu te-a invatat ma-'ta sa fii politicos? Asa te-a invatat ma'ta sa vorbesti cu un profesor precum Codita? Asa faceti voi la cort, va bruftuluiti unii pe altii, va luati cu "Huo!" la fuga prin jurul carutzei, cand nu sunteti de acord ce... 

      Sincer să fiu, prima reacția la 5.1 a fost: încă un (sau același) descreierat care repetă cuvintele altui troll, pe rând: carcalac (în loc de martzafoi), shobolan, anonim, mă ascund (ți-e frică să semnezi ca mine cu numele întreg Barbu Ștefănescu), etc.

      Dar pe urmă mi-a picat fisa (știu, sunt mai lent la priceput înțelesuri). Poziția lui Baldovin este urmatoarea: dl X (în acest caz Codiță) este Editorialist, semnează Texte. Este adevărat că a mai... 

      Cristi C, esti un nesimtit.

      Problema nu este ca "ceri explicatii". Problema este ca te exprimi ca un mitocan. 

      Scrii ca si cum editorialistul are o datorie fata de tine, sa iti asculte latraturile si mitocaniile. Il faci "mincinos" (de unde stii tu, mitocane?), il somezi, s.a.m.d. 

      Tu daca ai fii fata in fata cu profesorul Codita, tot asa te-ai exprima, mitocane? Sau crezi ca pe forum este permis, cata vreme esti anonim?

      Mitocania se vede dupa cum te exprimi. De aceea esti taxat drept... 

      Corect, Baldovin!

      O să o ai, javră ordinară care scrii la fel ca descreieratul Barbu Ștefănescu, gheorghe și alte "nume de scenă" ale aceluiași animal: "shobolane" și "carutza" în loc de ț. Marș idiotule de aici și sper să ai IP-ul interzis pe acest forum.

      Ai IQ-ul prea mic ca să înțelegi ce scriu eu, ce să mai vorbesc de ceea ce scriu editorialiștii ... mergi și fă un bine agriculturii că doar de atât ești în stare. 

      Baldovin, esti penibil rau de tot!

      Shobo, te-am enervat, vai de capul tau.

      Problema este simpla: esti un MITOCAN atins de MEGALOMANIE. 

      Tu n-ai putea nici sa ii faci pantofii profesorului Codita si te zborsesti la el. Asta este comportament de MITOCAN care se plictiseste, iritat ca altii au talent si maniere.

      SHOBO! 

      Imi retrag insultele. Am mintit.

      Si eu imi retrag aberatiile mitocanesti. Sunt un retardat mintal.

      Comentariul nu îmi aparține. Dar Baldovin, dacă eu nu ar trebui să mă adresez dlui Codiță, fiind mult sub talentul pe care îl are, de ce același lucru nu se aplică și pentru tine?

      În mod evident ești mult mai prost dotat intelectual comparativ cu mine. Cel puțin dacă tragem linie și socotim că toată contribuția ta la ceea ce numești "forum" este o sumă de insulte (iar campania ta durează de câteva săptămâni). Poate că ești mai talentat în... 

      Baldovin, Barbule, trolii mei credinciosi, campania electorala s-a terminat. Suntem de aceeasi parte a luptei pentru a ne lua tara inapoi. Dar stiti ca urasc insultele. Sa luptam impotriva necredinciosilor si a netalentatilor cu moralitatea si argumentele bunului-simt. Asa trebuie sa devina Romania lucrului bine facut. Imi tradati idealul daca recurgeti la insulte in lipsa argumentelor.

      "Dar Baldovin, dacă eu nu ar trebui să mă adresez dlui Codiță, fiind mult sub talentul pe care îl are, de ce același lucru nu se aplică și pentru tine?"

      Cristi C, probema are cateva aspecte foarte, foarte simple. 

      1. Eu nu ma "adresez" profesorului Codita. Nu am facut-o niciodata. Tu iti imaginezi ca o fac.

      2. Eu nu te-am acuzat ca te "adresezi" profesorului Codita. Orice forumist o poate face. Eu te acuz ca te adresezi ca un tantalau megaloman. Acuzi, pretinzi, insinuezi, te... 

      Bine le mai ziceti, domnule. Noi ne spetim de munca la serviciu, la stat, si cetatenii isi permit sa se exprime profan la adresa noastra.

      Dar avem si noi indiciile noastre temeinice pe la serviciu. Nu va mai negati campania pe care o duceti de ceva vreme. Va tinem pumnii sa invingeti. 

      am fost si eu plecat, ca tot omul, in spania, acum va salut de la mare! nu poate omul sa lipseasca putin fara sa il vad pe cristinel pe spate, pe podeaua bucatariei, dand din picioare. i-a zis-o baldovin asta, te salut! scoala-te baldovine, scoala-te ioane! sa vina mangafaua!

      La punctele 1 și 2 faci o eroare de logică. Dar era de așteptat de la un bugetar mediocru ca tine care așteaptă atitudine ceremonioasă de la supușii cetățeni care-i plătesc salariul. S-ar putea să mă înșel și să fii Adriana Ștefania Baldovin.... caz în care mă înclin în fața doamnei din tine (surprins totuși că atâtea insulte și inimă haină se pot ascunde într-o făptură gingașă la suprafață).

      Îmi scoți din context... 

      Cristi C, Baldivin a aformat un lucru corect.

      Scrii cu tifna, acuzi, bestelesti autorii, te lauzi, te grozavesti, insinuezi. 

      De regula bati campii. 

      Este clar ca ai o problema de psrsonalitate. Esti obsedat, ai senzatia ca pe forum este o larga conspiratie impotriva ta, unicul, irepetabilul. Cand colo, tu esti un biet anonim care zace la computador. 

      Argumentat, exact cum ai cerut.

      Acum, mars! 

      Pribeagule, ai pus punctul pe i, insa interventia ta este, din pacata, inutila. Omul are o lampa filata, asta ai realizat deja.

      Eu nu am scris comentariul 5.18

      Noi stim cine fura numele comentatorilor onesti de pe forum. Onesti si sinceri ca niste nemti (sau sasi). Dna Carmen mi-a aratat (ca doamna este cu literatura) ca sunt doua greseli identice in mesajele 5.5 "la ce scrie foecare" ce apartine trollului meu Baldovin si in mesajul semnat de un fals Pribeagul 5.18 "Baldivin a aformat". Serviciile mi-au aratat ca nu poate fi coincidenta (exact ca intre depunerea motiunii de cenzura si declansarea urmaririi penale impotriva lui Ponta).

      Eu fiind... 

      il citeste pe Barbu Stefanescu cu creionul in mana, ma bucur sa aud ca doamna Carmen citeste si pe Baldovin dar trebuie sa ma citeasca si pe mine, pe mine de ce nu? Si eu pot scriie cu greseli.

    Hagen, fiul maleficului Alberich, pune la cale un plan pentru a-l ucide pe Siegfried și a fura inelul magic de pe degetul Brunhildei. O convinge pe sora sa vitregă, Gutrune, să-i dea lui Siegfried o poțiune care o va șterge din amintirea eroului pe iubita sa Brunhilde. Astfel, Siegfried ajunge să promită că o va răpi pe fosta sa iubire, pentru ca aceasta să se mărite cu Gunther, fratele lui Gutrune. În timpul luptei dintre cei doi, Siegfried reușește să ia inelul...

    Prin cultura spiritul european va renaste, spirit bazat pe o paradigma non-conflictuala, de cooperare opusa celei conflictuale. Pe scurt s-ar traduce in era iubirii wagneriene. Natura umana este una conclictuala, iubirea este principiul care aduna toate celulele noastre intr-un organism armonios. De ce sa ne imaginam societati nationale conflictuale, geloase pe resursele lor cand toti facem parte dintr-un organism planetar care risca sa fie atacat de cancerul egoismului, geloziei, Tolenta...

    1. Un articol foarte util si....binevenit. Este intr-adevar necesar ca cineva mai doct decat ziaricii....stiti voi care ..sa spuna lucrurilor pe nume ref. instrumentalizarea(tradus:mani pularea) justitiei .

      Imi cer iertare pentru confuzie. Asadar, ceea ce s-a mai scris nu este adevarat. Totusi, am revenit ca sa rezulte altceva. 

      Și plagiat. Cel care a semnat cu numele meu a comis a doua crimă plagiindu-l pe un comentator, Ezechiel, care a lăsat un mesaj la articolul "Instrumentalizarea Justiției" aparținând dlui Pârvulescu.

       

      "3. (mesaj trimis de Ezechiel în data de 08.07.2015, ora 17:30)

      Un articol foarte util si....binevenit. Este intr-adevar necesar ca cineva mai doct decat ziaricii....stiti voi care ..sa spuna lucrurilor pe nume ref. instrumentalizarea(tradus:mani pularea) justitiei ." 

      Sunt furios pentru ca Ezechiel era clona mea. Je suis Cristi C. In semn de protest am sa ma auto-clonez.

      Semnatura mesajului 7.3 este falsa.

      Eu nici nu citesc Bursa, eu doar comentez la Bursa si la Evenimentul Zilei, va re omand cometariile mele sub nik-ul Cristi, dar nici acolo nu citesc, doar comentez.

      Semnatura mesajului 7.5 este falsa.

      Semnatura mesajui 7.6 este falsa.

    Omenirea isi scrie istoria cca 10 mii de ani. Din acesti ani in cca 7 mii istoria s-a scris in principal de catre un lung sir de popoare in Orientul Mijlociu si Egipt. Remarcabilele realizari ale acestor popoare sub forma de experiente sociale, culturale, politice si religioase au ajuns pe nou gasitul continent Europa prin intermediul civilizatiei minoice si nou nascuta civilizatie greaca. In ultimii cca 2500 de ani, cu exceptia a cca 500 de ani in care a dominat civilizatia islamica, dansul...

    1. Mai precizez ca situatia mea personala este foarte dficila, eu fiind pesionar fost maistru mlitar. Cu toate acestea, am timp sa ma documentez si sa scriu pe forumuri. Editorialul trebuie citit fara indoiala in ce priveste necesaitatea echilibrarii balantei bugetare.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb