SPITALUL "SF. MARIA" DIN BUCUREŞTI: Activitatea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă întrucât Clinica ATI a îngrijit pacienţi COVID-19

S.B.
Miscellanea / 1 aprilie 2021

Activitatea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă întrucât Clinica ATI a îngrijit pacienţi COVID-19

Reprezentanţii Spitalului Clinic "Sf. Maria" din Bucureşti precizează că activitatea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă întrucât anul trecut Clinica ATI a unităţii medicale a îngrijit pacienţi cu forme grave de COVID-19. În ceea ce priveşte expirarea acreditării pentru transplant pulmonar, reprezentanţii spitalului afirmă că au pregătit dosarul şi intenţionează să îl depună imediat ce se încheie valul 3 al pandemiei, informează news.ro.

"(...) atât transformarea Clinicii ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria în unitate suport COVID-19, cât şi trimiterea pacienţilor români pentru transplant în străinătate, sunt decizii asumate exclusiv de către Ministerul Sănătăţii", adaugă aceştia.

"Începând din luna martie 2018, şi pe parcursul anului 2019, în cadrul spitalului s-au efectuat cu succes un număr de 8 transplanturi pulmonare. După izbucnirea pandemiei, în cursul anului 2020, Clinica de ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria a îngrijit cu devotament sute de pacienţi cu forme grave de COVID-19, fiind desemnată în acest sens de către Ministerul Sănătăţii. Evident, în acest context, efectuarea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Spitalul "Sf. Maria" din Bucureşti.

Referitor la expirarea acreditării care permite efectuarea de transplant pulmonar, începând cu 9 martie 2021, sursa citată afirmă că Spitalul Clinic "Sf. Maria" are pregătit dosarul de acreditare şi intenţionează să îl depună la Agenţia Naţională de Transplant imediat după încheierea valului 3 al pandemiei de COVID-19.

"În acest fel, personalul medical din cadrul spitalului înţelege să îşi facă datoria faţă de pacienţii forme grave de COVID-19 pe care îi are în îngrijire, lăsându-i totodată Ministerului Sănătăţii opţiunea pe care o preferă, respectiv de a trimite pacienţii care necesită transplant pulmonar în străinătate. Aşadar, atât transformarea Clinicii ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria în unitate suport COVID-19, cât şi trimiterea pacienţilor români pentru transplant în străinătate, sunt decizii asumate exclusiv de către Ministerul Sănătăţii", precizează reprezentanţii unităţii medicale.

Conform sursei citate, Spitalul Clinic "Sf. Maria" îşi va informa pacienţii în următoarele 30-45 zile privind situaţia la zi şi va face toţi paşii necesari pentru a continua activitatea suspendată din cauza agravării la nivel naţional a efectelor îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 şi a lipsei acute de paturi ATI pentru pacienţii cu forme grave de COVID-19.

"Capabilităţile tehnice şi umane ale Centrului de Transplant din cadrul Spitalului Clinic Sf. Maria sunt la un nivel foarte bun şi urmează a fi redirecţionate către pacienţii care au nevoie de plămâni noi, imediat ce situaţia pandemică la nivel naţional va permite acest lucru", adaugă reprezentanţii unităţii medicale.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că singurul centru de transplant pulmonar din România, care în ultimii ani a făcut opt astfel de operaţii, şase dintre pacienţi fiind încă în viaţă, şi-a pierdut acreditarea începând cu 9 martie. În aceste condiţii România a încheiat un acord cu Italia pentru a trimite pacienţii pentru transplant pulmonar, însă numărul operaţiilor este limitat la cinci pe an, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb