Platforma socială de streaming Spotify şi-a crescut veniturile în ultimul trimestru, însă, continuă să piardă bani, informează news.ro.
Spotify a obţinut în ultimul trimestru al anului trecut venituri de 3,7 miliarde de euro, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022 cu 16%.
Însă compania a pierdut, în aceeaşi perioadă, 75 de milioane de euro. Pe întreg anul 2023, Spotify a pierdut 532 de milioane de euro.
Pierderile vin în ciuda eforturilor companiei de a-şi reduce cheltuielile, într-un an în care Spotify a crescut preţul abonamentelor în multe ţări şi a dat oameni afară.
Platforma de streaming are acum 602 milioane de utilizatori, după ce numărul acestora a crescut cu 5%, fiind pentru prima oară când se depăşeşte acesta prag.
După o creştere cu 4%, numărul utilizatorilor care plătesc abonamente a ajuns la 236 de milioane.
Pe întreg anul trecut, Spotify a atras 113 milioane de utilizatori, 31 de milioane dintre aceştia plătind pentru unul dintre abonamente.