SRJ MEDIASIND: A fost stabilită strategia de apărare a drepturilor angajaţilor din mass-media

M.I.
Miscellanea / 29 ianuarie 2019

A fost stabilită strategia de apărare a drepturilor angajaţilor din mass-media

Reprezentanţii Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind au hotărât astăzi, în cadrul Conferinţei naţionale, strategia pe care organizaţia sindicală o va adopta în anul 2019 pentru apărarea drepturilor angajaţilor şi freelancerilor din mass-media.

"În cadrul şedinţei, au fost discutate toate problemele semnalate de membrii filialelor organizaţiei: MediaSind TVR, MediaSind Radio România, MediaSind AGERPRES şi MediaSind-Freelanceri. În urma dezbaterilor, participanţii au identificat şi soluţiile necesare pentru rezolvarea acestora. Au fost semnalate, de asemenea, problemele privind condiţiile precare de lucru şi dotarea tehnică insuficientă, precum şi o serie de nereguli în respectarea libertăţii de exprimare, a independenţei editoriale, a legislaţiei muncii şi a securităţii locurilor de muncă. Problemele juridice privind recuperarea unor drepturi salariale neacordate, funcţionarea dialogului social şi respectarea tuturor partenerilor sociali, au fost subiecte importante abordate de către delegaţi", se menţionează într-un comunicat remis de Agerpres.

În finalul Conferinţei, membrii SRJ MediaSind au stabilit o serie de priorităţi, printre care se va afla respectarea independenţei editoriale a jurnaliştilor, a libertăţii de exprimare, sancţionarea oricărei tentative de cenzură şi respingerea oricărei ingerinţe politice în activitatea editorială.

"Având în vedere faptul că în anul 2019 vor fi organizate două campanii pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, ceea ce va face să crească presiunea asupra jurnaliştilor, SRJ MediaSind solicită membrilor afiliaţi să semnaleze orice ingerinţă politică în activitatea redacţională. Respectarea Codurilor deontologice, anexate la contractele colective de muncă şi a Codului Deontologic al Convenţiei Organizaţiilor de Media sunt condiţii obligatorii, ce garantează exercitarea cu onestitate şi competenţă a profesiei de jurnalist şi corecta informare a publicului. SRJ MediaSind va monitoriza, în organizaţiile de presă în care se află filialele sale, modul în care se respectă deontologia profesională şi va reacţiona în urma sesizărilor membrilor săi împotriva oricărei presiuni asupra libertăţii de exprimare şi a clauzei de conştiinţă", se arată în comunicat.

De asemenea, SRJ MediaSind va sprijini negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă în instituţiile de presă unde are membri, pentru ca angajaţii din mass-media să beneficieze de aceleaşi standarde precum colegii din Uniunea Europeană. În plus, în calitate de membru fondator al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector Cultură şi Mass-media, SRJ va participa, cu profesioniştii din filialele componente, la negocierea contractelor colective, atât în instituţiile publice de media, dar şi în cele cu capital privat.

Totodată, organizaţia sindicală va asigura consultanţă şi asistenţă juridică gratuită pentru membrii filialelor sale în toate procesele care implică drepturi colective, precum şi în cazul cererilor depuse în baza Legii nr. 544/ 2001.

"În cazul încălcării drepturilor individuale, membrii MediaSind vor beneficia de servicii avocaţiale contra-cost, dar cu reduceri substanţiale în urma contractului juridic încheiat cu casa de avocatură selectată de organizaţie. Pentru apărarea drepturilor membrilor, s-a convenit organizarea unor întâlniri lunare sau ori de câte ori este nevoie cu avocaţii SRJ MediaSind, pentru a căuta soluţii la problemele angajaţilor şi freelancerilor din mass-media. Serviciile de asistenţă juridică oferite de casa de avocatură cu care organizaţia a încheiat contract, constituie o garanţie suplimentară că SRJ MediaSind se va implica pentru a garanta celor care lucrează în mass-media siguranţa locurilor de muncă şi respectarea drepturilor care li se cuvin prin legislaţia naţională, directivele europene şi convenţiile internaţionale în domeniul relaţiilor de muncă", se mai spune în document.

Alte direcţii de acţiune ale SRJ MediaSind pentru anul 2019 vizează: monitorizarea permanentă a respectării aplicării prevederilor CCM cu privire la protecţia muncii, asigurarea condiţiilor de muncă, remunerarea corectă a timpului suplimentar de muncă, calitatea serviciilor de cazare pentru personalul aflat în delegaţie şi respectarea strictă a încadrării în prevederile din fişa postului; respectarea legalităţii şi transparenţei în cheltuirea banului public, sesizarea oricărui abuz sau derapaj de la aceste principii; sprijinirea oricărui proiect de lege ce va urmări depolitizarea instituţiilor publice de radio şi televiziune şi a CNA; sprijinirea oricărui proiect de lege care vizează reducerea fiscalităţii în cazul veniturilor angajaţilor din mass-media; susţinerea modificării legislaţiei muncii, astfel încât şi freelancerii să poată beneficia de aceleaşi drepturi cu ale salariaţilor, în baza contractelor colective de muncă încheiate la nivel de instituţii mass-media..

De asemenea, împreună cu Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, SRJ MediaSind se va implica în creşterea gradului de profesionalizare a membrilor săi prin organizarea de seminarii, conferinţe, schimburi de experienţă cu profesioniştii din mass-media internaţională. În acest sens, împreună cu reprezentanţii Comitetului Sectorial din cultură şi mass-media, SRJ MediaSind va participa la elaborarea standardelor ocupaţionale la nivel european pentru angajaţii din mass-media.

În plus, organizaţia sindicală se va implica în crearea unei asociaţii profesionale a jurnaliştilor, cu statut de utilitate publică, pentru ca jurnaliştii să poată beneficia de toate prevederile Legii 8/2006, inclusiv de indemnizaţia de 50% din pensie.

''Vom realiza toate aceste obiective prin asigurarea unui management transparent al sindicatului nostru, oferind membrilor noştri toate informaţiile privind deciziile luate la nivel de conducere", dă asigurări SRJ MediaSind.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb