Conform studiilor de piaţă realizate de AC Nielsen, Vodka Stalinskaya marchează, în 2009, încă un an de creştere a cotei de piaţă, atât ca volum, cât şi ca valoare, menţinându-şi poziţia de lider pe piaţa de vodcă şi distanţându-se din ce în ce mai mult de celelalte mărci. De la lansarea sa pe piaţă în 1996 şi până în prezent, cota de piaţă a vodcii Stalinskaya a crescut în fiecare an, chiar şi în anul curent, de criză economică. În ultimii ani, cota valorică de piaţă a vodcii Stalinskaya a crescut de la 34% în 2007 la 36% în 2008 şi, respectiv, la 37% în prezent. În ceea ce priveşte volumul vândut, Stalinskaya a înregistrat creşteri anuale şi mai semnificative, respectiv de la 26% în 2006, la 28% în 2007, 31% în 2008 şi 32% în prezent.
"Evoluţia cotei de piaţă a vodcii Stalinskaya demonstrează că un segment important de consumatori români au rămas fideli acestei mărci, chiar şi în condiţii de criză economică, iar alţii au devenit consumatori ai produsului, apreciindu-i calitatea. Stalinskaya este o vodcă premium, preţul situându-se în eşalonul superior al acestei categorii; creşterea cotei sale de piaţă inclusiv în acest an demonstrează că din ce în ce mai mulţi români îşi schimbă comportamentul ca şi consumatori, astfel încât nu se orientează numai după criteriul "preţ", ci preferă să consume produse de bună calitate şi care au un preţ corespunzător acesteia", a arătat Florin Rădulescu, directorul general al Grupului Prodal, deţinătorul mărcii Stalinskaya.
"Votul favorabil" dat de consumatorii români vodcii Stalinskaya a fost confirmat în acest an de cele 8 premii internaţionale câştigate de această marcă, dintre care menţionăm: medalia de argint la San Francisco International Spirits Competition, "Superior Taste Award" - The International Taste & Quality Institute (iTQi, Belgia), Medalia de Argint la International Wine&Spirit Competition (UK), Medalia de Aur- DLG (Germania). "San Francisco International Spirits Competition este cea mai importantă şi mai influentă competiţie de profil din America, iar la acest concurs vodca Stalinskaya a fost premiată cu Medalia de Argint pentru gustul său unic; branduri vechi, renumite pe plan mondial, s-au aflat în aceeaşi categorie cu Stalinskaya: Seagram"s Vodka, USA [40%], Exquisite Vodka, Polonia [40%], Skyy Vodka, USA [40%] etc au câştigat de asemenea medalii de argint, iar o asemenea "companie" reconfirmă calitatea premium a vodcii Stalinskaya", a arătat Florin Rădulescu.
De asemenea, trebuie subliniată creşterea înregistrată de Vodka Stalinskaya în acest an în comparaţie cu anul trecut: Stalinskaya a crescut ca şi cotă de piaţă atât pe segmentul de retail (reţele de supermarketuri, hipermarketuri, magazine de cartier etc), cât şi în ceea ce priveşte consumul în restaurante, baruri, cluburi etc (segmentul HoReCa). Pe retail, Stalinskaya şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă şi a crescut ca volum de la 25% cota de piaţă în 2008 la 26% în prezent, rămânând constantă ca şi valoare. În ceea ce priveşte HoReCa, cota de piaţă a vodcii Stalinskaya a crescut ca volum de la 39% anul trecut la 40% în momentul de faţă, iar ca valoare - de la 41% la 43%.
"Obiectivele de vânzări privind Vodka Stalinskaya au fost îndeplinite până în prezent; având în vedere că urmează perioada Sărbătorilor de Iarnă, ne aşteptăm, fireşte, ca vânzările să ne consolideze poziţia pe piaţă. În ceea ce priveşte anul viitor, preţurile în lei vor creşte ca urmare a calculării accizelor la un curs valutar superior, dar, de-a lungul anilor, piaţa a mai absorbit astfel de evoluţii şi s-a dovedit ca acestea nu influenţează major consumatorii fideli mărcilor noastre. În plus, având în vedere ca în anul curent- de criză- Vodka Stalinskaya şi-a consolidat poziţia de lider de piaţă, ne aşteptăm ca şi 2010 să marcheze încă un an de creştere a cotei sale de piaţă", a conchis directorul general al Grupului Prodal.
Compania Prodal `94, deţinută de acţionari români, face parte din Grupul Prodal, unul dintre cei mai importanţi producători şi distribuitori de băuturi alcoolice din România şi din regiune. Prodal deţine două branduri lideri de piaţă pe categoriile lor - Vodca Stalinskaya (37% cota de piaţă din valoare) şi, respectiv, Wembley Dry Gin (47% cota de piaţă din valoare), conform studiilor realizate de ACNieslen.
Prodal a fost înfiinţată în anul 1994 şi doi ani mai târziu a lansat vodca Stalinskaya, ce avea să deţină supremaţia pe piaţa din România. În 1998, Grupul Prodal şi-a înfiinţat propria companie de distribuţie naţională - Granddis, iar în anul 2001 a lansat Wembley Dry Gin, lider detaşat în categoria sa.
Pe parcursul anilor, Grupul Prodal a investit atât în extinderea capacităţii de producţie, cât şi în controlul calităţii produselor. În 2008, liniile de producţie au devenit complet automatizate.
Băuturile alcoolice premium reprezintă cea mai importantă categorie de produse din portofoliul Prodal, dar compania acoperă şi segmentele medium şi low.
Alături de certificări locale ale calităţii produselor Grupului Prodal, băuturile alcoolice ale companiei au câştigat o serie de premii la concursuri internaţionale: Medalia de argint la San Francisco International Spirits Competition, "Superior Taste Award"- The International Taste & Quality Institute (iTQi), Medalia de Bronz la concursul United Vodka, Medalia de Aur- DLG, Germania etc.