START ÎN NOUL AN ŞCOLAR Emoţii noi, probleme vechi

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Miscellanea / 6 septembrie 2022

Emoţii noi, probleme vechi

Noul an şcolar a debutat, ieri, într-o atmosferă apropiată de normalitatea pe care o cunoşteam, diferită de ce s-a petrecut în 2020 şi 2021, când totul a stat sub semnul pandemiei şi restricţiilor acesteia. Emoţiile au fost la fel de mari ca întodeauna, la fel şi debitul de înurajări şi promisiuni venite dinspre autorităţi. Un lucru este cert, vechile probleme nu au fost rezolvate şi dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii ani, nici nu vor fi depăşite prea curând.

Destinul României depinde esenţial de creşterea performanţei sistemului nostru de educaţie, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la ceremonia de deschidere a anului şcolar de la Colegiului Militar Naţional Tudor Vladimirescu, pe care el însuşi l-a absolvit în 1985: "Sunteţi parte a unei generaţii care dovedeşte că ştie, vrea şi poate să facă performanţă. Că este creativă, că obţine rezultate remarcabile la olimpiade de studiu şi stabileşte noi recorduri în sport, că este implicată civic şi social. Că se informează, pune întrebări şi caută răspunsuri. M-am bucurat să remarc aceste calităţi la multe întâlniri avute cu tinerii. Continuaţi să fiţi curioşi, continuaţi să fiţi curajoşi, continuaţi să gândiţi cu mintea voastră! Pentru că ştim cât de mare este potenţialul generaţiei voastre, venim cu soluţii pentru a asigura fiecărui copil şansa la o educaţie de calitate şi posibilitatea să se dezvolte în domeniile în care simte că poate şi vrea să fie bun. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă, am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului şcolar şi susţinerii copiilor din medii defavorizate.

Sunt direcţii pe care le vom dezvolta în noile legi ale educaţiei. Proiectul «România educată» aşază învăţământul românesc pe principii noi, care să asigure accesul la educaţie de calitate şi să valorifice potenţialul uman al României. Destinul României depinde esenţial de creşterea performanţei sistemului nostru de educaţie".

Preşedintele Klaus Iohannis i-a încurajat pe elevi în discursul rostit la ceremonia de începere a anului şcolar la Liceul "Grigore Moisil" din Capitală, să nu aleagă mereu calea cea uşoară, dar să încerce să o caute pe cea corectă.

"Vă încurajez să nu alegeti mereu calea cea uşoară, dar să încercaţi să o căutaţi de fiecare dată pe cea corectă, să nu vă temeţi de competiţia justă şi să nu deveniţi niciodată tributari lucrurilor obţinute facil, să protejaţi valorile democratice, să credeţi în ştiinţă şi în profesionişti, să reacţionaţi în faţa abuzurilor şi a dezinformării şi să nu permiteţi nimănui să calce în picioare încrederea în voi şi în capacitatea voastră de a deveni mai buni. Îmi place că vă ghidaţi după cuvintele latineşti înţelepte «Per aspera ad astra», care ne amintesc că drumul spre reuşită este presărat cu greutăţi. Plini de greutăţi au fost şi ultimii ani, marcaţi de valurile succesive ale pandemiei de COVID-19. În faţa acestor provocări, elevii, părinţii şi profesorii din toată ţara au răspuns cu solidaritate, cu profesionalism, dar şi cu speranţă. Tocmai de aceea, acest nou început este un bun prilej de a vă mulţumi dumneavoastră, cadrelor didactice, pentru toate eforturile depuse astfel încât elevii să beneficieze de condiţii bune de învăţare. Aţi promovat excelenţa şi aţi pus elevul în centrul activităţii educaţionale, iar realizările sunt vizibile, sunt recunoscute de întreaga comunitate educaţională şi sunt dovedite de rezultatele excepţionale ale elevilor colegiului".

Preşedintele a subliniat că educaţia este un domeniu pe care îl consideră esenţial pentru fiecare dintre noi şi pentru ţară în ansamblu: "De aceea am lansat viziunea strategică România Educată, pe baza căreia Guvernul şi-a asumat realizarea unui nou cadru legislativ şi investiţii majore în creşe, grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi. În ultimele luni, în spaţiul public a existat o firească şi intensă dezbatere publică despre viitorul educaţiei, dezbatere care mă aştept să continue în Parlament, până când vom ajunge la o formă legislativă care să vă ajute pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniţi aspiraţiile. Dragi elevi, Educaţia este un drum frumos, pe care vă doresc să îl parcurgeţi cu mult curaj şi cu încredere. Şcoala este un spaţiu decisiv al formării voastre. Sunt anii în care luaţi hotărâri esenţiale pentru propria viaţă, în care vă descoperiţi şi vă cultivaţi pasiunile, în care înţelegeţi rostul valorilor, importanţa integrităţii, a colaborării, a responsabilităţii. Noi, adulţii, vă suntem alături, dar vom avea mereu nevoie de implicarea şi de vocea voastră". Preşedintele a mai amintiti că viitoarele legi ale educaţiei ar trebui să pună în aplicare în şcolile româneşti schimbările pe care evoluţiile societăţii şi ale ştiinţei ni le-au arătat ca fiind necesare: "Educaţia trebuie centrată pe profilul elevilor şi al studenţilor, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potenţialul individual care trebuie sprijinit şi provocările globale. De aceea, actualizarea programelor şcolare şi a modului de predare nu mai poate fi amânată. Eu sunt profesor de fizică şi ştiu că este greu să iubeşti ştiinţele fără să faci experimente, aşa cum este greu să iubeşti limba română fără ca cineva să îţi educe gustul pentru lectură. Creşterea ponderii materiilor opţionale şi diversificarea acestora, pentru toate ariile curriculare, reprezintă la rândul lor paşi importanţi în direcţia corectă. De exemplu, în acest an şcolar veţi avea pentru prima dată o "Săptămână verde", în care sper să înţelegeţi mai bine importanţa echilibrului dintre acţiunea umană şi schimbările care se petrec în mediul înconjurător, inclusiv încălzirea globală sau fenomenele meteo extreme". Klaus Iohannis s-a referit şi la evaluările de final de etapă sau cele care influenţează tranziţia la nivelul următor al educaţiei: "Evaluările sunt importante atât timp cât ele reflectă corect competenţele elevilor şi studenţilor, oferindu-le ocazia de a-şi îmbunătăţi performanţele. De aceea, trebuie regândit modul în care organizăm toate evaluările, pentru că, în final, contează mai puţin nota şi mai mult dezvoltarea copilului în acord cu profilul şi interesul acestuia. Şansa la o dezvoltare profesională adecvată trebuie oferită tuturor. Nu se mai justifică diferenţa de statut dintre ruta teoretică şi cea profesională, care descurajează deopotrivă elevi, părinţi şi profesori. Este important ca rutele educaţionale să aibă un statut egal, cu acces direct la Bacalaureat şi posibilitatea continuării studiilor cu învăţământul superior, până la cel mai înalt nivel. Dacă vrem profesionişti, atunci haideţi să le recunoaştem importanţa, să investim în formarea lor şi să le dăm şanse egale". Iohannis a argumentat că toate aceste modificări nu pot fi operate fără o colaborare sinceră între şcoală, părinţi şi comunitate, în aşa fel încât să existe respect pentru rolul fiecăruia, încredere şi ajutor reciproc.

Ministrul Educaţiei: "Stop goana după note"

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu reafirmă, în prima zi a noului an şcolar, că îşi doreşte eliminarea "goanei după note" pe care spune că a constatat-o la unii elevi, dar şi la mulţi părinţi: "Fiecare profesor ştie să-şi evalueze cel mai bine elevii, ritmic, pe parcursul întregului an şcolar în aşa fel încât să fie eliminată acea presiune a notei, fără să eliminăm media generală la finalul fiecărui an de studiu. Să eliminăm acea presiune inutilă generată de goana după note, goana după note a elevilor, goana după note, din păcate, a multor părinţi care nu înţeleg că şcoala nu se face pentru notă, şcoala se face pentru ca ai lor copii să deprindă acele competenţe care îi vor ajuta să se dezvolte în viaţă conform propriilor aspiraţii de dezvoltare atât personală şi cât şi profesională pentru fiecare dintre acei copii care vor alege un domeniu". Potrivit ministrului, "competenţele, aşteptările elevilor şi ceea ce au nevoie pentru a se dezvolta armonios în societatea viitorului" sunt lucrurile importante pentru elevi. Sorin Cîmpeanu subliniază că asigurarea unui curriculum care să fie la dispoziţia şcolilor şi a elevilor trebuie să asigure elevilor "şansa de a atinge potenţialul maxim". Ministrul afirmă că până la finalul acestui an calendaristic trebuie finalizate noile planuri-cadru în învăţământul liceal, în aşa fel încât elevii care vor intra în clasa a noua din septembrie 2023 să poată susţine examenul de bacalaureat într-o nouă formă, adaptată schimbărilor: "Cei care încep şcoala astăzi vor susţine examenul de bacalaureat aşa cum a fost anunţat. Singura schimbare este aceea decisă împreună cu partenerii de dialog social, a păstrării programei în forma cunoscută înainte de pandemie pentru ambele examene naţionale: evaluare naţională şi bacalaureat. Deci toţi elevii care încep astăzi şcoala vor susţine bacalaureatul în forma cunoscută. Vor putea susţine un examen de bacalaureat diferit doar elevii care vor începe şcoala anul viitor, în septembrie 2023, după planuri-cadru noi, după un curriculum nou, după ce vor fi parcurs patru ani de liceu într-un alt fel vor susţine şi un examen de bacalaureat într-un alt fel. Nu schimbăm regulile jocului în timpul jocului. Planurile-cadru vor trebui să fie finalizate în acest an calendaristic, pentru că în spatele fiecărei discipline din panul-cadru, în funcţie de numărul de ore alocat fiecărei discipline va trebui să avem un curriculum adecvat şi adaptat, centrat pe adevărate competenţe". Ministrul mai spune că după elaborarea viitorului curriculum va fi nevoie de noi manuale, disponibile şi în format digital.

Cîmpeanu a precizat că a primit 10 431 de amendamente la propunerile privind noua legislaţie în domeniul educaţiei, arătând că toate acestea "sunt abordate cu maximă seriozitate", subliniind că are în continuare consultări privind viitoarele decizii din system: "Nu am vorbit niciodată despre reintroducerea uniformelor obligatorii. Am spus întotdeauna că este bine - atât cât am văzut în sisteme de educaţie avansate, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa - să avem elevi mândri de şcoala lor, să poarte un însemn, fie că este un pin, aşa cum purtăm tricolorul putem purta însemnul şcolii, fie că este o cravată, fie că este o eşarfă, pentru fete, îmi doresc să fie mândri de şcoala lor şi acest lucru să se vadă şi prin însemne. Însemne de apreciere la adresa şcolii nu înseamnă uniformă obligatorie".

Ciolacu: "Toaletele din fundul curţii sunt o ruşine"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că "toaletele din fundul curţii sunt o ruşine" şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană: "Şcoli şi grădiniţe deschise! Fără restricţii! Aceasta este normalitatea unui început de an şcolar, cu părinţi şi bunici care sunt alături de copiii şi nepoţii lor în prima zi de şcoală! Cu multă emoţie şi speranţă, cu şoapte de încurajare la ureche şi fără separare la gardurile şcolii. Este primul pas pentru a face uitaţi aceşti doi ani grei şi lungi, cu o pandemie extrem de prost gestionată care a lăsat urme adânci asupra copiilor. Lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere, dar nu este suficient. Trebuie să înţelegem că #RomâniaEducată trebuie să funcţioneze pentru toţi, nu doar pentru elitele privilegiate. Toţi copiii, inclusiv cei din familii cu venituri mici, trebuie să aibă acces la educaţie de calitate". Acesta a adăugat că investiţiile în infrastructura şcolară sunt esenţiale şi ele trebuie să continue: "Toaletele din fundul curţii sunt o ruşine şi ele trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană. Dar trebuie să ne asigurăm că toţi copiii vor beneficia de sistemul de educaţie. De aceea, PSD va fi o voce puternică la dezbaterile din Parlament pe tema noilor legi ale educaţiei pentru a corecta orice discriminări şi inechităţi! Succes tuturor în noul an şcolar", a adăugat Ciolacu.

Sindicaliştii condamnă neputinţa autorităţilor

Sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) condamnă, în mesajul cu ocazia noului an şcolar, "neputinţa şi reaua-voinţă a celor care au adus educaţia din România în situaţia în care se află în acest moment". Liderul FSLI, Simion Hăncescu, subliniază că dezbaterile în jurul proiectelor legilor educaţiei nu trebuie să nască dezbinare socială şi că educaţia este un liant al minţilor care vor să construiască o societate funcţională în ansamblul ei, însă deocamdată România este departe de a oferi această calitate generaţiilor tinere, iar vina este a celor care au fost la putere şi care nu au avut preocuparea şi voinţa să ofere acestui sistem şansa reală să se dezvolte. De asemenea, el avertizează că, din cauza actualului context economic nefavorabil, este posibil să asistăm la adevărate drame sociale în rândul familiilor, care ar putea să ajungă în situaţia de a nu putea să îşi mai trimită copiii la şcoală, dar şi în rândul angajaţilor din educaţie care sunt, în continuare într-un procent alarmant de mare, printre salariaţii bugetari cu cele mai mici venituri din România: "Dezbaterile în jurul Proiectelor Legilor Educaţiei nu trebuie să nască dezbinare socială, ci trebuie să genereze cele mai bune soluţii pentru un sistem de învăţământ pe care îl dorim performant, responsabilitate şi implicare din toate zonele societăţii româneşti. Educaţia este un liant al minţilor care vor să construiască o societate funcţională în ansamblul ei, în care nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, în care să domine respectul şi simţul civic, valori pe care cadrele didactice le predau la clasă şi pe care, totodată, le insuflă copiilor şi acasă, din rolul de părinţi! Însă, din păcate, suntem departe de a oferi această calitate generaţiilor tinere, iar vina este a celor care au fost la putere şi care nu au avut preocuparea şi voinţa să ofere acestui sistem şansa reală să se dezvolte şi să devină, de ce nu, un model la care să se raporteze alte ţări. Condamnăm neputinţa şi reaua- voinţă a celor care au adus educaţia din România în situaţia în care se află în acest moment!". Simion Hăncescu.

susţine că lipsesc investiţiile reale din educaţie, care ar fi trebuit să fie făcute cu mulţi ani în urmă, aşa cum şi reforma curriculară a acestui sistem a fost ignorată de toate guvernele, acestea argumentând ca justificare a neputinţei lor: "greaua moştenire": "Din cauza actualului context economic nefavorabil, este posibil să asistăm la adevărate drame sociale în rândul familiilor, care ar putea să ajungă în situaţia de a nu putea să îşi mai trimită copiii la şcoală, dar şi în rândul angajaţilor din educaţie care sunt, în continuare într-un procent alarmant de mare, printre salariaţii bugetari cu cele mai mici venituri din România!". Conform liderului sindical, majorările acordate, începând cu luna august, traduse, în medie, în doar câteva zeci de lei, nu vor avea cum să acopere cheltuielile de zi cu zi, sub povara scumpirilor uriaşe: "Nu s-ar fi ajuns aici dacă în România ar fi existat o economie funcţională şi un sistem de politici sociale care să fie un sprijin pentru cei care nu îşi pot asigura coşul zilnic. Ne aşteptăm şi noi să avem situaţii, ca în alte ţări, în care nu va putea fi asigurată plata facturilor la încălzire pentru şcoli în iarna acestui an, ceea ce va avea consecinţe negative asupra procesului de învăţământ. În prima zi de şcoală ar trebui să le mulţumim elevilor că nu şi-au pierdut curiozitatea şi ambiţia de a descoperi lucruri noi învăţând, aşa cum trebuie să le mulţumim şi cadrelor didactice pentru devotamentul de care dau dovadă faţă de profesia pe care o au. De asemenea, trebuie să le mulţumim şi celor care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar şi nedidactic, care au contribuţie importantă la funcţionarea în condiţii optime a unităţilor de învăţământ. Cu ocazia deschiderii noului an şcolar, le urăm succes elevilor şi colegilor noştri, cu speranţa că împreună vom putea depăşi provocările pe care le vom întâmpina!". Peste 3.000.000 de elevi au intrat ieri pe porţile şcolilor din întreaga ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb