Statele Unite reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii globale

Oricine face o astfel de afirmaţie este catalogat imediat de oamenii de bine de la oraşe şi sate, care au uitat extrem de uşor ce însemna propaganda în vremea dictaturii, drept agent rus, propagandist al lui Putin, duşman al civilizaţiei vestice şi duşman al poporului.

Dar ce se poate spune dacă Richard Haass, preşedintele Council on Foreign Relations din ultimele două decenii, face o astfel de afirmaţie cu doar câteva zile înainte de a pleca din fruntea acestei organizaţii "neguvernamentale" deosebit de influente şi una dintre cele mai puternice forţe ale globalizării, care a aniversat recent un secol de existenţă?

"Richard Haass spune că ameninţarea cea mai serioasă la adresa securităţii globale o reprezintă Statele Unite", scrie New York Times în introducerea interviului acordat de Haass lui Peter Baker, corespondentul cotidianului la Casa Albă. "Statele Unite au devenit cea mai profundă sursă de instabilitate din lume", a mai declarat fostul preşedinte de la CFR.

Dar cum a fost posibil ca Richard Haass să ajungă la o asemenea "revelaţie", în faţa căreia Darth Vader ar spune "I find your lack of faith disturbing"?

Unde este respectul, de ce nu mai există încrederea în "the shining city on a hill", pe care îl promova preşedintele Reagan şi care reprezenta "o celebrare a libertăţii individuale, a prosperităţii materiale şi a puterii americane, dar, mai presus de toate, un apel adresat americanilor de a-şi reînnoi optimismul şi de a crede din nou în ei înşişi"?

A ajuns Haass la această concluzie doar pentru că a văzut de ce este în stare "leguma" instalată la Casa Albă, care se confruntă permanent cu marea provocare de a rămâne în picioare şi de a lega coerent două cuvinte? Sau este vorba despre o "acumulare" de factori, care au ajuns la pragul critic al unui sistem complex, pe care "autorităţile" de la Washington au crezut că îl pot controla, dar care a scăpat de sub control sub presiunea unor forţe prea puţin înţelese?

Concluzia la care a ajuns Haass, după două decenii în care problemele care îl ţineau treaz noaptea au trecut de la Rusia, China, Iran până la schimbările climatice şi terorismul internaţional sau pandemia globală, "nu a fost niciodată un gînd pe care acest strateg global să îl aibă în vedere", după cum scrie jurnalistul de la NYT.

"În loc să fie cea mai de încredere ancoră într-o lume instabilă, Statele Unite au devenit cea mai profundă sursă de instabilitate şi un exemplu incert de democraţie", a mai afirmat fostul preşedinte al CFR, iar, în aceste condiţii, "le este tot mai greu prietenilor noştri să se bazeze pe noi". Din fericire, autorităţile americane nu trebuie să se teamă, cel puţin deocamdată, de reacţia "prietenilor", pentru că au avut grijă să se înconjoare de vasali credincioşi, care fac orice pentru o coajă mucegăită trecută prin mir binecuvîntat la Washington.

În scurta biografie prezentată de New York Times se arată că Richard Haass a fost la Pentagon în perioada administraţiei Carter, la Departamentul de Stat în perioada administraţiei Reagan şi a fost membru al Consiliului Naţional de Securitate când preşedinte era George H.W. Bush.

Haass a ocupat şi poziţia de director al planificării politicilor în cadrul Departamentului de Stat în perioada administraţiei conduse de George W. Bush, dar a demisionat în 2003, nemulţumit de declanşarea Războiului din Irak, după cum scrie NYT.

În iulie 2003, Richard Haass a devenit preşedinte al Council on Foreign Relations şi a promovat o "viziune" a globalizării care presupunea inclusiv reducerea masivă a suveranităţii statelor şi creşterea rolului corporaţiilor globale în luarea deciziilor politice.

Într-un editorial din 2006 de la Project Syndicate, Haass susţinea că "suveranitatea statelor trebuie alterată în era globalizării" şi afirma că "statele trebuie să cedeze o parte din suveranitate organizaţiilor internaţionale, deoarece astfel îşi protejează propriile interese".

"Sunt necesare noi mecanisme pentru guvernanţa regională şi globală, care includ şi alţi actori decît statele", mai sublinia preşedintele CFR, care apoi a scris că "acest lucru nu înseamnă că Microsoft, Amnesty International sau Goldman Sachs să primească locuri în Adunarea Generală a ONU, dar poate însemna includerea unor reprezentanţi ai acestor organizaţii în cadrul unor deliberări la nivel regional şi global, atunci când au capacitatea de a influenţa modul în care sunt abordate provocările regionale şi globale".

Dar cum rămâne cu democraţia? Şi până unde ar putea ajunge influenţa corporaţiilor?

În cele aproape două decenii care au trecut de la publicarea editorialului lui Richard Haass, răspunsurile au devenit evidente: democraţia nu mai contează, iar marile corporaţii din sectorul tehnologic au ajuns să dicteze condiţiile pentru libertatea de exprimare şi opiniile acceptabile.

"Statele trebuie să fie pregătite să-şi cedeze o parte din suveranitate către organizaţiile internaţionale dacă se doreşte funcţionarea sistemului internaţional", a mai afirmat Haass în editorialul din 2006, unde mai evidenţia faptul că "unele guverne sunt gata să cedeze elemente ale suveranităţii pentru a combate ameninţarea schimbărilor climatice".

De atunci lucrurile au evoluat foarte mult. Recomandările s-au transformat foarte rapid în obligaţii, acceptate fără crâcnire de autorităţi tot mai slugarnice, care le justifică în faţa "alegătorilor" prin finanţările primite în schimbul supunerii.

America s-a transformat în cea mai mare ameninţare la adresa securităţii globale nu doar pe fondul accentuării disensiunilor şi divergenţelor interne, ci prin trecerea acestora la un alt nivel.

"În ultimul secol, America a trecut prin perioade de divizare şi discordie - Jim Crow (n.a. legile de segregare rasială adoptate în statele din Sud la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului trecut), McCarthyism, Vietnam, drepturile civile, Watergate", a declarat Richard Haass, însă acum lucrurile sunt mult mai grave, în condiţiile în care "ameninţările sunt la adresa sistemului, a structurii".

Un astfel de verdict nu vine de la oricine, ci de la un membru marcant al establishment-ului american, cunoscut şi sub numele de "statul paralel", "care a căzut în dizgraţie în epoca lui Donald Trump", după cum scrie NYT. În articol se mai subliniază că "Haass este o voce a consensului bipartizan care, la bine şi la rău, a definit locul Americii în lume pentru cea mai mare parte a celor trei sferturi de secol care au trecut de la cel de-al Doilea Război Mondial".

Dacă Haass este o voce a establishment-ului american, atunci care ar fi concluzia unei "psihanalize" a declaraţiilor sale? Că "statul paralel" se teme sau chiar a pierdut deja controlul şi este gata să arunce lumea în aer pentru a-l menţine sau a-l recîştiga?

"Considerăm că aceste adevăruri sunt evidente de la sine, că toţi oamenii sunt creaţi egali, că sunt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, guvernele sunt instituite între oameni, care îşi derivă puterile din consimţămîntul celor guvernaţi, iar ori de câte ori o formă de guvernare devine distructivă pentru aceste scopuri, poporul are dreptul de a o modifica sau de a o desfiinţa şi de a institui un nou guvern, bazîndu-se pe astfel de principii şi organizîndu-şi puterile în aşa fel încât să le pară cel mai potrivit pentru siguranţa şi fericirea lor", se arată în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite.

Mai au guvernele consimţămîntul celor guvernaţi? Mai respectă guvernanţii drepturile cetăţenilor, nu acela care spun că li se mai oferă 100 de lei pe lună la pensie sau salariu, ci drepturile negative, cele care limitează acţiunea guvernului împotriva deţinătorului, cum sunt dreptul la viaţă sau libertate?

Dacă Statele Unite reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii globale, după cum a declarat un exponent de bază al "statului paralel" din America, singurul care pare să mai existe, oare nu a venit vremea pentru o nouă Declaraţie de Independenţă?