Statul Islamic a ucis cel puţin 300 de foşti poliţişti la sud de Mosul, acuză HRW

Luciana Bănică
Internaţional / 17 noiembrie 2016

Statul Islamic a ucis cel puţin 300 de foşti poliţişti la sud de Mosul, acuză HRW

Luptători din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic au ucis peste 300 de foşti poliţişti, în urmă cu trei săptămâni, şi i-au îngropat într-o groapă comună în apropiere de localitatea Hammam al-Alil, la sud de Mosul, a anunţat joi Human Rights Watch (HRW), relatează Reuters.

Un reporter Reuters a fost la locul în care, spun locuitori din zonă, jihadişti au fost îngropate victime împuşcate sau decapitate.

Potrivit unor locuitori, până la 200 de persoane au fost ucise în săptămânile dinainte ca Statul Islamic să se retragă din localitate.

Human Rights Watch afirmă că foşti poliţişti au fost selectaţi dintr-un grup de aproximativ 2.000 de persoane provenind din sate şi localităţi vecine, obligate să mărşăluiască alături de jihadişti, luna trecută, când aceştia s-au retras la nord de Mosul şi în localitatea Tal Afar.

Organizaţie citează un muncitor care a declarat că a văzut luptători din cadrul Statului Islamic escortând 100 până la 125 de bărbaţi, inclusiv unii pe care i-a recunoscut ca fiind foşti poliţişti, în apropierea unui colegiu agricol, în apropiere de locul care a fost transformat în groapă comună.

Câteva minute mai târziu, el spune că a auzit focuri de armă şi strigăte. În următoarea noapte, pe 29 octombrie, scena s-a repetat. De această dată a fost vorba despre 130 până la 145 de bărbaţi, a declarat el pentru HRW.

Alt martor, un locuitor din Hammam al-Alil, a declarat că a auzit focuri de arme automate în zona respectivă timp de aproximativ şapte minute, trei nopţi la rând.

"Aceasta este o nouă probă a crimelor în masă comise de ISIS (Statul Islamic) împotriva foştilor ofiţeri din forţele de ordine din Mosul şi din zona oraşului", a declarat Joe Stork, adjunctul directorului HRW pentru Orientul Mijlociu.

"ISIS trebuie să dea socoteală pentru aceste crime împotriva umanităţii", a subliniat Stork.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb