Agenţia Daneză pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovaţie din Danemarca a acordat băncii daneze de celule stem, StemCare Ltd, o bursă în valoare de 500.000 coroane daneze, şi respectiv 100.000 coroane daneze, pentru un proiect de multiplicare celulară a celulelor stem de origine ombilicală, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Proiectul va fi desfăşurat de către StemCare în colaborare cu compania Bioneer Ltd, companie de servicii în domeniul cercetării, subsidiară a Universităţii Tehnice din Danemarca (DTU).
Bogdan Ivănescu, Preşedinte Stem SURE, a declarat: "Stem SURE este o companie dedicată misiunii sale şi are toate premizele de a fi prima companie din România care să ofere replicarea celulară exclusiv pentru pacienţii proprii. Mai exact, dacă nu doreşti să îţi epuizezi proba de celule stem, înainte de transplant le multiplici, foloseşti celulele stem originale şi le criogenezi pentru o viitoare întrebuinţare cu celule stem mutiplicate. În plus, toţi membrii familiei, care sunt compatibili cu proba copilului, au şansa de a putea utiliza în cantitate suficientă celulele stem stocate, respectiv multiplicate."