O alunecare de teren produsă în municipiul Râmnicu Vâlcea a afectat o stradă, pe o lungime de 15 metri, terenul de sub trotuar tasându-se, iar bordurile prăbuşindu-se. La locul alunecării intervin echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Tot în Vâlcea, pe DN 7A, la Voineasa, se circulă pe o singură bandă, după ce pietre s-au desprins şi au căzut de pe versanţi. Judeţul Vâlcea se află sub atenţionare hidro Cod galben, potrivit News.
Conform datelor furnizate de ISU Vâlcea, alunecarea de teren s-a produs pe strada Petrişor, unde un gard şi trotuarul au fost afectate în urma prăbuşirii unui mal de pământ. La 15 metri de locul în care s-a produs alunecarea este situată o locuinţă, însă aceasta nu este "în pericol iminent", au transmis salvatorii de la ISU Vâlcea.
Trotuarul s-a tasat pe o lungime de 15 metri şi o lăţime de trei metri, iar bordurile care delimitau carosabilul de trotuar s-au desprins. În zona unde s-a produs evenimentul erau parcate două autoturisme.
Cel mai probabil, alunecarea de teren s-a produs pe fondul precipitaţiilor abundente. De altfel, judeţul Vâlcea se află, vineri, începând cu ora 13:10, sub atenţionare hidro Cod galben, valabilă până la miezul nopţii, perioadă în care se pot produce scurgeri importante pe versanţi, viituri, creşteri de debite ale râurilor, precum şi posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, astfel de fenomene s-au şi produs, vineri după-amiază, pe DN 7A Brezoi - Voineasa, unde în zona localităţii Voineasa, la kilometrul 18+600 de metri, au căzut pietre de pe versanţi, motiv pentru care se circulă pe o singură bandă de mers, alternativ, în ambele sensuri. Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
Poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu prudenţă şi să anunţe de îndată orice pericol sau obstacol observat, la numărul unic de urgenţă 112.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2020, 23:36)
Se duce pamantul cu tot cu oras...