STRATEGIE PENTRU BVB (EPISODUL 2) Daţi-ne obligaţiuni!

Bună ziua! Sper că aţi avut un Paşte fericit. AGA BVB se apropie. Şi, după cum am spus în articolul meu precedent, BVB are nevoie de un plan pentru viitor, pentru a-şi justifica independenţa în continuare.

Să începem prin a cădea de acord asupra faptului că BVB are nevoie de mai mulţi emitenţi admişi la tranzacţionare. Am putea de asemenea să afirmăm că Investitorii au nevoie de un portofoliu mai variat din punctul de vedere al gradului de risc, şi că Societăţile au nevoie de mai mulţi bani pentru a-şi dezvolta afacerile... Se pare că avem o schemă în linii mari a unui consens. Aproape.

Membrii Bursei (şi nu mă refer aici la acţionari) au o problemă. În epoca privatizării, şi nu doar în România, am văzut un anumit model de dezvoltare, prin care un volum mare de acţiuni a fost aruncat brusc pe o piaţă pustie, la fel ca firimiturile de pâine, pe care să le culeagă brokerii. Acest lucru a însemnat că piaţa secundară a luat-o înaintea pieţei primare, asta în cazul în care considerăm că privatizarea nu a fost un adevărat proces de piaţă primară.

De-a lungul istoriei, piaţa primară a dominat pieţele de capital, care sunt mai vechi, şi care în clipa de faţă au ajuns la maturitate: oamenii cumpărau acţiuni sau obligaţiuni la momentul emiterii lor şi le păstrau pentru venitul pe care îl generau, în loc să le tranzacţioneze activ pentru a obţine profituri de capital pe termen scurt. Acest lucru se datora în principal lipsei mijloacelor de comunicare şi lucrurile au rămas neschimbate până la apariţia telegrafului. Pe măsură ce comunicaţiile au evoluat, piaţa secundară a explodat în ultima parte a secolului 20.

Totuşi, merită observat că pieţele primare pentru acţiuni nu au reuşit să ţină pasul nici în SUA şi nici în Marea Britanie, ba chiar se află într-un declin, pe măsură ce societăţile se retrag de teama reglementării excesive şi a temerii de agresiunea pieţelor secundare.

Brokerii români au într-adevăr o problemă, pentru că ei, de fapt, îşi realizează efectiv doar jumătate din afacerile lor ca intermediari, operând doar ca traderi pe pieţele secundare. Orizontul unui trader nu se întinde mai departe de încheierea zilei, când trebuie să-şi închidă poziţiile. Şi acest lucru îi dictează strategia lui generală de afaceri. Dar atât timp cât există puţine acţiuni disponibile pentru tranzacţionare, atât piaţa cât şi orizontul său vor rămâne înguste.

Acest lucru este nesatisfăcător pentru investitori, pentru societăţi, pentru Bursă şi aţi fi tentaţi să credeţi că şi pentru brokeri. Greşim, aşadar, dacă susţinem că piaţa are nevoie de intermediari care înţeleg necesitatea dezvoltării pieţei primare, pentru a creşte numărul de acţiuni disponibile pentru tranzacţionare? Mai multe acţiuni înseamnă o reducere a riscului pentru investitor, lucru foarte important mai ales pentru fondurile de pensii, şi mai mult, finanţare stabilă pentru cheltuielile cu investiţiile, acestea fiind fundamentul creşterii economice.

În România sunt obstacole majore în calea realizării unui IPO, deoarece societăţile sunt refractare în a permite schimbarea controlului. Iar de-a lungul timpului, am auzit brokerii strigând "Daţi-ne derivate!" Dar a introduce derivate fără a construi întâi baza de capital este asemănător cu încercarea unui om de a-şi face o freză vâlvoi, când deja nu mai are destul păr pentru asta. Nici una, nici alta nu vor rezista nici celei mai slabe adieri de vânt.

Ca întotdeauna, cheia succesului stă în a asigura elementele fundamentale. Cea mai simplă soluţie pentru a satisface nevoile tuturor este creşterea numărului de firme listate şi cel mai accesibil instrument pentru a face asta sunt obligaţiunile corporatiste. Societăţile care nu vor să piardă controlul asupra afacerii lor, pot obţine acces la banii investitorilor, societăţile deja listate îşi pot îmbunătăţi situaţia financiară fără a-şi dilua capitalul social şi, cel mai important, investitorii au ocazia să-şi stabilizeze portofoliile cu o serie de investiţii previzibile, cu risc redus şi randament ridicat. România are acum un istoric suficient de lung cu privire la controlul inflaţiei pentru a face din finanţarea pe termen mediu cu rată fixă a dobânzii o alternativă acceptabilă.

În SUA şi în Anglia, obligaţiunile corporatiste, atât cele garantate cât şi cele negarantate, au dominat pieţele de capital până în 1970, pe fundalul unei creşteri economice lente. Odată cu apariţia inflaţiei cu două cifre, în urma crizei petrolului din 1973, şansele finanţării pe termen mediu în Marea Britanie au dispărut. Revirimentul ulterior şi expansiunea creditului au făcut titlurile de plasament să pară atractive şi ieftine, cu toate că în SUA obligaţiunile corporatiste au continuat să dea rezultate bune până la criza obligaţiunilor corporatiste cu risc ridicat din 1987. Prăbuşirea lor s-a produs deoarece intermediarii au prognozat rate de profit mult prea optimiste, ceea ce a împins societăţile să se împrumute la un cost care nu putea fi acoperit pe baza profiturilor reale, care erau inferioare celor prognozate. Veţi spune că e irelevant. Dar am văzut acelaşi lucru întâmplându-se în cazul emisiunii de obligaţiuni a Renel intermediate de Merrill Lynch, care a avut o soartă tristă, deoarece s-a bazat pe prognozele mult prea optimiste ale Guvernului, care estima o creştere a PIB-ului de peste 8% pe an. N-ar fi trebuit permisă, iar dacă agenţiile de rating şi-ar fi făcut treaba, atunci nu ar fi avut loc. Ea a limitat drastic opţiunile Conel de a reconstrui infrastructura de electricitate a României. Gândiţi-vă la asta, data viitoare când se mai întâmplă o pană de curent!

Aşadar, pentru a avea o piaţă sănătoasă a obligaţiunilor corporatiste, avem nevoie de o agenţie de evaluare a creditelor independentă, în promovarea căreia BVB ar trebui să aibă un rol esenţial (dacă nu şi în înfiinţarea ei), de monitorizarea severă de către CNVM a prognozelor şi promisiunilor cuprinse în prospectele de emisiuni, şi de un grup de brokeri activ şi cu gândire strategică. Este nevoie ca piaţa să se trezească din letargie şi să devină mai agresivă.

Prima sarcină a brokerilor va fi să vorbească cu investitorii despre apetitul lor pentru acest tip de investiţii, şi în al doilea rând, să caute clienţi în rândul societăţilor. Ar trebui să se gândească la faptul că o consecinţă extrem de importantă a dezvoltării obligaţiunilor ar fi aceea că deschide o uşă pentru listarea ulterioară pe bursă a societăţilor în cauză, care au un palmares deja format. Este o strategie pe care BVB poate şi ar trebui să o promoveze atât către membrii săi cât şi către potenţialii clienţi. Nu e fizică nucleară, e doar parte din activitatea normală. E un Plan fezabil.

Daţi-le banii! - Episodul 1