STS: "La alegeri, vor fi publicate numai rezultatele parţiale şi finale"

M.I.A.
Politică / 1 noiembrie 2019

"La alegeri, vor fi publicate numai rezultatele parţiale şi finale"

În ziua alegerilor prezidenţiale vor fi publicate pe internet numai rezultatele parţiale şi finale, precizează, vineri, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care arată că, în prezent, nu există cerinţe operaţionale care să permită STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul secţiilor de votare.

Precizarea STS vine în urma solicitărilor referitoare la modul de publicare pe internet a datelor privind centralizarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie, transmite Agerpres.

''Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează publicarea pe internet a datelor aferente procesului electoral din luna noiembrie 2019 conform cerinţelor operaţionale reieşite din hotărârile AEP şi deciziile BEC. Până în acest moment, nu au fost adresate către STS cerinţe operaţionale din care să reiasă că rezultatele provizorii vor fi publicate. În consecinţă, până în acest moment, rezultă că vor fi publicate numai rezultatele parţiale şi finale'', arată STS într-un comunicat transmis, vineri.

Potrivit STS, vor fi diferenţe între modul de afişare a rezultatelor la alegerile prezidenţiale faţă de alegerile europarlamentare.

''STS nu are cerinţe operaţionale pentru publicarea rezultatelor provizorii, iar responsabilitatea publicării datelor aparţine AEP şi BEC. (...) Aplicaţiile dezvoltate de STS permit publicarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale cu aceeaşi transparenţă şi vizibilitate ca în cazul alegerilor europarlamentare. Considerăm că nepublicarea rezultatelor provizorii nu asigură acelaşi nivel de transparenţă ca în cazul alegerilor din 26 mai. De asemenea, considerăm că nivelul de transparenţă realizat prin publicarea rezultatelor provizorii trebuie să fie acelaşi pentru toate categoriile de public. În momentul de faţă, nu există cerinţe operaţionale care să permită STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul secţiilor de votare'', menţionează STS, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb