STUDIU DELOITTE: Românii din generaţiile Millennials şi Z se aşteaptă la înrăutăţirea situaţiei economice şi a contextului sociopolitic în acest an

S.B.
Miscellanea / 23 iunie 2022

Românii din generaţiile Millennials şi Z se aşteaptă la înrăutăţirea situaţiei economice şi a contextului sociopolitic în acest an

Evoluţia economiei şi situaţia socială şi politică îi preocupă pe românii din generaţiile Millennials şi Z, care se aşteaptă la înrăutăţirea condiţiilor economice (59% dintre Millennials şi 49% dintre cei din Generaţia Z) şi a contextului sociopolitic (55%, respectiv 45%) în acest an, procente în creştere cu cel puţin zece puncte comparativ cu anul trecut, conform studiului Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey 2022, realizat în 46 de ţări din întreaga lume, inclusiv România. Aceste perspective îi determină să fie mai prudenţi în privinţa locului de muncă, astfel că ponderea celor care vor să rămână în aceeaşi companie mai mult de cinci ani a crescut în ultimul an de la 32% la 41% în cazul Millennials, şi de la 21% la 42% în rândurile Generaţiei Z, în timp ce numărul celor care vor să plece mai devreme de doi ani a scăzut de la 44% la 28%, respectiv de la 39% la 29%.

La nivel global, tinerii sunt mai optimişti decât cei din România. Proporţia celor din Generaţia Z care se aşteaptă la o înrăutăţire a situaţiei economice s-a redus de la 41% la 37% la nivel global, iar în cazul Millennials, de la 43% la 37%. În privinţa deteriorării contextului sociopolitic, percepţia este stabilă, media globală înregistrând o uşoară scădere, de la 40% la 39% (Gen Z) şi de la 41% la 39% (Millennials).

Principalul motiv de îngrijorare pentru tinerii români este reprezentat de costul tot mai ridicat al vieţii de zi cu zi (51% dintre Millennials şi 32% dintre cei din Generaţia Z). Cu toate acestea, tinerii români spun că îşi pot susţine fără dificultate cheltuielile lunare (63% dintre Millennials şi 57% din Generaţia Z), în timp ce media globală este mai redusă (55%, respectiv 47%). Reprezentanţii Generaţiei Z din România sunt optimişti şi cu privire la pensionare, 55% fiind încrezători că vor avea un venit confortabil în acel moment, în timp ce doar 46% dintre Millennials au această convingere. La nivel global, media este de doar 41% în ambele cazuri.

Pe de altă parte, proporţia românilor care sunt stresaţi în cea mai mare parte a timpului s-a redus faţă de anul trecut cu zece puncte procentuale în cazul Millennials, la 34%, şi cu trei puncte procentuale, la 48%, pentru Generaţia Z.

Motivele care stau la baza alegerii angajatorului diferă de la o generaţie la alta. Pentru Millennials, cel mai mult contează echilibrul dintre activitatea profesională şi viaţa personală (44%) şi oportunităţile de dezvoltare (37%), iar cei din Generaţia Z sunt mai interesaţi de salariu şi alte beneficii financiare (31%) şi de flexibilitatea programului de lucru (28%).

În prezent, românii Millennials lucrează preponderent la birou (66%), în timp ce 24% activează în sistem hibrid şi doar 6% la distanţă, iar 47% dintre cei din Generaţia Z îşi desfăşoară activitatea în sistem hibrid, 29% la birou şi 22% la distanţă. Pentru viitor, Millennials ar prefera să muncească mai mult în sistem hibrid (62%) şi doar 22% de la birou, iar cei din Generaţia Z - 67% hibrid şi 12% la birou.

"Rezultatele raportului de anul acesta arată că tinerii îşi reevaluează priorităţile, ca urmare a provocărilor întâmpinate în ultimii ani, devin mai stabili în privinţa locului de muncă, dar şi mai preocupaţi să îşi optimizeze activitatea, astfel încât să obţină venituri mai mari, echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi oportunităţi de promovare. În aceste condiţii, angajatorii trebuie să analizeze cu mare atenţie toate aspectele care ţin de flexibilizarea programului de muncă, de la locul de desfăşurare a activităţii, la programul de lucru, interacţiunea cu colegii etc., pentru a găsi modelul optim de lucru pentru organizaţie. Pe de altă parte, ar fi un exerciţiu interesant de corelat rezultatele acestui studiu cu fenomenul «great resignation», care se manifestă tot mai intens în Europa, dar şi în România. Ce reiese cu claritate însă e faptul că angajatorii, în funcţie de domeniul în care activează şi de categoria profesională a angajaţilor, ar trebui să accelereze eforturile de actualizare şi armonizare a politicilor de personal (recrutare, retenţie, motivare etc.), dar mai ales de schimbare a culturii organizaţionale astfel încât să ofere angajaţilor confortul că aparţin unei organizaţii în care au perspective de dezvoltare pe termen lung", a declarat Raluca Bontaş, Partner Global Employer Services, Deloitte România.

Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, o preocupare pentru tinerii români, astfel că aceştia fac eforturi pentru a proteja mediul (88% dintre Millennials şi 92% din cei din Generaţia Z). Însă foarte puţini sunt de părere că marile companii iau măsuri pentru a combate schimbările climatice (12%, respectiv 22%), iar în cazul guvernelor, proporţia este şi mai redusă (9%, respectiv 7%).

"De câţiva ani remarcăm că şi tinerii din România, în special cei din Generaţia Z, sunt tot mai motivaţi să contribuie la schimbări atât în interiorul companiei în care activează, cât şi în comunitate, cu accent pe protecţia mediului. Din acest motiv, observăm deja că atât angajatorii, cât şi autorităţile publice acţionează din ce în ce mai intens pe agenda de sustenabilitate", a subliniat Raluca Bontaş.

Studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey, ajuns la ediţia a 11-a, a fost efectuat în rândul a peste 14.800 de exponenţi ai Generaţiei Millennials (născuţi între ianuarie 1983 şi decembrie 1994) şi a aproximativ 8.400 exponenţi ai Generaţiei Z (născuţi între ianuarie 1995 şi decembrie 2003) din 46 de ţări din întreaga lume. Printre intervievaţi sunt atât angajaţi cu funcţii executive în organizaţii mari, cât şi persoane angajate pe bază de proiect (gig), voluntari sau şomeri, absolvenţi de studii medii şi universitare, dar şi persoane care nu au absolvit aceste forme de învăţământ (în special în cazul celor din Generaţia Z).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb