STUDIU REVEAL MARKETING RESEARCH: Preocupările românilor cu privire la războiul din Ucraina se diminuează

F.D.
Miscellanea / 6 octombrie 2022

Preocupările românilor cu privire la războiul din Ucraina se diminuează

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research arată că, în prezent, 45% dintre români declară că s-au implicat activ în acţiuni de susţinere şi întrajutorare a refugiaţilor ucraineni, şi tot 45% că intenţionează să se implice. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani manifestă într-o măsură semnificativ mai mare intenţia de întrajutorare (59%) comparativ cu total eşantion, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, se observă un comportament dar mai ales o intenţie de ajutorare în uşoară descreştere a românilor faţă de martie 2022, când s-au înregistrat valori de 52%, respectiv 61% pentru cele două atitudini.

Emergenţa unor noi acţiuni caritabile pentru refugiaţii ucraineni - de la nevoia de supravieţuire, la suport pentru depăşirea traumelor psihologice şi emoţionale cauzate de război

Dacă ne referim la topul celor mai importante categorii de asistentă necesare refugiaţilor, acestea continuă să fie asistenţa medicală (57%), serviciile de cazare (55%) şi alimentele (51%). În timp ce nevoia de asistenţă medicală înregistrează o valoare similară celei din martie, celelalte două categorii au scăzut cu 15, şi respectiv 21 puncte procentuale.

Pe de altă parte, la mai mult de 7 luni de la izbucnirea conflictului armat se evidenţiază noi nevoi pentru refugiaţii ucraineni şi anume serviciile de consiliere psihologică (26%) sau asistenţa financiară (18%), arată sursa citată.

Românii îşi pierd încrederea în solidaritatea dintre statele vecine în contextul evenimentelor recente

Peste trei sferturi dintre români (77%) consideră că ţara noastră a fost proactivă în acordarea de ajutor umanitar refugiaţilor din Ucraina, într-o măsură semnificativ mai mare pesoanele de peste 55 ani (82%), în timp ce 63% cred că ţările vecine Ucrainei au oferit ajutorul necesar acesteia.

De altfel, mai puţin de jumătate dintre români (40%) cred că ţările vecine României ne-ar ajuta într-un context similar, procent semnificativ mai mic decât cel înregistrat în urmă cu 6 luni (55%).

Dacă ne îndreptăm atenţia către comportamentul individual, în prezent doar 41% dintre români ar fi dispuşi să-şi ofere locuinţa pentru cazarea refugiaţilor dacă ar avea spaţiul necesar, iar 39% să se ofere voluntari pentru a ajuta în situaţia refugiaţilor - pentru ambele acţiuni caritabile înregistrându-se descreşteri de aproximativ 20% din martie până în prezent.

"Poporul român continuă să manifeste un comportament de întrajutorare persistent, privind cauza refugiaţilor din Ucraina, chiar dacă este bine cunoscut faptul că, de-a lungul istoriei, relaţiile celor două state vecine nu au fost armonioase întru totul. Acest fapt nu este deloc surprinzător întrucât statornicia şi mobilizarea rapidă în situaţii de criză fac parte din ADN-ul românesc. Dacă vecinului mai puţin prietenos i-a luat foc casa, românul nu sta pe gânduri, pune mâna pe găleată şi ajută la stingerea acestuia înainte să ajungă pompierii", a declarat

Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Statul se implică mai mult decât companiile private în susţinerea cauzei refugiaţilor ucraineni

Jumătate dintre români (51%) au o părere pozitivă despre răspunsul şi implicarea autorităţilor publice în criza refugiaţilor din Ucraina în timp ce 41% îmbrăţisează o părere neutră în această privinţă - scoruri asemănătoare în comparaţie cu luna martie.

În cazul companiilor private, se evidenţiază o scădere de 16% a celor care au o părere pozitivă (46%) şi o creştere de 12% a celor care au o părere neutră (45%) despre implicarea acestora.

Românii manifestă mai puţină îngrijorare despre extinderea conflictului în ţara noastră decât la începutul acestei primăveri

Chiar dacă nivelul de pesimism continuă să fie predominant în mentalitatea românilor (39% vs. 45% în martie), observăm o tendinţă de creştere a nivelului de optimism şi siguranţă cu privire la viitorul României în contextul actual, faţă de valorile înregistrate la începutul anului (25% vs. 21% în martie).

O perspectivă mai optimistă se evidenţiază atât în rândul barbaţilor (30% vs. 21% femei) cât şi a tinerilor între 18-24 ani (35%).

Dacă ne îndreptăm atenţia asupra situaţiei Ucrainei observăm aceeaşi tendinţă, 34% dintre români se declară pesimişti cu privire la viitorul şi siguranţa acesteia, cu 20% mai puţin decât în martie.

Pe lângă faptul că nivelul de optimism este şi el în uşoară creştere (18% vs. 13% în martie), 5 din 10 români consideră că starea de război din Ucraina se va termina în maximum 1 an, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb