Persoanele care contractează varianta Omicron a noului coronavirus prezintă o probabilitate mai mică de a necesita spitalizare, sugerează studii britanice, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare şi al noilor restricţii impuse în lume, informează DPA/PA Media astăzi, conform Agerpres.
Două studii noi au sugerat că infectarea cu Omicron prezintă un risc mai mic de a dezvolta simptome severe şi de spitalizare comparativ cu variantele anterioare de coronavirus, precum Delta.
Profesorul Neil Ferguson din cadrul echipei de oameni de ştiinţă de la Imperial College London aflată în spatele unuia dintre cele două studii, a avertizat, însă, că acest lucru ar putea fi contrabalansat de ''eficacitatea redusă'' a vaccinurilor.
Numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate în Marea Britanie a trecut de 100.000 miercuri, pentru prima dată de la începutul pandemiei.
Potrivit studiului efectuat la Imperial College London, în cazul persoanelor infectate cu Omicron - fapt confirmat prin test PCR - există o probabilitate cu 15-20% mai redusă de a necesita asistenţă medicală spitalicească şi un risc cu 40-45% mai redus de spitalizare timp de o noapte sau mai multe.
În urma unui alt studiu, efectuat la nivelul întregii populaţii din Scoţia (''Early Pandemic Evaluation and Enhanced Surveillance of COVID-19''), oamenii de ştiinţă au constatat că varianta Omicron este asociată cu o reducere cu două treimi a riscului de spitalizare comparativ cu Delta.
Cu toate acestea, au adăugat cercetătorii, deşi varianta Omicron pare mai puţin severă, este mai transmisibilă, parţial deoarece actualele vaccinuri împotriva coronavirusului sunt mai puţin eficiente împotriva acesteia.
''Analiza noastră prezintă dovezi ale unei reduceri moderate în ceea ce priveşte riscul de spitalizare asociat cu varianta Omicron comparativ cu varianta Delta'', a spus Ferguson. ''Însă acest lucru pare să fie contrabalansat de eficacitatea redusă a vaccinurilor împotriva infectării cu varianta Omicron'', a precizat specialistul.
''Având în vedere transmisibilitatea ridicată a Omicron, se menţine probabilitatea ca serviciile sanitare să se confrunte cu o creştere a solicitărilor dacă numărul cazurilor de Omicron continuă să crească în ritmul observat în ultimele săptămâni'', a precizat Neil Ferguson.
Jim McMenamin, directorul departamentului de incidenţă a maladiei COVID-19 în cadrul Ministerului de Sănătate Publică din Scoţia a catalogat concluziile studiului realizat în ţara sa drept ''veşti bune calificate''.
Cele două studii nu au fost deocamdată examinate de alţi oameni de ştiinţă (procedura "peer-review").
Un studiu realizat în Africa de Sud ale cărui rezultate au fost anunţate miercuri a sugerat riscuri mai mici de spitalizare şi de forme grave de COVID-19 pentru persoanele infectate cu varianta Omicron a noului coronavirus în comparaţie cu riscurile echivalente cauzate de varianta Delta. Însă autorii cercetării au notat că acest rezultat se datorează parţial şi cel mai probabil unei imunităţi ridicate care există în rândul populaţiei locale. Acest studiu, care nu a fost deocamdată evaluat de alţi oameni de ştiinţă, a descoperit că persoanele diagnosticate cu varianta Omicron în Africa de Sud în perioada 1 octombrie - 30 noiembrie prezentau un risc cu 80% mai mic de a fi spitalizate în comparaţie cu cele diagnosticate cu o altă variantă a noului coronavirus în aceeaşi perioadă. Studiul sud-african a fost realizat de un grup de cercetători de la NICD şi de la alte instituţii importante, inclusiv de la Universitatea Witwatersrand şi Universitatea KwaZulu-Natal.