Actualizare 18:35 SUA: Autorităţile au arestat suspectul, care a declanşat panică în hotelul Bellagio
Autorităţile americane au arestat sâmbătă dimineaţă un suspect, care a declanşat temeri cu privire la un posibil atac armat în incinta hotelului Bellagio după ce a încercat să jefuiască un magazin Rolex. Martorii susţin că suspectul purta o mască de porc şi era înarmat, dar poliţiştii nu au putut să confirme faptul că acesta avea o armă asupra lui, transmite The Independent.
Departamentul de Poliţie din Las Vegas a anunţat că declaraţiile iniţiale cu privire la un atac armat în desfăşurare s-au dovedit false, după intervenţia masivă a forţelor poliţieneşti la hotelul Bellagio.
De asemenea, nicio persoană nu a fost rănită în timpul jafului armat de la un magazin Rolex.
(A.C.)
----------------
Autorităţile americane au intervenit la primele ore ale dimineţii la hotelul Bellagio, după ce martorii au auzit focuri de armă în zona cunoscutului cazino din metropola Las Vegas, transmite The Independent.
De asemenea, autorităţile descriu situaţia ca un posibil atac armat şi-l caută în continuare pe suspectul înarmat din hotelul Bellagio.
"Panică generală la Bellagio. Toată lumea fuge, iar eu m-am ascuns sub o masă", a scris o femeie pe Twitter, citată de News.ro.
Mai mulţi oameni au încercat să fugă pe scările de urgenţă, după ce au auzit focuri de armă în hotelul din Las Vegas.
De asemenea, mai multe imagini de pe reţelele sociale îi arată pe clienţii evacuaţi în faţa hotelului, lângă zeci de maşini de poliţie.